Prima pagină » Știri » Scandal la Spitalul Județean de Urgență Ploiești, provocat de doi bărbați care însoțeau o pacientă

Scandal la Spitalul Județean de Urgență Ploiești, provocat de doi bărbați care însoțeau o pacientă

Scandal la Spitalul Județean de Urgență Ploiești, provocat de doi bărbați care însoțeau o pacientă
Cadrele medicale de la Spitalul Județean de Urgență Ploiești au solicitat intervenția Poliției, luni, după ce doi bărbați care veniseră la spital împreună cu o tânără adusă cu o ambulanță au început să facă scandal pe motiv că nu au fost lăsați să intre să discute cu pacienta.

Polițiștii de la Secția 2 Ploiești au fost solicitați să intervină, luni, pentru a aplana un scandal izbucnit la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean de Urgență din oraș, unde doi bărbați, veniți la spital împreună cu o tânără de 21 de ani, făceau scandal pe motiv că nu au fost lăsați să intre la UPU să discute cu femeia.

Potrivit polițiștilor, cei doi bărbați se manifestau violent verbal, cadrele medicale solicitând intervenția oamenilor legii.

Unul dintre bărbați a fost amendat pentru tulburarea ordinii și liniștii publice, ambii fiind îndepărtați din zonă.

Managerul Spitalului Județean de Urgență Ploiești, medicul Alexandru Băloi, a declarat corespondentului MEDIAFAX că tânăra, care ajunsese la spital cu o ambulanță, a fost transferată de la Unitatea de Primiri Urgențe la secția de psihiatrie a spitalului, situată în altă clădire, în alt cartier al orașului, ea fiind trimisă cu o autosanitară escortată de Poliție.

Aceasta nu este pentru prima dată când aparținători veniți la spital după pacienți fac scandal în incinta Spitalului Județean de Urgență Ploiești. În urmă cu câteva săptămâni un medic al unității sanitare a fost rănit, el suferind fracturi la un picior, după un scandal provocat de rudele unei paciente.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Prețul unui kilogram de cireșe în 2026: surpriza șocantă din ultimul deceniu
Digi24
Își vând copiii ca să supraviețuiască: Alegerile imposibile pe care familiile au ajuns să le facă din cauza sărăciei
Cancan.ro
Câți bani a primit eliminata Maria Dumitru, de la Antena 1, pentru cele 17 săptămâni la Survivor
Prosport.ro
GALERIE FOTO. Iubitele fotbaliștilor englezi de la Campionatul Mondial arată uluitor. Cu ce se ocupă tinerele
Adevarul
Barajele abandonate care sufocă râurile României. Peste 600 de bariere inutile au fost demolate pe râurile Europei, în 2025
Mediafax
Manifestul secret despre AI care zguduie lumea: Papa trage un semnal de alarmă
Click
25 mai 1949, ziua în care comuniștii decid construirea Canalului Dunăre-Marea Neagră. Inițiativa construcției i-ar fi fost sugerată lui Gheorghe Gheorghiu-Dej chiar de către Stalin
Digi24
„Cum am reușit să înving NATO”: Un expert militar spune cum a condus armata Rusiei spre victorie într-o simulare de război
Cancan.ro
Antena 1 l-a sancționat pe Gabi Tamaș pentru derapajele repetate. Adi Vasile a făcut anunțul
Ce se întâmplă doctore
Secretul lui Heidi Klum să ardă mai multe calorii, fără să meargă la sală. Cum se menține modelul la 52 de ani
Ciao.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Promotor.ro
Codul Rutier 2026: Ce amendă iei dacă ești prins de radar cu 51 km/h în localitate?
Descopera.ro
Planul secret pentru revenirea lui Cuza la domnie
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Gheorghe: - Ioane, dacă eu m-aș însura cu soră-ta, noi doi ce-am fi?
Descopera.ro
Avertisment: Criza climatică ar trebui declarată urgență globală de sănătate publică