Președintele Klaus Iohannis, printre câștigătorii Galei „Bun de Tipar” 2015

Președintele Klaus Iohannis, printre câștigătorii Galei „Bun de Tipar 2015
Publicat: 15/05/2015, 10:04
Actualizat: 04/08/2015, 20:21

Gala Industriei de Carte din România „Bun de Tipar” își propune să contribuie la promovarea celor mai importante proiecte anuale ale pieței de carte românești, cât și la profesionalizarea celor din industria de carte.

Astfel, joi seară, au fost acordate premii la mai multe categorii, câștigătorii fiind anunțați de personalități ale vieții culturale.

Bestesellerul românesc a fost desemnat volumul „Pas cu pas”, scris de președintele Klaus Iohannis.

La categoria „cea mai bună librărie”, a fost aleasă câștigătoare Librăria Humanitas de la Cișmigiu din București, iar Book Corner Librarium din Cluj-Napoca a primit o mențiune specială a juriului.

În ceea ce privește categoria „cea mai bună bibliotecă”, au fost alese câștigătoare două instituții: Biblioteca Județeană „Astra” Sibiu și Biblioteca Comunală Hangu.

La Gala Industriei de Carte din România au fost premiate și cele mai frumoase cărți ale anului. Astfel, la subcategoria „carte ilustrată”, a fost ales câștigător volumul „În fața blocului. O colecție de 55 de jocuri și «faze» ale generației cu cheia la gît”, de Vlad Tomei, Mihai Gheorghe (Supersomething Studio), iar, la subcategoria „concepție grafică”, câștigătoare a fost cartea „Ioana Nemeș. Carte de artist” – concept, publicație și editor: Alina Șerban (Asociația pepluspatru) – concepție grafică: Radu Manelici, și o mențiune specială a juriului a fost acordată volumului „Să creștem mici: carte pentru cei mici care trebuie neapărat citită de cei mari”, de Laura Grünberg (editura Arthur) – concepție grafică: Ana-Maria Nica și Alexandru Ciubotariu.

Totodată, a fost acordat și premiul pentru cea mai bună colecție, care a fost câștigat de „Savoir-Vivre” (Baroque Books and Arts).

În ceea ce privește categoria „cea mai bună carte netipărită”, câștigătorii au fost: la subcategoria audiobook – Mariana Marin, cu „Scrisoare deschisă sau Nu mă mai așteptați la ore mici” (Editura Casa Radio), și la subcategoria e-Book – „Casele vieților noastre” (Humanitas Multimedia).

Premiul la categoria „cea mai bună traducere” a fost câștigat de Adriana Liciu, pentru traducerea din limba rusă a volumului „Laur”, de Evgheni Vodolazkin (editura Humanitas Fiction), și de Luminița Munteanu, pentru traducerea din limba turcă a volumului „Casa tăcerii”, de Orhan Pamuk (editura Polirom).

La categoria „cea mai bună carte a anului”, au fost mai multe subcategorii premiate. Astfel, la subcategoria „beletristică”, volumul câștigător a fost „1989”, de Adrian Buz (editura Polirom), iar volumul „Și cuvintele sînt o provincie”, de Adela Greceanu (editura Cartea Românească), a primit o mențiune specială a juriului. La subcategoria „nonficțiune”, cartea câștigătoare a fost „Nevoia de miracol. Fenomenul pelerinajelor în România contemporană”, de Mirel Bănică (editura Polirom), iar, la subcategoria „carte pentru copii și tineret”, volumul laureat a fost „Domnișoara Poimîine și joaca de-a Timpul”, de Adina Rosetti și Cristiana Radu (Curtea Veche Publishing).

De asemenea, cea mai bună carte a anului, la subcategoria „carte de știință”, a fost aleasă „Proiectul feroviar românesc (1842-1916)”, de Toader Popescu (editura Simetria), iar, la subcategoria „carte de popularizare”, a câștigat volumul „Știrbey: reședințe, moșii, ctitorii”, de Oana Marinache (editura ACS), iar „Basarabia. Coloniștii germani de la Marea Neagră”, de Ute Schmidt (editura Cartier) – traducere de Cristina Grossu-Chiriac -, a câștigat o mențiune specială a juriului.

La categoria „best ney entry'”, s-au afirmat editura Ozalid (subcategoria „edituri”) și Librăria Bizantină (subcategoria „librării”). De asemenea, o mențiune specială a primit Librăria Habitus.

