Prima pagină » Știri » Sentința în dosarul „Fraudă la referendum” a fost amânată până în 15 mai

Sentința în dosarul „Fraudă la referendum” a fost amânată până în 15 mai

Sentința în dosarul „Fraudă la referendum
Instanța supremă este așteptată să dea miercuri sentința în dosarul "Fraudă la referendum"

Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ) eera așteptată să dea miercuri sentința în dosarul în care ministrul Liviu Dragnea și alte peste 70 de persoane sunt judecați pentru fraude la referendumul din 2012 pentru demiterea președintelui Traian Băsescu. Decizia a fost amânată pentru 15 mai.

Instanța supremă a încheiat în 22 aprilie discuțiile în dosarul privind fraude la referendumul din 2012 și a stabilit să pronunțe sentința în 6 mai în această cauză, care se judecă de aproape un an și șase luni.

Marți, cu o zi înaintea pronunțării sentinței, ministrul Dezvoltării și Administrației, Liviu Dragnea, a spus că are emoții, dar este „absolut convins” de nevinovăția sa și crede că nici instanța nu a identificat „vreo probă serioasă”, ci doar afirmații și deducții.

Întrebat ce va face dacă va fi condamnat, Liviu Dragnea a spus: „Știți bine ce voi face, numai că n-am vrut să răspund niciodată la întrebarea asta din superstiție. Răspunsul e inclus în întrebare, știți bine ce voi face”.

Acuzarea a cerut instanței, la ultimul termen de judecată, condamnarea lui Liviu Dragnea la o pedeapsă cu executare, fără a menționa și cuantumul pedepsei.

În ultimul cuvânt în fața judecătorilor, Liviu Dragnea a spus că, în opinia sa, acuzațiile care i-au fost aduse „pleacă de la o premisă greșită și periculoasă pentru România”.

„Nimeni nu va mai îndrăzni să cheme cetățenii la vot, în vreme ce această prezență la vot reprezintă un folos pentru democrație. Susțin nevinovăția, am credință că acțiunile mele au respectat legile țării, am adus argumente și probe pentru a fi achitat”, a afirmat Dragnea, care a precizat că speră să fie achitat.

Instanța supremă a înregistrat în 7 octombrie 2013 dosarul „Fraudă la referendum”, în care au fost trimiși în judecată Liviu Dragnea și alte 74 de persoane, iar judecarea cauzei a început în 15 noiembrie.

Liviu Dragnea, secretar general al PSD la data faptelor, a fost trimis în judecată pentru infracțiunea de folosire a influenței sau autorității de către o persoană care deține o funcție de conducere într-un partid, în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite.

Potrivit rechizitoriului procurorilor, Liviu Dragnea, „cu ocazia organizării și desfășurării referendumului din 29 iulie 2012, a uzat de influența și autoritatea sa în partid în scopul obținerii unor foloase nepatrimoniale de natură electorală, necuvenite, pentru alianța politică din care făcea parte partidul reprezentat de inculpat, și anume îndeplinirea cvorumului de participare cu ajutorul voturilor obținute în alte condiții decât cele legale”.

Anchetatorii susțin că Dragnea a fost susținut în fraudarea referendumului de 74 de președinți și membri ai unor secții de votare din localități din județele Teleorman, Vrancea, Gorj și Olt. Aceștia au fost trimiși în judecată pentru falsificare, prin orice mijloace, a documentelor de la birourile electorale și introducerea în urnă a unui număr suplimentar de buletine de vot decât cele votate de alegători, infracțiuni comise sub forma autoratului, complicității sau a instigării.

„Infracțiunile reținute în sarcina persoanelor implicate în desfășurarea procesului de votare – președinți și membri ai secțiilor de votare – au constat în principal în aceea că ei și-au încălcat atribuțiile de serviciu referitoare la asigurarea unui proces corect de vot, înlesnind falsificarea listelor electorale (atât liste permanente cât și liste suplimentare), prin adăugarea de persoane care nu au făcut cerere de vot cu urna mobilă, care nu s-au prezentat la vot sau care nu se aflau în România la data referendumului, prin contrafacerea materială a semnăturilor acestora și introducerea în urne a unui număr de voturi corespunzător semnăturilor falsificate. În acest fel, numărul total de voturi exprimate a fost crescut artificial, prin includerea voturilor obținute prin falsificarea semnăturilor”, au scris procurorii în actul de sesizare a instanței.

De-a lungul procesului, au fost audiați premierul Victor Ponta, ministrul Apărării, Mircea Dușa, fostul ministru al Energiei Constantin Niță, primarul sectorului 3, Robert Negoiță, președintele Consiliului Județean Vrancea, Marian Oprișan, și mai mulți coordonatori județeni ai PSD care s-au ocupat de campania pentru referendumul din 2012.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
„Te cumpăr și pe tine”, „Mor cu voi de gât”. Dominic Fritz, despre amenințările primite în lupta pentru patrimoniul Timișoarei
Digi24
Cum se spală fructele și legumele pentru a elimina pesticidele. Ce produse se păstrează în frigider și care la temperatura camerei
Cancan.ro
Patronul Dristor Doner Kebap a fost arestat în Turcia! Rețeaua lui de trafic folosea mai mulți studenți din România
Prosport.ro
Sharon Stone, mesaj direct pentru Sydney Sweeney după ce sportivele s-au revoltat pentru că a pozat goală: „Asumă-ți responsabilitatea”
Adevarul
Politolog: „Nicușor Dan a ieșit din logica cooperării loiale" - unde se termină medierea și unde începe negocierea politică
Mediafax
O femeie a fost evacuată din propria casă. Mii de oameni au ieșit în stradă
Click
Ultimul bal înainte de prăbușirea unui imperiu. Rochii cu diamante, costume de sute de ruble și un lux greu de imaginat
Digi24
Obiectul 1335 de sub Muntele Apocalipsei. Rușii reînvie un sistem de răspuns nuclear automatizat din timpul Războiului Rece
Cancan.ro
Ema Uta, agresată de iubit! Make-up artistul a cerut ordin de protecție împotriva lui Andrei Barbu
Ce se întâmplă doctore
Lași ușa mașinii de spălat deschisă după fiecare spălare? Motivul pentru care ar fi cazul să nu o mai faci
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
De ce întârzie sistemul autonom Tesla în Europa și când este programat votul-cheie?
Descopera.ro
O nouă grupă de sânge a fost descoperită după jumătate de secol de întrebări
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Doi canibali stau într-un pom. Pe jos trece un cavaler...
Descopera.ro
Joseph Vacher, „Spintecătorul francez”. Cazul care a testat metodele criminalisticii moderne
Mediafax Italia
Românca devenită MISS ITALIA are o problemă pe care nu o rezolvă nicio coroană!
Mediafax Spania
NOUA REGULĂ de circulație. De la 1 octombrie NU MAI AI VOIE să faci asta la trecerile de pietoni!