Prima pagină » Auto » De luni, statul repornește „Rabla”

De luni, statul repornește „Rabla”

Programul Rabla 2015 pentru persoane fizice începe luni, dată de la care doritorii se pot înscrie la un dealer autorizat pentru a-și rezerva tichetul de 6.500 de lei pe care îl primesc pentru a achiziționa o mașină nouă la casarea unei mai vechi de opt ani.

Cei care doresc să beneficieze de programul Rabla în acest an se pot înscrie de luni la unul din producătorii sau dealer-ii auto validați în program, a căror listă va putea fi consultată pe site-ul Administrației Fondului pentru Mediu (AFM), potrivit reprezentanților Ministerului Mediului.

Cei înscriși vor beneficia de un tichet de 6.500 de lei în schimbul casării mașinii mai vechi de opt ani pe care o au la unul dintre colectorii autorizați de Agenția Națională pentru Protecția Mediului (ANPM).

Ei vor beneficia de reducerea de 6.500 de lei la achiziționarea mașinii noi de la producătorul la care s-au înscris. Totodată, beneficiarii pot ceda prima de casare în favoarea altor persoane care doresc să își cumpere o mașină nouă.

În cadrul programului Rabla 2015, cu o valoare totală de 200 milioane lei, a fost alocat un număr de 20.000 de tichete pentru persoane fizice și 5.000 de tichete pentru persoane juridice si instituții publice.

În plus, cei care participă la program pot beneficia de eco-bonusuri, la achiziționarea unor autoturisme cât mai nepoluante. Valoarea eco-bonusurilor este următoarea: 750 de lei la achiziționarea unui autovehicul nou al cărui motor generează o cantitate de emisii de CO2 mai mică de 100 g/km, în regim de funcționare mixt, potrivit mențiunilor înscrise în certificatul de conformitate al autovehiculului nou; 1.500 de lei la achiziționarea unui autovehicul nou cu sistem de propulsie hibrid (tehnologii hibrid convenționale) și 2.500 de lei la achiziționarea unui autovehicul nou electric hibrid (tehnologii avansate de tip plug-in).

Pot fi cumulate maxim două eco-bonusuri, cu mențiunea că aceasta se poate realiza numai între un eco-bonus de 750 de lei și unul din celelalte două categorii.

„În urma dezbaterilor, s-a ajuns la concluzia că este nevoie de acordarea unor eco-bonusuri diferențiate, cu o valoare mai mare pentru autoturismele care poluează cel mai puțin. Considerăm că această decizie reprezintă încă un pas spre un program Rabla 2016 pe care ni-l dorim sută la sută ecologic”, a declarat Grațiela Gavrilescu, ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Bosnia ne-a DEMOLAT! România pierde cu 2-4 pe Arena Națională
Digi24
Cum a ajuns un mort „să conducă” de 122 de ori camioane încărcate cu lemn
Cancan.ro
BREAKING! Vlăd Bălțățeanu S-A PREDAT. Unde se ascundea criminalul din Olt
Prosport.ro
Nadia Comăneci, surpriză colosală pentru români pregătită diseară la Paris în cel mai luxos show de modă al lumii! EXCLUSIV
Adevarul
PNL va sesiza CCR dacă Nicușor Dan nu convoacă alegerile anticipate, în cazul în care guvernul Mureșan pică: „Avem o divergență de opinii”
Mediafax
Lady Gaga, casieriță într-un lanț japonez de magazine. IMAGINI inedite
Click
Orașul din Europa care are salarii mari și prețuri mici. Mărturiile unui vlogger: „Mă simt de parcă suntem în Coreea de Sud”
Digi24
Ce se întâmplă de la 1 octombrie cu rovinietele încă valabile. Cine le mai poate folosi până la expirare și cât vor costa cele noi
Cancan.ro
Simona Halep l-a luat pe iubi milionar de la aeroport și l-a dus în cuibușorul lor de nebunii!
Ce se întâmplă doctore
Iuliana Luciu și-a schimbat viața la 39 de ani. Cu ce se ocupă acum după ce a renunțat la televiziune! Sora Nicoletei Luciu arată total schimbată
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Dedeman vinde camere de supraveghere cu încărcare solară la prețuri foarte bune. Pot fi montate și în zone fără Wi-Fi
Descopera.ro
Premieră în fizică: Oamenii de știință au observat „săriturile cuantice” ale sunetului
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Alinuța:- Iubitule tocmai am fost la baie. Am două liniuțe!
Descopera.ro
„Ferritin face”, noul termen viral de pe rețelele sociale. Ce legătură are cu deficitul de fier
Mediafax Italia
Taxa „invizibilă” care mănâncă din salarii și pensii
Mediafax Spania
MOTORINA SE SCUMPEȘTE! La cât ar putea ajunge un plin de 50 de litri?!