Prima pagină » Știri externe » Rata inflației din Marea Britanie a coborât sub nivelul zero în aprilie, prima oară din 1960

Rata inflației din Marea Britanie a coborât sub nivelul zero în aprilie, prima oară din 1960

Rata inflației din Marea Britanie a coborât sub nivelul zero în aprilie, prima oară din 1960
Prețurile de consum din Marea Britanie au scăzut în aprilie față de aceeași perioadă a anului trecut, fiind pentru prima oară în mai mult de jumătate de secol când rata anuală a inflației din această țară coboară sub nivelul zero, relatează Bloomberg.

Oficiul național de statistică a anunțat marți că prețurile de consum au scăzut cu 0,1% comparativ cu intervalul similar din 2014, pe fondul declinului prețurilor alimentelor și energiei, care a redus costul vieții. Comparativ cu luna martie, prețurile au urcat cu 0,2%.

Analiștii anticipau inflație zero pentru luna aprilie.

Inflația core, care exclude prețurile alimentelor și energiei, a încetinit la 0,8%, cel mai redus nivel atins în ultimii 14 ani.

Inflația este cu mult sub ținta Băncii Angliei de 2%, astfel că nu există presiuni imediate pentru majorarea dobânzii de politică monetară, aflată în prezent la un minim record de 0,5%.

Guvernatorul băncii centrale, Mark Carney, a declarat săptămâna trecută că orice perioadă de scădere a prețurilor va fi temporară, urmând ca inflația să accelereze spre sfârșitul acestui an, ceea ce face probabil ca următoarea măsură în privința costurilor împrumuturilor să fie o majorare.

Banca Angliei a estimat săptămâna trecută că inflația medie anuală din acest an va fi de 0,6% iar în 2016 de 1,6%. În al doilea trimestru din 2017 inflația ar urma să ajungă la 2%.

În aprilie, indicele prețurilor de consum a fost afectat de sărbătoarea Paștelui, care a avut loc mai devreme ca în 2014, tarifele pentru transporturile aeriene și maritime având cea mai mare contribuție la declinul anual.

Prețurile alimentelor au scăzut cu 3% în aprilie, în termeni anuali, iar în cazul carburanților declinul a fost de 12,3%.

Ministrul de Finanțe George Osborne a descris declinul anual al prețurilor drept o veste bună pentru bugetele familiilor, el spunând că nu trebuie confundat cu deflația.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Sindicatul MIPE, replică pentru Dragoș Pîslaru: „Părăsit de propriul ministru, MIPE își caută ministru”
Digi24
Mesaje de „La mulți ani” pentru Sfânta Maria 2026: Urări pe care să le trimiți sărbătoriților pe 15 august
Cancan.ro
Soțul Annei a ieșit la lumină! A ținut pasul cu pretențiile Julietei de pe Transfăgărășan până i-a ieșit fum din portofel
Prosport.ro
„Doamna Diana, ne omorâți”. Imagini incendiare cu fosta soție a lui Claudiu Niculescu, în costum de baie
Adevarul
Cum au reușit 24 de iepuri să cucerească un întreg continent și să provoace dezastre. „Invazia începută în 1859 continuă și astăzi”
Mediafax
Pagube uriașe după un cutremur puternic în Granada, resimțit în mai multe regiuni din Spania
Click
Destinul trist al Andei Călugăreanu: respinsă de 9 ori la Teatru și părăsită de soț pentru o altă artistă. 34 de ani de la moartea ei
Digi24
Cum a pregătit Rusia „trupe de șoc” care să creeze haos în Rep. Moldova: Un plan pus la cale din „Silicon Valley”-ul Kremlinului
Cancan.ro
Aceste pensii cresc cu 210 lei, de la 1 ianuarie 2027. Care sunt pensionarii din România care se vor bucura de această majorare
Ce se întâmplă doctore
Cum arată casa de 21 de milioane de dolari în care locuiesc Meghan Markle și Prințul Harry. „Este vindecător. Te simți liber”
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Exclusiv | Cum arată noile camere de rovinietă inteligente, montate de CNAIR. Calculează câți KM a parcurs o mașină
Descopera.ro
Legumele din întreaga lume dispar. Iată cum ne afectează, fără să știm, alimentația
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BUBULINA: – Facem dragoste de trei ori pe săptămână!
Descopera.ro
Alimentul care poate proteja ficatul. Cu toții îl avem în bucătărie!