Prima pagină » Știri externe » Comisia Europeană a propus bugetul UE pentru 2016. Care sunt cele trei obiective principale

Comisia Europeană a propus bugetul UE pentru 2016. Care sunt cele trei obiective principale

Comisia Europeană a propus bugetul UE pentru 2016. Care sunt cele trei obiective principale
Proiectul prezentat miercuri va fi transmis Parlamentului European și statelor membre ale UE, care vor decide împreună forma finală a bugetului.

Proiectul prezentat miercuri va fi transmis Parlamentului European și statelor membre ale UE, care vor decide împreună forma finală a bugetului.

Fondurile din bugetul UE, sub formă de credite de plată, vor fi investite pentru stimularea inovațiilor, crearea de locuri de muncă și asigurarea convergenței între statele membre și între regiuni, pentru gestionarea mai eficientă a migrației și consolidarea în continuare a rolului exercitat de UE la nivel global, se arată într-un comunicat al Comisiei Europene.

Proiectul de buget al UE prevede două sume pentru fiecare program care urmează să fie finanțat: angajamentele și plățile. Angajamentele se referă la finanțările care pot fi convenite prin contracte în cursul unui an dat, iar plățile desemnează sumele plătite în mod efectiv.

În proiectul de buget pe 2016 angajamentele reprezintă 153,5 miliarde euro (în scădere cu 5,3 % față de 2015), iar plățile însumează 143,5 miliarde euro (în creștere cu 1,6 % față de 2015). Aceasta înseamnă că plățile se mențin la un nivel relativ stabil în termeni reali față de 2015. Plățile includ creditele necesare eliminării treptate a creanțelor scadente care s-au acumulat în perioada de programare bugetară anterioară, totalizând 24,7 miliarde euro la sfârșitul exercițiului 2014.

„Având în vedere actuala situație economică, este mai important ca oricând ca banii contribuabililor să fie folosiți cu chibzuință. În 2016, bugetul va sprijini redresarea economiei, investind în creșterea economică și în ocuparea forței de muncă, și va urmări să contribuie și la gestionarea provocărilor externe, cum ar fi migrația. Răspundem celor mai stringente nevoi ale Europei și urmărim să obținem cele mai bune rezultate posibile”, a declarat Kristalina Georgieva, vicepreședinte al Comisiei Europene, responsabilă de buget și resursele umane.

Aproape jumătate din buget, respectiv 66,58 miliarde euro, sub formă de credite de plată, va fi alocat pentru măsurile de stimulare a creșterii economice, a ocupării forței de muncă și a competitivității.

Proiectul include contribuții la Fondul european pentru investiții strategice (FEIS), care constituie elementul esențial al Planului de investiții pentru Europa. Astfel, Fondul de garantare al FEIS va beneficia de 2 miliarde de euro sub formă de credite de angajament și 500 de milioane de euro sub formă de credite de plată, pentru a debloca investiții de 315 miliarde de euro destinate Europei. Regulamentul privind FEIS și aspectele bugetare ale noilor structuri de investiții fac obiectul unor negocieri în curs între Parlamentul European și statele membre.

CE a alocat agriculturii 42,86 de miliarde de euro, programelor de cercetare și inovare 10 miliarde de euro (+11,6% față de 2015), iar programului Erasmus+ 1,8 miliarde de euro (+30% față de 2015).

Comisia alocă 1,67 miliarde de euro pentru sprijinirea priorităților politice europene, cum ar fi uniunea energetică și piața unică digitală, prin intermediul unor programe precum Mecanismul pentru interconectarea Europei.

Bugetul pentru 2016 prevede 833 de milioane euro pentru Fondul pentru azil, migrație și integrare (AMIF) și pentru Fondul pentru securitate internă (ISF), cele două surse principalele de finanțare a măsurilor din cadrul politicii UE privind migrația și securitatea.

De asemenea, bugetul UE reacționează la evoluția situației din vecinătatea Europei și din alte părți ale lumii. Astfel, credite de plată în valoare de 9,5 miliarde euro (+ 28,5 %) sunt destinate să asigure capacitatea de reacție a UE la crizele externe, precum cele din Ucraina și Siria, și de a acorda ajutor umanitar. Instrumentul european de vecinătate (IEV) și Instrumentul de cooperare pentru dezvoltare (ICD) vor fi majorate la 2,1 miliarde EUR (+ 34 %) și, respectiv, la 2,7 miliarde EUR (+ 27 %).

Bugetul UE reprezintă aproximativ 1% din PIB-ul Uniunii Europene, dar are un impact semnificativ datorită efectului de multiplicare și accentului pe rezultate. De exemplu, în perioada 2007-2013, rata medie a creșterii PIB-ului datorată politicii de coeziune este estimată la 2,1% pe an în Letonia, la 1,8% pe an în Lituania și la 1,7% pe an în Polonia, potrivit comunicatului Comisiei Europene.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Șoferii începători, INTERZIȘI la volanul mașinilor puternice! Proiectul, pe masa Parlamentului
Digi24
Pe cine ar vota românii dacă duminică ar avea loc alegeri. Un singur partid a crescut în preferințele de vot în ultima lună
Cancan.ro
Monica Gabor, de nerecunoscut la 39 de ani. Unde s-a angajat, după ce și-a falimentat toate afacerile din SUA
Prosport.ro
FOTO. Diana Munteanu, sesiune foto spectaculoasă într-o fustă transparentă: „Ai defecte?”
Adevarul
Nicușor Dan, pus într-o poziție de șah după reținerea lui Georgescu. De ce dizovarea Parlamentului ar fi o mișcare greșită, dacă Mureșan ar fi respins
Mediafax
Nicușor Dan, întrebat la CNN dacă Putin va ataca NATO. Răspunsul președintelui
Click
Cine era tânăra găsită moartă într-o valiză, în Olt. Valentina avea răni grave pe corp
Digi24
Domul de căldură revine peste Europa. Zonele în care se vor înregistra din nou maxime de 40 de grade
Cancan.ro
Scandalul de la Asia Express a atins dimensiuni penale! Maurice Munteanu, amenințat cu moartea de iubitul Valeriei Lungu
Ce se întâmplă doctore
Ce face acum Simina Costea, fosta soție a lui What’s Up. A plecat din România și și-a schimbat complet viața. Nu o mai recunoști!
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Scule PARKSIDE pentru șoferii care mai meșteresc singuri la mașină. La Kaufland prețurile pornesc de la 119 lei
Descopera.ro
Discursul care a prevestit Primul Război Mondial
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Ea: – Wow, cină la lumina lumânărilor! De unde ți-a venit ideea?
Descopera.ro
Atitudinea pozitivă față de îmbătrânire ne poate face să ne simțim mai tineri și să trăim mai mult
Mediafax Italia
BOMBĂ | Ce dezvăluie presa din Italia despre Călin Georgescu
Mediafax Spania
A EXPLODAT PREȚUL roșiilor! Care este motivul pe care îl invocă fermierii