Bosch mizează pe o creștere a afacerilor în România la nivelul acestui an

Bosch mizează pe o creștere a afacerilor în România la nivelul acestui an
Publicat: 28/05/2015, 13:59

„Anul trecut, Bosch a avut în România o cifră de afaceri de 210 milioane de euro (933 de milioane de lei). Am avut o evoluție stabilă, ne-am ocupat de investițiile pe care le-am generat în 2013 și ne pregătim pentru un 2015 pe care îl vedem cu optimism, crescând cu două cifre. Profitabilitatea a fost de 34 de milioane de lei, iar valoarea investițiilor de anul trecut a fost de 8 milioane de euro”, a spus Boldijar.

El a afirmat că în următorii doi ani Bosch va investi 55 de milioane de euro, în special în dezvoltarea sectorului de soluții de mobilitate.

„2015 a început foarte bine, cu o creștere bună de două cifre și credem că vom avea o creștere a vânzărilor între 12 și 15% la nivel de țară. Vrem să creștem numărul de angajați la peste 3.000, iar investițiile pentru următorii doi ani vor fi de circa 55 de milioane de euro”, a completat Boldijar.

Cea mai mare valoare a investițiilor va avea loc la fabrica din Blaj, aceasta fiind estimată la 40 de milioane de euro.

„La Blaj, pe partea de tehnologie auto, vom investi aproximativ 40 de milioane de euro în următorii doi ani. Am primit și un ajutor de stat în luna aprilie și sperăm ca lucrurile să meargă la fel de bine. Tot aici, vom deschide un centru de cercetare-dezvoltare pentru soluția de mobilitate”, a spus Boldijar.

În primul an de funcționare a fabricii de componente auto de la Cluj-Napoca, o investiție de circa 77 milioane euro, s-au produs peste cinci milioane de articole, niciunul neavând vreun defect, potrivit oficialului Bosch România.

Potrivit lui Boldijar, divizia de cercetare-dezvoltare de la fabrica din Cluj-Napoca se axează pe cinci domenii diferite: industria conectată, asistența la condus, servodirecția electrică, invertoarele fotovoltaice și ingineria fiabilității produselor.

Tot la Cluj-Napoca, Bosch va deschide un centru de servicii analitice, care va colecta și analiza datele provenite de la utilaje, mașini-unelte și senzorii acestora.

„Noua revoluție industrială este internetul lucrurilor, Internet of Things. Se așteaptă ca aceasta să fie a patra revoluție industrială. Pentru industria 4.0, noi ne pregătim pentru a deschide un centru de servicii analitic, care va colecta și analiza date provenite de la utilaje, mașini-unelte și senzorii acestora. Bosch va investi foarte mult în internetul lucrurilor (mobilitate conectată, energie conectată, clădiri conectate și industrie conectată), a mai spus Boldijar.

Anul trecut, Grupul Bosch a achiziționat din România bunuri (piese semifabricate, produse finite) în valoare de 126 de milioane de lei, în creștere cu 27% față de 2013, ceea ceplasează România pe locul cinci în Europa Centrală și de Sud-Est ca furnizor Bosch la nivel mondial.

Vânzarea de piese after market a crescut cu 26%, iar în prezent Bosch deține în România o rețea de 246 de service-uri partenere, în creștere cu 35 față de 2013.

În România, Grupul Bosch este prezent de peste 20 de ani și are aproximativ 2.700 de angajați în patru entități aflate la Blaj, Cluj-Napoca, Timișoara și București.

La nivel mondial, cifra de afaceri a grupului Bosch a fost în 2014 de 49 de miliarde de euro, în creștere cu 7,4% față de 2013.

Potrivit datelor furnizate de companie, cea mai mare creștere s-a înregistrat în sectorul auto, aceasta avansând cu 9,9%, până la 33,3 miliarde de euro. Pe zone geografice, vânzările Bosch au fost următoarele: Europa – 26 de miliarde de euro, America de Nord – 8,5 miliarde de euro, America de Sud 1,5 miliarde de euro și Asia-Pacific – 13 miliarde de euro.

Grupul Bosch este structurat în patru sectoare de activitate: soluții de mobilitate, tehnologie industrială, bunuri de larg consum și tehnologie pentru construcții și energie.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Avertisment după ce o dansatoare a murit sufocată în timp ce avea relații intime cu...
România, lovită de ciclonul devastator din Italia! Cod roșu de fenomene extreme
Prima reacție milionarului Dorin Mateiu, bărbatul de 57 de ani care s-ar iubi cu Simona...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Un băiat de 14 ani a murit după ce a răspuns la o provocare și...
Acest bărbat a fost dat dispărut în 1998, la vârsta de 19 ani. Ireal unde...
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut...
"Cam un 4.000 de lei ca să trăieşti decent". Ofertele angajatorilor pentru tineri, la târgurile...
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a...
„Dacă m-ar înșela..” Anamaria Prodan a răspuns la întrebarea care stă pe buzele tuturor! Cum...
Acum păpușă, în trecut mătușă! Cum arăta Inna înainte să fie celebră
Pe ce șosele îți trebuie rovinietă? Este obligatorie pe DN-urile ce trec prin localitate?
Noua axă a răului? Vladimir Putin şi Xi Jinping şi-au promis să coopereze împotriva SUA...
Tehnologia ULUITOARE care a generat CĂLDURĂ de peste 1.000 grade Celsius
Mașinile care au primit interzis pe șosele. Se aplică din 20 Mai, ora 00:00
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine...
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Virginia, întrebare neașteptată pentru Patrick: „Patrick, îți pare rău că m-ai chemat la camera roșie?”
Care au fost primele cuvinte rostite de Florin Piersic, după ce s-a trezit din anestezie?...
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
O companie din China a lansat o mașină mai ieftină decât modelul Y de la...
×