Prima pagină » Știri politice » Predoiu: Ponta, unul dintre cei mai mediocri miniștri politici; Eu și MRU am fost miniștri tehnocrați

Predoiu: Ponta, unul dintre cei mai mediocri miniștri politici; Eu și MRU am fost miniștri tehnocrați

Predoiu: Ponta, unul dintre cei mai mediocri miniștri politici; Eu și MRU am fost miniștri tehnocrați
Fostul ministru al Justiției Cătălin Predoiu a declarat, duminică, că, în timp ce el și fostul premier Ungureanu au fost "miniștri tehnocrați, sprijiniți politic de PNL și ulterior PDL", Victor Ponta a fost "unul dintre cei mai mediocri miniștri politici" și "parte a regimului Băsescu".

Ponta a fost un parlamentar care făcea cele mai penibile exerciții de lingușire pe lângă Băsescu și Boc ca să intre in guvernele Boc. Ponta chiar a fost parte a regimului Basescu, a fost parte a coaliției PSD – PDL, în timp ce Mihai Răzvan Ungureanu și subsemnatul am fost miniștri tehnocrați, sprijiniți politic de PNL și ulterior PDL. Ponta a fost unul dintre cei mai mediocri miniștri politici pe care i am văzut în cei patru ani de guvern, și am văzut mulți”, a spus, pentru MEDIAFAX, fostul ministru al Justiției, în replică la anunțul actualului premier conform căruia luni va avea loc la Parlament evenimentul „3 ani de la începutul sfârșitului regimului Băsescu-MRU-Predoiu”, unde sunt invitați toți parlamentarii care au votat, în urmă cu trei ani, moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Ungureanu

Predoiu, care este și premier al guvernului alternativ al PNL, a calificat acest eveniment drept o manifestare de „politică ieftină”.

„Să aniversezi căderea regimului din care ai făcut parte, ca decident politic și ministru politic se înscrie în seria de ipostaze «normale» promovate de Ponta. Multiplele ipostaze și tipare ocupaționale încercate în viața se exprimă acum în conduita sa politică. Trebuie să-l înțelegem, să îl menajăm și să-l dăm afară de la guvern, până nu transformă țara într-un mare experiment al dedublării de tip ceaușist: la extern una, la intern alta”, a mai spus, pentru MEDIAFAX, fostul ministru al Justiției Cătălin Predoiu.

Predoiu a fost titularul portofoliului Justiției în guvernele Tăriceanu, Boc și Ungureanu. De asemenea, el a ocupat și poziția de premier interimar.

Liderul PSD, premierul Victor Ponta, i-a invitat pe toți parlamentarii care au votat, în urmă cu trei ani, moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Ungureanu, a cărui cădere a condus la instalarea Cabinetului USL, să participe luni, la Palatul Parlamentului, la un eveniment dedicat acestui moment.

Evenimentul are tema „3 ani de la începutul sfârșitului regimului Băsescu-MRU-Predoiu” și a fost programat pentru ora 18.00, se arată în anunțul transmis, duminică, de Ponta.

„Împreună, vom reaminti ce a însemnat schimbarea cursului României din punct de vedere economic și social!​”, spune Ponta.

El a anexat acestui anunț și lista celor 235 de parlamentari care au votat moțiunea de cenzură și sunt invitați la Parlament. Printre aceștia figurează Viorel Hrebenciuc, aflat în arest la domiciliu în dosarul privind retrocedările ilegale de păduri, Miron Mitrea, condamnat definitiv la doi ani de închisoare cu executare pentru luare de mită, Cătălin Voicu, condamnat la șapte ani de închisoare pentru primire de mită, Relu Fenechiu, condamnat la cinci ani de închisoare în dosarul „Transformatorul”.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
FOTO. MII de oameni la manifestația pro-Georgescu din Capitală! Persoane ridicate de jandarmi, circulație blocată în zona Palatului Parlamentului
Digi24
STB a acumulat 484 de ani de concedii medicale într-un an. Borza: „Vom sesiza și Parchetul, și Casa Națională de Asigurări de Sănătate”
Cancan.ro
'Nostradamus al Americii', profeție îngrijorătoare pentru 2028. Război care ar dura 27 de ani!
Prosport.ro
FOTO. Cum arată prezentatoarea TV care se iubea de 10 ori pe săptămână cu celebrul fotbalist
Adevarul
Manichiurista care ironizează salariile medicilor rezidenți și susține că ea câștigă mai bine: „De bani nu vorbim, că vede ANAF-ul!”
Mediafax
Se circulă în condiții de IARNĂ pe mai multe artere importante din țară! Zeci de utilaje mobilizate
Click
Premieră în România! Orașul în care cimitirul a fost digitalizat. Cum poți găsi mormintele cu ajutorul unui cod QR
Digi24
Putin mai are la dispoziție doar două planuri pentru înfrângerea Ucrainei. Ce l-ar putea forța să schimbe strategia
Cancan.ro
Vlad Bălțățeanu i-a recunoscut medicului psihiatru cum a murit Valentina din Olt, de fapt: 'Am vrut să dau în ea cu coada de mătură, nu să o înțep'
Ce se întâmplă doctore
Răsturnare de situație în cazul morții Valentinei Tănăsie, tânăra găsită într-o valiză! Vlad Bălțățeanu a recunoscut ce i-a făcut iubitei sale: „Au fost câteva lovituri”
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
SUV coreean cu motor diesel de 2,2 litri și tracțiune 4x4. Mașina care ține cu portofelul
Descopera.ro
Un obiect misterios care accelerează prin spațiu nu poate fi explicat de cercetători
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
O balenă cu nările pe aceeași parte a capului înota în oceane acum 6 milioane de ani
Mediafax Italia
Case ieftine. Unde le găsești și ce trebuie să verifici înainte să cumperi?!
Mediafax Spania
Profeția care s-a adeverit! Ce spunea în urmă cu 12 ani...