Prima pagină » Magazin » După 9 ani de absență, rockerii de la HIM concertează în România

După 9 ani de absență, rockerii de la HIM concertează în România

HIM este una dintre cele mai aclamate formații din Finlanda, inițiatori ai genului love metal, o combinație interesantă între rock alternativ, gothic și melodic heavy metal, greu de clasat de critici.

Evenimentul este prezentat de Phoenix Entertainment împreună cu Primăria Timișoara, marcând astfel primul pas pe care organizatorii și administrația locală îl fac în demersul de a crea un nou centru de concerte care să fie vizitat de cei mai buni artiști ai lumii, potrivit comunicatului organizatorilor.

HIM este una dintre cele mai aclamate formații din Finlanda, inițiatori ai genului love metal, o combinație interesantă între rock alternativ, gothic și melodic heavy metal, greu de clasat de critici.

Simbolul HIM este celebra „heartagram”, creație care îi aparține liderului trupei, Ville Valo, și reprezintă o juxtapunere a binelui și răului, luminii și întunericului. Cu opt albume de studio la activ, HIM a fost premiată cu un disc de aur în SUA, fiind prima formație finlandeză care a reușit această performanță pe teritoriul american. Cel mai recent material discografic datează din 2013 și a fost recompensat cu discuri de platină în Finlanda și Germania, într-o perioadă în care cifrele aferente vânzărilor de albume au scăzut considerabil.

Fanii din Banat, Oltenia și Transilvania se vor bucura de proximitatea față de concertul HIM, iar cei din Capitală și din întreaga țară vor avea, pe de-o parte, șansa de a vedea live una dintre cele mai consacrate formații finlandeze, iar, pe de altă parte, vor putea descoperi frumusețea orașului Timișoara. Al treilea oraș ca populație din România și unul dintre cele mai bogate ca bagaj istoric și cultural, cunoscut și ca „Mica Vienă”, Timișoara este un centru multicultural, datorită așezării sale geografice care a facilitat întrepătrunderea a numeroase influențe culturale. Orașul a găzduit în trecut concertele unor artiști ca Franz Liszt, Johann Strauss fiul, Johannes Brahms și George Enescu, iar stilul său arhitectural eclectic a trezit dintotdeauna interesul iubitorilor de artă, potrivit comunicatului organizatorilor. Timișoara este și orașul în care s-a strigat prima dată „libertate” la sfârșitul perioadei comuniste din România și care a dat startul Revoluției din 1989.

Parcul Rozelor, în care va avea loc concertul trupei HIM, reprezintă un spațiu în care cresc peste 1.200 de soiuri de trandafiri și i-a conferit Timișoarei renumele de oraș al trandafirilor.

Biletele sunt disponibile în rețeaua Eventim și online, pe www.eventim.ro, primele 1.000 de bilete putând fi achiziționate la prețul promoțional de 115 lei, urmând ca, după terminarea acestora, tichetele să coste 135 de lei.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Dezvăluire BOMBĂ în cazul zborului FlyDubai! Copilotul, CONCEDIAT anterior din cauza opiniilor extremiste
Digi24
VIDEO Gest scandalos pe scenă: Un cunoscut trapper a fost filmat în timp ce urina în timpul unui concert
Cancan.ro
Vine iarna în România! Meteorologii anunță ninsori începând cu 13 octombrie
Prosport.ro
FOTO. Știrista PRO TV a rămas însărcinată pentru prima dată la 40 de ani: „Superbă”
Adevarul
Punctul de cotitură de care depinde oprirea războiului din Golf. Calculele lui Trump înaintea alegerilor și mutarea Iranului
Mediafax
Război ca în filmele SF! Un robot terestru al ucrainenilor a neutralizat o dronă aeriană a rușilor
Click
Cât costă lemnele de foc în America? O româncă din Pennsylvania a dezvăluit prețul: „O mașină plină”
Cancan.ro
Prințul Marco a lăsat-o pe Gabriella pentru ispita Frankie! Adevărul despre declarațiile de dragoste pe care blondina i le-a făcut bărbatului însurat
Ce se întâmplă doctore
Sfatul unui medic pentru sezonul rece. Ce să ai în casă de la primele semne de răceală?
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
BYD Sealion 5, același scor de siguranță ca Dacia Bigster. Unde este deficitar SUV-ul chinezesc?
Descopera.ro
Nu ne tragem din cimpanzei, iar Homo sapiens nu a apărut într-un singur loc. Ce știm despre originile omului
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Descopera.ro
Unde ajung porumbeii voiajori care nu se mai întorc acasă?
Mediafax Italia
„Vor muri 89 de persoane!” Mesajul care anunță UN MASACRU!
Mediafax Spania
Mergi cu bicicleta? De azi s-au schimbat regulile: ce trebuie să știi!