La Gala Industriei de Carte din România „Bun de tipar” s-au acordat și două premii speciale. Acestea au fost pentru cel mai bun redactor/ îngrijitor de ediție, câștigat de Cătălin Strat (îngrijire de ediție) – „Podul Mogoșoaiei. Povestea unei străzi”, de Gheorghe Crutzescu (editura Humanitas), și Eugenia Dima (îngrijitor de ediție) – „Poemul Erotocrit al lui Vincenzo Cornaro în cultura română (versiunea lui Alecu Văcărescu)” (Editura Universității „Al.I. Cuza”), și pentru cea mai bună campanie de marketing/ PR/ CSR, câștigat de „Cărțile copilăriei în fiecare casă” (Asociația Curtea Veche), iar „Cărțile pe față” (Victor Miron) a câștigat o mențiune specială a juriului.

Câștigătorii au fost desemnați de un juriu format din: Mircea Vasilescu (președinte) – eseist, critic, istoric literar, jurnalist, profesor dr. al Facultății de Litere din cadrul Universității din București, redactor-șef al săptămânalului Dilema Veche, Simona Kessler – agent literar, „Simona Kessler Copyright International Agency”, Cosmin Ciotloș – critic literar (România literară), asistent dr. al Facultății de Litere a Universității din București, Luca Niculescu – jurnalist, redactor-șef al RFI România, Oana-Valentina Suciu – lector dr. Facultatea de Științe Politice, Universitatea din București, Victoria Pătrașcu – autoare de cărți pentru copii, foarte activă în promovarea lecturii în rândul școlarilor, preocupată să susțină ilustrația de carte românească, Carmen Apetrei – lector univ. dr, director Departament Grafică al Facultății de Arte Plastice din cadrul Universității Naționale de Artă din București, Cristina Foarfă – editor coordonator Bookaholic, specialistă în comunicare digitală, Tudor Crețu – directorul Bibliotecii Județene Timiș, scriitor, și Daniel Voinea – Brand Manager Cărturești.

Președintele juriului, Mircea Vasilescu, a prezentat, la evenimentul de decernare a premiilor Galei Industriei de Carte din România, trei idei legate de situația ediorială din România, menționând că, deși se spune că moare cultura și tinerii nu mai citesc, această afirmație nu este adevărată, iar piața editorială din țara noastră a evoluat mult în ultimii 25 de ani. De asemenea, Mircea Vasilescu i-a îndemnat pe cei prezenți să citească.

„De 25 de ani se spune «moare cultura, nu mai citește nimeni». Dacă noi ne aflăm în continuare aici, înseamnă că aceste două afirmații nu sunt adevărate. Cum de suntem noi aici? Asta e o problemă mai complicată. Prin insistența și încăpățânarea editorilor, prin fiecare leu pe care-l numără cumpărătorul de carte pentru a-și mai lua una și încă una, prin multe alte mecanisme pe care dumneavoastră le cunoașteți mai bine ca mine. De aia suntem noi aici. Dar, una peste alta, nu moare cultura, nu e adevărat că lumea nu mai citește, nu e adevărat că tindem așa cu toții spre o prostire generală și o lipsă totală de apetit pentru a citi ceva. A doua idee fixă pe care o am este că, în acești 25 de ani, piața editorială din România s-a schimbat foarte mult. Editurile s-au profesionalizat, dacă ne aducem aminte ce era pe tarabe în pasajul Universității, în 1990 -1991, și ce se găsește acum în librării adevărate, cu edituri adevărate, cu lansări, cu târguri și așa mai departe, ne dăm seama că, în ciuda depresiei noastre temporare sau de lungă durată, am mers spre bine. A treia idee pe care vreau s-o spun este legată de prima. Vreau să aduc un omagiu tuturor celor care au muncit în acești ani pentru piața de carte, pentru vânzarea de carte, pentru tot ceea ce se află în jurul cărții, pentru toate meseriile din jurul cărții – cum îmi place mie să spun. Lor li se datoarează această (…) rezistență prin cultură. E un lucru bun care ni s-a întâmplat, chiar dacă a fost greu și chiar dacă a necesitat eforturi, uneori, grele. Nu stăm rău. (…) Cartea în România există, merge, ajunge unde trebuie, sunt încă destui oameni care țin în viață producția de carte, nu ne-ar strica, e adevărat, niște politici culturale pe termen mai lung, care să stimuleze cartea și lectura – poate că vor veni și ele, dacă până acum n-au venit-, așa încât închei cu un mesaj tonic: «Citiți!»”, a declarat președintele juriului, la ceremonia de decernare a premiilor Galei Industriei de Carte din România.

