Proiect: Un nou concediu pentru români

Proiect: Un nou concediu pentru români
Publicat: 08/04/2015, 21:37

Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice (MMFPSPV) a pus marți în dezbatere publică proiectul de Lege pentru modificarea și completarea Legii 273/2004 privind procedura adopției, potrvit Mediafax.

Proiectul de act normativ, elaborat de Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție (ANPDCA), urmărește să simplifice procedura de adopție și să ofere soluții legislative care să asigure o mai bună funcționare a actualului sistem de adopții.

Documentul propune revizuirea cadrului normativ în materia adopției, introducând dispoziții menite să asigure celeritate în dobândirea statutului de copil adoptabil, dispoziții destinate flexibilizării procedurii de evaluare a adoptatorilor și susținerii demersurilor de adopție ale acestora, măsuri referitoare la realizarea potrivirii copilului cu o familie adoptatoare, dispoziții procedurale speciale care să permită soluționarea mai rapidă de către instanța judecătorească a cauzelor pe care le presupune finalizarea unei adopții, dar și noi măsuri în adopția internațională.

Astfel, proiectul reglementează situația în care părinții biologici legal citați de către instanța judecătorească refuză să se prezinte pentru exprimarea consimțământului la adopție, la două termene fixate de către instanță.

„În această situație, instanța are posibilitatea de a aprecia neprezentarea ca fiind un refuz abuziv al părinților biologici de a consimți la adopție și poate declara copilul adoptabil fără consimțământul lor”, se arată în nota de fundamentare care însoțește documentul.

Proiectul de lege prevede și posibilitatea luării consimțământului prin comisie rogatorie sau la domiciliul părintelui, în cazul în care acesta, din motive temeinice, nu se poate deplasa la instanță. De asemenea, proiectul reglementează o nouă situație, respectiv aceea în care după instituirea măsurii de protecție specială au trecut șase luni, iar părinții și rudele copilului până la gradul al patrulea nu au putut fi găsite. În acest caz, pot fi demarate procedurile de adopție, respectiv planul individualizat de protecție poate avea ca finalitate adopția.

Proiectul de act normativ propune și reducerea de la 60 la 30 zile a termenului în care pot fi retrase declarațiile părinților sau rudelor copilului care atestă că aceștia nu doresc să se îngrijească de copil și introduce posibilitatea de a se stabili adopția ca finalitate a planului individualizat de protecție și în situația în care, deși părinții sau rudele care au putut fi găsite declară că nu doresc să se ocupe de copil, în fapt refuză să semneze documentele care ar permite declararea copilului ca fiind adoptabil.

„În cazul copiilor plasați la rude, declararea adoptabilității acestora nu mai este condiționată de trecerea unui termen de un an de la stabilirea măsurii de plasament. Managerul de caz din cadrul direcției generale de asistență socială și protecția copilului este specialistul care va stabili, în funcție de interesul fiecărui copil, momentul la care este necesară declanșarea procedurilor de adopție”, explică inițiatorii proiectului de act normativ în nota de fundamentare.

ANPDCA propune și eliminarea termenului de doi ani stabilit pentru valabilitatea statutului de copil adoptabil.

„Odată obținut acest statut, ca urmare a pronunțării unei hotărâri de către instanța judecătorească, va fi valabil până la încuviințarea adopției copilului respectiv sau până la împlinirea de către acesta a vârstei de 14 ani. În acest sens, nu mai este necesară reluarea demersurilor la instanță și, pe cale de consecință, nici reluarea căutărilor părinților și rudelor”, arată inițiatorii proiectului.

În vederea flexibilizării procedurii de evaluare a adoptatorilor și susținerii demersurilor de adopție ale acestora, ANPDCA propune prelungirea valabilității atestatului de familie adoptatoare de la un an la doi ani, pentru a nu se mai parcurge etapa de pregătire în cazul persoanelor cărora le-a expirat atestatul și solicită obținerea unuia nou.

O altă prevedere nou introdusă vizează acordarea unui concediu de acomodare cu o durată de maximum 90 de zile și a unei indemnizații lunare pe întreaga perioadă în care au copilul încredințat în vederea adopției, egală cu media veniturilor nete realizate în ultimele 12 luni anterioare pronunțării hotărârii prin care s-a dispus încredințarea.

