Prima pagină » Sport » Anunțul lui Mircea Sandu: „E bine ca lumea să-și mai aducă aminte de foștii mari fotbaliști”

Anunțul lui Mircea Sandu: „E bine ca lumea să-și mai aducă aminte de foștii mari fotbaliști”

Fostul președinte al FRF, Mircea Sandu, a anunțat, luni, într-o conferință de presă, că intenționează să înființeze în Sectorul 2 al Capitalei o școală de fotbal care să poarte numele fostului internațional Florin Răducioiu.

„Avem un gând cu Florin Răducioiu să înființăm o școală de fotbal. E bine ca lumea să își mai aducă aminte de foștii mari fotbaliști. Încercăm să facem o școală de fotbal pentru 40 de copii, în condițiile legii, cu un antrenor la patru-cinci copii. Am făcut și un calcul, ar fi nevoie cam de 40.000 de euro pe an, aproximativ 1.000 de euro pentru fiecare copil, aici incluzând tot. Și vrem să facem această școală în Sectorul 2”, a spus fostul președinte al federației.

Firma de consulanță sportivă Best Bussines Sport condusă de Mircea Sandu va organiza Cupa Sectorului 2 la fotbal, pentru elevii din clasele 1-4. La competiția organizată în parteneriat cu Primăria Sectorului 2 au fost înscriși 500 de copii. Cele mai multe partide se vor disputa pe terenul inaugurat în urmă cu trei ani de președintele UEFA, Michel Plantini, în Parcul Florilor.

Prin intermediul lui Mircea Sandu, UEFA a trimis opt rânduri de echipament complet plus mingi pentru echipele care vor disputa finala Cupei Sectorului 2.

Primarul Neculai Onțanu a declarat în cadrul conferinței de presă că își dorește ca această competiție să devină permanentă. „Apreciez acest proiect, suntem deschiși și către alți parteneri pentru a lucra pentru sport. Cred că este esențial pentru societatea noastră ca elevii să facă sport. Avem o colaborare bună cu Inspectoratul Școlar al Sectorului 2 și vrem să organizăm această competiție în fiecare an”, a adăugat Onțanu, în conferința de presă comună susținută alături de Mircea Sandu.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Isărescu desființează ideea de premier tehnocrat: „Vorbești în gol, în deșert”
Digi24
Aproape jumătate dintre români consideră moțiunea de cenzură PSD-AUR un act politic inutil care va înrăutăți lucrurile
Cancan.ro
Dovada clară că Andreea Bălan a terminat-o cu Petrișor Ruge. Cu cine l-a schimbat, după ce nu l-a invitat nici la nuntă
Prosport.ro
FOTO. Iulia Pârlea, în costum de baie pe plaja din Grecia. Prezentatoarea TV pentru care s-au certat Marica şi Torje arată spectaculos
Adevarul
Ce ne așteaptă dacă președintele nu reușește să facă un guvern stabil. Economistul Radu Nechita: „România merge pe urmele Greciei”
Mediafax
Primul Ordin European de Merit: Merkel, Sandu și Zelenski, printre laureați
Click
Rareș Cojoc spune adevărul: a înșelat-o sau nu pe Andreea Popescu, fosta sa soție? „Știe foarte bine aceste lucruri”
Digi24
Xi Jinping i-a spus lui Donald Trump că Vladimir Putin ar putea „regreta” invazia în Ucraina. Ce a spus liderul SUA despre CPI
Cancan.ro
Detaliul care răstoarnă ANCHETA în cazul lui Cristian Staicu, medicul anestezist găsit mort în apartamentul său
Ce se întâmplă doctore
Elena Udrea, imagine rară din sala de fitness. Cum s-a fotografiat în colanți, la 52 de ani
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Bucureștiul va avea 8 noi parcări. Unde vor fi construite?
Descopera.ro
Astronomii au găsit una dintre primele galaxii ale Universului!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. O pescăriţă nervoasă, către pestişorul de aur – Ti-am spus să faci din bărbatul meu un armăsar!
Descopera.ro
Un nou studiu sugerează că și greierii pot simți durerea