Prima pagină » Știri » Mohamad Yassin, arestat după ce ar fi cerut 2 milioane euro pentru o posibilă eliberare a lui Omar Hayssam

Mohamad Yassin, arestat după ce ar fi cerut 2 milioane euro pentru o posibilă eliberare a lui Omar Hayssam

Mohamad Yassin, arestat după ce ar fi cerut 2 milioane euro pentru o posibilă eliberare a lui Omar Hayssam
Mohamad Yassin a fost arestat, fiind acuzat de trafic de influență, după ce ar fi cerut aproximativ două milioane de euro pentru a interveni în obținerea unei decizii de anulare a pedepsei cu închisoarea a lui Omar Hayssam.

Alături de el a fost arestat și Tahli Fadel, acuzat de complicitate.

Decizia, luată de Tribunalul București, poate fi contestată la Curtea de Apel.

Direcția Națională Anticorupție (DNA) arăta, vineri, într-un comunicat de presă, că a fost pusă în mișcare acțiunea penală și s-a dispus reținerea pentru 24 de ore a lui Mohamad Yassin, pentru trafic de influență, și a lui Tahli Fadel, pentru complicitate la această infracțiune.

Potrivit procurorilor, în perioada octombrie 2014 – martie 2015, Mohamad Yassin, direct și prin intermediul lui Tahli Fadel, a pretins de la două persoane, denunțătoare în cauză, suma de aproximativ două milioane de euro, spunând că ar putea influența organe judiciare, în vederea desființării, pe cale extraordinară, a unei hotărâri de condamnare la pedeapsa închisorii cu executare, astfel încât persoana condamnată să fie pusă în libertate. Persoana condamnată este unul dintre denunțătorii din acest dosar.

Conform unor surse judiciare, Omar Hayssam i-ar fi denunțat pe Mohamad Yassin și Tahli Fadel.

Numele lui Tahli Fadel a apărut și în dosarul Foresta Nehoiu, în care Omar Hayssam a primit o pedeapsă definitivă.

Omar Hayssam execută 23 de ani și patru luni de închisoare, în urma contopirii pedepselor primite în dosarele „Volvo”, „Foresta Nehoiu” și cel al răpirii celor trei jurnaliști, potrivit unei decizi luate în 27 martie, de Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ).

Omar Hayssam execută pedepsele din iulie 2013, când a fost adus în țară, după șapte ani de la fuga sa din România.

În martie 2005, jurnaliștii Marie Jeanne Ion, Sorin Mișcoci și Ovidiu Ohanesian au fost răpiți la Bagdad.

În 5 aprilie 2005, Omar Hayssam a fost reținut și, deși Președinția anunța atunci că este acuzat de implicare în răpirea celor trei jurnaliști, el a fost arestat preventiv pentru infracțiuni economice, într-un alt dosar.

Ulerior, în iunie 2005, președintele de atunci Traian Băsescu spune că Omar Hayssam voia să iasă din România și că își transferase averea pe numele lui Mohammad Munaf, al soției acestuia și al doctorului Mohamad Yassin, care a plecat la Bagdad în 29 aprilie, pentru a contacta autoritățile irakiene.

La aproape un an și o lună de la plasarea lui în arest, instanța a acceptat să îl elibereze pe Hayssam, din motive medicale, la propunerea procurorului Ciprian Nastasiu, cel care ceruse și arestarea sirianului. Eliberarea a fost cerută pe motiv că starea de sănătate a lui Hayssam s-a degradat, după operația pentru cancer la colon. Hayssam a fost operat în 17 ianuarie 2006, la Spitalul Penitenciar Rahova.

În 30 iunie 2006, Hayssam a fugit din România la bordul unei nave. Fuga acestuia a determinat revocarea din funcții a șefilor SRI, SIE și DGIPI, Radu Timofte, Gheorghe Fulga și Virgil Ardelean, dar și a procurorului general al României Ilie Botoș, în 20 iulie 2006.

În 31 mai 2007, Omar Hayssam declara, într-un interviu prin telefon la o emisiune de la Antena 3, că la cererea doctorului Yassin s-a întâlnit cu președintele Traian Băsescu, după ce, în seara de 28 martie 2005, prietena jurnalistei Marie Jeane Ion l-a anunțat despre răpirea de la Bagdad. El preciza că Yassin s-a prezentat, în seara de 28 martie 2005, la biroul său, împreuă cu soția, iar în aceeași zi l-a condus la aeroport pe acesta, care s-a deplasat în Irak pentru a participa la negocierile pentru eliberarea jurnaliștilor.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Mediafax
Ucraineanul suspectat de implicare în sabotajul de la fabrica de armament din Brașov, ARESTAT în Polonia
Digi24
Zelenski, schimbare radicală de poziție în negocierile de pace. Anunțul liderului de la Kiev
Cancan.ro
Meteorologii Accuweather au schimbat prognoza: Pe ce dată ninge în București. E mai devreme decât ne așteptam
Prosport.ro
Cum ar putea arăta noua Dacia Sandero 2028! Italienii au prezentat imaginile cu versiunea electrică
Adevarul
O autostradă așteptată de zeci de ani este din nou amânată. Contractul de aproape 4 miliarde de lei pentru un important tronson din A8 a fost suspendat
Mediafax
„Întâi cabinetele private, apoi spitalele de urgență!” Acuzațiile lui Rogobete despre banii din Sănătate
Click
Victoria Lungu, dezamăgită de schimbarea fiicei sale după ce s-a cuplat cu Alex Gîlcă: „Bărbații vin și pleacă!”
Digi24
Rusia a lansat o rachetă balistică intercontinentală Bulava dintr-un submarin nuclear. Unde a lovit ținta
Cancan.ro
Au scăpat imaginile! Ce au făcut 'prințesa' Bianca și Prințul Marco la bonfire-ul final de la Insula Iubirii
Ce se întâmplă doctore
Îți mai aduci aminte de trupa Genius? Cu ce se ocupă și cum arată acum membrii formației. Oana Vincu e total schimbată
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Cea mai mare rafinărie din Arabia Saudită, atacată! Prețul petrolului a depășit 115 dolari barilul
Descopera.ro
Ar putea fi aceasta soarta Pământului?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Prețurile petrolului au crescut din nou. Investitorii, tot mai îngrijorați
Mediafax Italia
Milionara A DISPĂRUT în Italia! Poliția o caută într-o pădure...
Mediafax Spania
Cele mai IEFTINE supermarketuri! Unele sunt puțin cunoscute