„Concediul se acordă pentru copilul adoptat cu vârsta mai mare de doi ani, întrucât în cazul copiilor cu vârsta sub doi ani sunt incidente dispozițiile OUG 111/2010 privind concediul și indemnizația lunară pentru creșterea copilului, aprobată prin Legea 132/2011, cu modificările și completările ulterioare”, se arată în nota de fundamentare a proiectului.

Totodată, proiectul de lege prevede reglementarea obligativității pentru angajatori de a acorda celor care doresc să adopte o dispensă pentru efectuarea evaluărilor impuse de obținerea atestatului și de participarea la potrivirea practică cu copilul – în limita a 40 de ore pe an, fără afectarea drepturilor salariale.

În ce privește modificările propuse pentru etapa de potrivire a copilului cu o familie adoptatoare, proiectul pus în dezbatere publică prevede că inițierea potrivirii teoretice (în cazul adopției interne), ca etapă obligatorie a procesului de adopție, se realizează la nivel local, de către fiecare direcție generală de asistență socială și protecția copilului în a cărei rază administrativ-teritorială se află domiciliul copilului.

Inițierea acestei etape ar urma să se facă prin accesarea de către responsabilul de caz al copilului a unei liste care va include toți adoptatorii înregistrați cu atestate valabile identificați ca fiind corespunzători pentru nevoile fiecărui copil.

„Criteriile de potrivire precum și descrierea procedurii efective de potrivire teoretică urmează a fi detaliate în cuprinsul normelor metodologice revizuite. Se urmărește simplificarea acestei etape, reducerea termenelor de realizare și a formularisticii utilizate în prezent”, se arată în nota de fundamentare.

Proiectul de lege reglementează și unele dispoziții procedurale speciale (pentru toate cele trei etape: declararea adoptabilității, încredințarea în vederea adopției și încuviințarea adopției), care să permită soluționarea mai rapidă de către instanța judecătorească a cauzelor pe care le presupune finalizarea unei adopții.

Astfel, documentul prevede reducerea termenului de apel de la 30 la cinci zile, stabilirea primului termen de judecată în șapte zile de la înregistrarea cererii, judecarea cererilor de încredințare în vederea adopției fără a mai fi necesară citarea părților, precum și alte termene și dispoziții derogatorii celor prevăzute de Codul de procedură civilă care să permită evitarea unei durate mari de timp a soluționării dosarelor.

În cazul adopției internaționale, se propune reducerea termenului în care un copil poate deveni eligibil pentru adopția internațională de la doi ani la un an, iar termenul se calculează de la data rămânerii definitive a hotărârii prin care copilului i s-a deschis procedura adopției și în care se încearcă identificarea pentru copilul adoptabil a unei familii sau persoane adoptatoare din România.

Proiectul de lege a fost elaborat împreună cu reprezentanții direcțiilor generale de asistență socială și protecția copilului și cu organizațiile neguvernamentale din domeniu. Documentul va fi în dezbatere publică până în 20 mai

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
6 sfaturi pentru o viață cât mai lungă de la un bărbat de 110 ani....
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu...
FOTO. Cât de bine arată cea mai frumoasă hocheistă din lume!
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de...
Ce trebuie să mâncăm pentru a ne feri de cancer: „Evitați aceste două lucruri!”
O rezervaţie de bujori unică în Europa se află în România. E situată pe cel...
Tragedie în România de Florii! A MURIT
Sâmbătă a început distribuirea pensiilor pentru luna mai. Anunțul a fost dat de directorul Poștei...
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Filtru de particule înfundat se REPARĂ sau se ARUNCĂ? Ce durată de viață are DPF?
S-a realizat al doilea transplant de rinichi de porc către un pacient uman
Rezervor URIAȘ de apă, găsit ADÂNC sub suprafața Pământului
Schimbare pentru cei cu MAȘINI PE BENZINĂ. Este răsturnare totală de situație pentru milioane de...
Probleme de securitate la iPhone. Ce ar mai putea pății utilizatorii
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor...
Ce plantă poate preveni cancerul? Are proprietăți miraculoase: elimină pietrele de la rinichi și tratează...
Momente pline de emoție în familia Sterp. Getuța a făcut mărturisiri înduioșătoare despre regretata ei...
"Mă făceam că nu aud". Nicolae Botgros, întâmplare neașteptată la o înmormântare! Cererea pe care...
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce...
Gerard Peter Kuiper, pionier în explorarea Sistemului Solar. Părintele științei planetare moderne