La cea de-a patria ediție a Galei Industriei de Carte din România a fost prezent și ministrul Culturii, Ionuț Vulpescu, care a spus că trebuie găsite modalități pentru a sprijini cultura, pentru că există cititori de carte.

„Este evident că nu numai că n-o să moartă cultura. Cărțile au suflet, cum spunea Nicolae Manolescu, dar au și viitor. N-am nicio îndoială aici. Sigur că trebuie găsite niște modalități ca între târguri sau între lansările care sunt – am văzut câtă lume a venit când s-a inaugurat o librărie în Centrul Vechi -, înseamnă că există public pentru asta. Eu cred că politicile publice țin într-adevăr de modul în care gândim, are legătură și cu educația, încurajarea unor campanii de lectură. Când am aflat că este o Gală a Industriei de Carte, acum două-trei săptămâni, mi-am spus că neapărat trebuie să particip și ce altă modalitate puteam decât să organizăm la noi în Minister, în Aula Ministerului Culturii, ca să participăm (toate cele patru ediții ale Galei Industriei de Carte din România au avut loc în Aula Bibliotecii Naționale a României, care are sediul în aceeași clădire cu Ministerul Culturii, n.r.). Deci, interes există. Sigur că sunt 25 de ani, în care au apărut în România foarte, foarte multe cărți. Acum este Târgul Internațional de la Praga, este o distribuție foarte importantă, iar România este reprezentată acolo, și în alte târguri, de scriitori foarte, foarte buni. Eu aș vrea să-i felicit pe cei care sunt implicați în acest domeniu – pe editori, pe cei care scriu – și îi asigur că au cititori și au în Ministerul Culturii. Sigur… de patru ani, sper să creăm continuități și măsurile bune să fie urmate de măsuri și mai bune și să credem și să fim solidari, cărțile ne adună și nu ne dezbină”, a declarat Ionuț Vulpescu, la Gala „Bun de Tipar”.

Gala Industriei de Carte din România „Bun de Tipar” este un eveniment organizat de Headsome Communication și Asociația Editorilor din România (AER).

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Trupul unei tinere a fost turnat în beton în urmă cu peste 50 de ani....
Polițista care a luat mită de la Lidia Buble, condamnată definitiv! Ce pedeapsă a primit...
FOTO. Cât de bine arată cea mai frumoasă hocheistă din lume!
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
SUA au cumpărat 81 de avioane sovietice de la un aliat al lui Putin cu...
Reghe cere sprijinul instanței: 'Trebuie să înceteze această hărțuire!' Poliția nu confirmă urmărirea penală împotriva...
Detalii tabu din viața intimă a unei actrițe: și-a pierdut virginitatea la 35 de ani
Momentul în care strada din Cluj s-a surpat și s-a format un crater uriaș. Un...
Tragedie în România! A MURIT
Cum va fi vremea în luna mai! Specialiștii de la ANM preconizează o perioadă imprevizibilă...
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Filtru de particule înfundat se REPARĂ sau se ARUNCĂ? Ce durată de viață are DPF?
Gorghiu: Ministerul Justiţiei depune eforturi ca prinţul Paul să-şi execute pedeapsa în România
Cea mai BOGATĂ actriță de la Hollywood! „Puțină lume știe despre mine că...
Taxa care se elimină din România. S-a dat votul luni, 29 aprilie. Românii nu vor...
Artist internațional, filmat într-o ipostază neașteptată, la Costinești. Este urmarit de zeci de milioane de...
Vlăduța Lupău, imagini ireale! Cum arăta cântăreața. Adevărul despre operațiile ei
Robi, hotărât să lupte pentru Roberta! Concurentul nu este impresionat de chimia dintre Roberta și...
"M-am săturat". David Pușcaș a ajuns la capătul puterilor. Ce piedici întâmpină fiul adoptiv al...
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă,...
Astronomii au descoperit cum s-a format „inima” de pe Pluto