Prima pagină » Știri externe » Canada oferă un ajutor de milioane de dolari Ucrainei pentru programe umanitare

Canada oferă un ajutor de milioane de dolari Ucrainei pentru programe umanitare

Canada va oferi Ucrainei un ajutor de 25 de milioane de dolari, destinat unor programe umanitare și dezvoltării democrației, a anunțat ministrul canadian de Externe, Rob Nicholson, în timpul unei întrevederi, luni, cu președintele ucrainean Petro Poroșenko, relatează agenția rusă Tass.

„Nicholson a precizat că țara sa va continua să sprijine Ucraina. Astfel, intenționează să ofere un ajutor de 30 de milioane de dolari canadieni (25 de milioane de dolari) Ucrainei pentru programe umanitare și dezvoltarea instituțiilor democratice”, se arată într-un comunicat al Președinției Ucrainei.

Soluționarea conflictului din estul Ucrainei „este una din prioritățile politicii externe a Canadei”, a dat asigurări șeful diplomației canadiene.

La rândul său, Petro Poroșenko a subliniat că „Ucraina respectă Acordul de la Minsk, cu toate că cealaltă parte (rebelii proruși) îl încalcă”.

El a mulțumit Canadei pentru oferirea de sprijin militar și logistic, precum și pentru trimiterea a 200 de instructori în Ucraina în scopul antrenării forțelor ucrainene.

După anexarea, în martie 2014, de către Rusia a peninsulei ucrainene Crimeea și izbucnirea conflictului armat în estul Ucrainei, Guvernul de la Ottawa a impus sancțiuni Moscovei și s-a pronunțat constant în favoarea apărării integrității teritoriale și a suveranității statului ucrainean.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Politicienii germani vor să schimbe legea care „îi protejează” de insulte
Digi24
Hacker inventiv, prins în Sinaia cu numere de înmatriculare diplomatice: Șoferul avea montat un sistem prin care plăcuțele se roteau
Cancan.ro
Ei sunt frații care s-au înecat în Olimp. Ce mesaj i-au trimis Vlad și Ionuț mamei lor, înainte de tragedie
Prosport.ro
Mădălina Ghenea, apariție răvăşitoare. Fosta iubită a lui Dimitrov s-a pozat aproape goală: „Sunt fericită că trăiesc!”
Adevarul
Anomalie pe piața energetică. De ce produc prosumatorii cu fotovoltaice energie record abia după oprirea Reactorului 2
Mediafax
CCR A DECIS pe Legea integrității! Ce se întâmplă cu prevederea privind PARTENERII demnitarilor
Click
Doi frați de 17 și 19 ani s-au înecat la Olimp, sub privirile surorii lor. Ce fotografie i-au trimis mamei cu 30 de minute înainte
Digi24
Primele informații în cazul morții lui Hayden Panettiere. Ce spun polițiștii despre anchetă și cine a sunat la urgențe
Cancan.ro
Cei 3 pești aparent sănătoși, care însă ne distrug creierul. Vlad Ciurea trage un semnal de ALARMĂ
Ce se întâmplă doctore
Ce operații estetice și-a făcut Andreea Popescu după divorțul de Rareș Cojoc! „Mi-a căzut părul enorm”. Fanii nu o mai recunosc!
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Cum arată Ferrari CZ26, cel mai nou model UNICAT realizat de italieni?
Descopera.ro
De ce Carol al II-lea nu a putut salva România?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Mesaj pe ușa unui vecin: Felicitări! Nu știu ce-i faci soției tale…
Descopera.ro
Astronomii au descoperit că ceva ar putea curge sub ghețarul uriaș al lui Pluto