Prima pagină » Magazin » Fabuloasa viață a lui Bob Parsons, fondatorul GoDaddy. Cum a ajuns unul dintre cei mai bogați oameni ai planetei

Fabuloasa viață a lui Bob Parsons, fondatorul GoDaddy. Cum a ajuns unul dintre cei mai bogați oameni ai planetei

Fabuloasa viață a lui Bob Parsons, fondatorul GoDaddy. Cum a ajuns unul dintre cei mai bogați oameni ai planetei
La 62 de ani, Bob Parsons, fondatorul companiei GoDaddy, este unul dintre cei mai bogați oameni de pe planetă.

Bob Parsons, fondatorul și președintele companiei „GoDaddy”, cea mai mare companie de vânzare și gestionare a domeniilor pe Internet, este azi unul dintre cei mai bogați oameni din lume.

Deși anul trecut a renunțat la funcția de director executiv al firmei, americanul în vârstă de 62 de ani este în continuare acționar majoritar. Averea lui este estimată la circa 1,84 miliarde de dolari, scrie Business Insider.

Totuși, până să ajungă aici, Parsons a dus o viață modestă. O perioadă îndelungată de timp a lucrat în marina militară, apoi, în anul 1969, a fost în Vietnam. Pentru modul în care și-a servit țara, americanul a fost fost decorat cu trei distincții importante: „Combat Action Ribbon”, „Vietnamese Cross of Gallantry” și „Purple Heart”.

În anul 1984, și-a fondat prima companie, Parsons Technology, pe care, un deceniu mai târziu, a vândut-o cu 64 de milioane de dolari. A înființat o altă firmă în 1997, Jomax Technologies, care mai târziu avea să fie redenumită: GoDaddy. În 2011, antreprenorul a vândut o mare parte din acțiunile companiei unor investitori privați și a renunțat la poziția de CEO. De asemenea, anul trecut a renunțat și la funcția de director executiv, însă face parte în continuare din conducerea GoDaddy.

De atunci însă, Bob Parsons și-a dedicat timpul acțiunilor caritabile organizate de fundația pe care a înființat-o împreună cu soția lui, Renee. Potrivit sursei citate, în ultimii trei ani, cei doi au donat în total 72 de milioande dolari.

Cuplul s-a căsătorit în anul 2009, ceremonia extravagantă fiind găzduită la Keswick Hall, în Virginia.

În plus, de peste nouă ani, Parsons o sponsorizează la NASCAR pe Danica Patrick. De altfel, el însuși este un vitezoman, colecția de motociclete numărând exemplare extrem de scumpe și performante. Printre acestea, un BMW 1200GT, Ducati Diavel, un Ducati Panigale și mai multe Harley.

Omul de afaceri plănuiește chiar să deschidă în Scottsdale cel mai mare dealer Harley Davidson din lume.

FOTO: Twitter//Bob Parsons

În urmă cu doi ani, americanul a cumpărat un club de golf ce se întinde pe 292 de acri, pentru care a plătit 600.000 de dolari. La începutul lui 2015, a lansat Parsons Xtreme Golf, compania care se ocupă de amenajarea de cluburi de golf. Pe lângă toate acestea, mai deține nouă centre comerciale în Phoenix.

Bob Parsons a stârnit însă și controverse de-a lungul timpului. În 2011, devenit ținta unui val de critici, după ce pe Internet au apărut mai multe fotografii și clipuri în care antreprenorul era surprins vânând elefanți în Africa.

Explicația sa la vremea respectivă a fost aceea că nu a făcut decât să-i ajute pe localnici să „controleze” populația de elefanți. 

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Dezvăluire BOMBĂ în cazul zborului FlyDubai! Copilotul, CONCEDIAT anterior din cauza opiniilor extremiste
Digi24
VIDEO Gest scandalos pe scenă: Un cunoscut trapper a fost filmat în timp ce urina în timpul unui concert
Cancan.ro
Vine iarna în România! Meteorologii anunță ninsori începând cu 13 octombrie
Prosport.ro
Ion Țiriac investește 100.000.000 de euro într-un ansamblu rezidențial pe fosta platformă industrială Lemexim
Adevarul
Punctul de cotitură de care depinde oprirea războiului din Golf. Calculele lui Trump înaintea alegerilor și mutarea Iranului
Mediafax
Război ca în filmele SF! Un robot terestru al ucrainenilor a neutralizat o dronă aeriană a rușilor
Click
Cât costă lemnele de foc în America? O româncă din Pennsylvania a dezvăluit prețul: „O mașină plină”
Cancan.ro
Prințul Marco a lăsat-o pe Gabriella pentru ispita Frankie! Adevărul despre declarațiile de dragoste pe care blondina i le-a făcut bărbatului însurat
Ce se întâmplă doctore
Sfatul unui medic pentru sezonul rece. Ce să ai în casă de la primele semne de răceală?
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
BYD Sealion 5, același scor de siguranță ca Dacia Bigster. Unde este deficitar SUV-ul chinezesc?
Descopera.ro
Nu ne tragem din cimpanzei, iar Homo sapiens nu a apărut într-un singur loc. Ce știm despre originile omului
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Descopera.ro
Captură neobișnuită făcută de polițiștii din Croația într-un aeroport: un „rege” și un „prinț”
Mediafax Italia
„Vor muri 89 de persoane!” Mesajul care anunță UN MASACRU!
Mediafax Spania
Mergi cu bicicleta? De azi s-au schimbat regulile: ce trebuie să știi!