Prima pagină » Știri externe » Românii se află printre principalele victime ale exploatării forței de muncă străine în UE

Românii se află printre principalele victime ale exploatării forței de muncă străine în UE

Românii se află printre principalele victime ale exploatării forței de muncă străine în UE
Foto Ilustrativ
În absența cadrului legal armonizat, a unor controale eficiente și măsuri de protecție a victimelor, autorii lor riscă mult prea puțin să fie urmăriți sau să fie nevoiți să își indemnizeze victimele, deplânge agenția.

Agricultura, construcțiile, industria hotelieră și restaurantele sunt principalele sectoare afectate de aceste practici criminale, potrivit unui raport al FRA. Acesta este primul studiu extensiv desfășurat de agenție pe această problemă în UE, cu cercetări pe teren în 21 dintre cele 28 de țări membre, respectiv toate statele membre, exceptând Danemarca, Estonia, Letonia, Luxemburg, România, Slovacia și Suedia (din cauza resurselor limitate). Statele membre au fost selectate astfel încât să se asigure acoperirea diferitelor regiuni geografice, precum și diferite situații economice și cutume juridice

În absența cadrului legal armonizat, a unor controale eficiente și măsuri de protecție a victimelor, autorii lor riscă mult prea puțin să fie urmăriți sau să fie nevoiți să își indemnizeze victimele, deplânge agenția.

„Vorbim despre o problemă endemică și trebuie să îi punem capăt urgent. Statele membre UE trebuie să desfășoare mai multe eforturi pentru a promova un climat de toleranță zero pentru formele criminale de exploatare a muncii”, a comentat directorul interimar al FRA, Constantinos Manolopoulos, citat într-un comunicat.

„În majoritatea cazurilor, consumatorii nu sunt la curent cu faptul că portocalele, vinurile, carnea (…) tricourile și încălțămintea pe care le cumpără” dar și „serviciile furnizate la hotel sau restaurant pot fi produsul unor lucrători exploatați”, dezvăluie raportul.

FRA prezintă diversele forme pe care le pot lua aceste practici prin 127 de studii de caz. Salariile foarte mici, adeseori de mai puțin de un euro pe oră, zilele de lucru ce depășesc 12 ore și absența zilelor libere de la sfârșit de săptămână sunt printre cele mai frecvente, fiind uneori însoțite de rele tratamente, condiții de igienă deplorabile și izolarea forțată a victimelor.

În afară de imigranții africani sau asiatici, „noii” cetățeni UE – bulgari, români sau lituanieni – figurează printre principalele victime ale cazurilor înregistrate de agenție, relatează AFP. Astfel de practici se întâlnesc în toate țările, de la Finlanda la Marea Britanie, trecând prin Franța, Polonia sau Grecia.

Pentru a garanta o „toleranță zero”, FRA promovează în special o sensibilizare mai mare a publicului, o consolidare a inspecțiilor de muncă, implicarea sindicatelor și măsuri de protecție a victimelor. Agenția consideră necesară o definiție penală armonizată a fenomenului, care să prevadă pedepse mai mari de doi ani pentru autori.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Vestea serii pentru șoferi: motorina se ieftinește de la miezul nopții
Digi24
Mesaje de „La mulți ani” pentru Sfânta Maria 2026: Urări pe care să le trimiți sărbătoriților pe 15 august
Cancan.ro
Alertă seismică în România! Un nou cutremur a fost înregistrat în Vrancea
Prosport.ro
„Doamna Diana, ne omorâți”. Imagini incendiare cu fosta soție a lui Claudiu Niculescu, în costum de baie
Adevarul
Care sunt șansele ca R. Moldova să renunțe la independență pentru a intra în UE. Scenariul unirii cu România, analizat de presa internațională
Mediafax
A spart peretele și a rămas fără cuvinte! Ce a găsit un student valorează 9 milioane de euro
Click
Ce a vorbit Dan Alexa cu Alina Pușcău după ce boala s-a agravat. „Să ne rugăm pentru ea că e mult mai greu”
Digi24
Cum a pregătit Rusia „trupe de șoc” care să creeze haos în Rep. Moldova: Un plan pus la cale din „Silicon Valley”-ul Kremlinului
Cancan.ro
Cu ce se ocupă acum pensionarul de pe Transfăgărășan? Incidentul deosebit de GRAV care l-a retrogradat din funcție. Avem detalii 💣
Ce se întâmplă doctore
Cum arată casa de 21 de milioane de dolari în care locuiesc Meghan Markle și Prințul Harry. „Este vindecător. Te simți liber”
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Afecțiuni medicale din cauza cărora șoferii pot ajunge la închisoare. Problema e tratamentul, nu boala
Descopera.ro
Un studiu, în premieră, dezvăluie că doar o oră în plus de somn îi ajută pe studenți să aibă note mai bune
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BUBULINA: – Facem dragoste de trei ori pe săptămână!
Descopera.ro
Un asteroid care ar putea fi format din trei lumi îi uimește pe astronomi