Prima pagină » Știri » Dosar penal pentru un bărbat din Vaslui. Și-a lovit iubita cu picioarele în cap, apoi a provocat, fiind beat și fără permis, un accident rutier

Dosar penal pentru un bărbat din Vaslui. Și-a lovit iubita cu picioarele în cap, apoi a provocat, fiind beat și fără permis, un accident rutier

Dosar  penal pentru un bărbat din Vaslui. Și-a lovit iubita cu picioarele în cap, apoi a provocat, fiind beat și fără permis, un accident rutier
Preluată de o ambulanță, femeia a fost transportată în stare critică la Spitalul de Neurochirurgie Iași.

Potrivit reprezentaților Poliției Județene Vaslui, agresorul, un tânăr de 35 de ani, și-a lovit de mai multe ori iubita cu picioarele în cap pe un drum din localitatea Poienești, în fața locuinței unei femei la care cei doi urmau să meargă în vizită, după ce se certaseră, cel mai probabil, pe fondul geloziei bărbatului, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Cea care a intervenit și a reușit să-l oprească pe agresor a fost chiar localnica în fața porții căreia s-a petrecut incidentul, femeia fiind și cea care, de altfel, a sunat la numărul de urgență 112 pentru a cere ajutorul unui echipaj medical.

Preluată de o ambulanță, femeia a fost transportată în stare critică la Spitalul de Neurochirurgie Iași.

În schimb, agresorul a plecat spre locuința sa, de unde și-a luat mașina neînmatriculată, conducând prin sat băut și fără permis. La un moment dat, tânărul de 35 de ani a pierdut controlul asupra direcției și a intrat cu mașina într-un stâlp de electricitate.

Bărbatul a fost găsit la locul accidentului de către polițiștii care se deplasaseră în Poienești pentru a cerceta agresiunea suferită de tânăra de 31 ani.

„Conducătorul mașinii a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul indicat fiind de 0,67 mg/litru alcool pur în aerul expirat. Bărbatul a fost condus la Spitalul Județean de Urgență Vaslui, unde urmează să fie suspus unei intervenții chirurgicale în urma unei fisuri suferite la picior în urma accidentului. De asemenea, la unitatea medicală i-au fost prelevate probe biologice pentru stabilirea exactă a alcoolemiei”, a declarat, joi, corespondentului MEDIAFAX purtătorul de cuvânt al Poliției Județene Vaslui, Mihaela Ștraub.

Polițiștii vasluieni au întocmit dosar penal pe numele tânărului de 35 de ani pentru conducerea unui autoturism neînmatriculat, conducere fără permis și conducere sub influența alcoolului. În ceea ce privește agresiunea comisă asupra iubitei, încadrarea juridică a faptei se va face în funcție de numărul zilelor de îngrijiri medicale de care va avea nevoie tânăra, în acest sens fiind așteptate concluziile provizorii ale medicilor ieșeni.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Cele mai bune 3 orașe din Europa la capitolul viață de noapte. Ce oferă?
Digi24
Singura situație în care Rusia ar folosi arme nucleare împotriva Occidentului: „Răspunsul ar veni imediat”
Cancan.ro
A cerut test ADN, dar Patriarhul Daniel i-ar fi dat o casă! Unde a dispărut femeia care spunea că îi este fiică
Prosport.ro
Imaginile care au făcut furori pe internet! Fosta soție a starului, în bikini
Adevarul
Povestea cuplului care a renunțat la oraș pentru o casă cu grădină și fântână: „Ne lipsea atmosfera cu care am crescut“
Mediafax
Nebunie în cluburi: pastile de ecstasy cu fața lui Donald Trump. Autoritățile avertizează că pot ucide
Click
Florin Dumitrescu, imagini rare din vila în care locuiește cu familia! Cum arată noua bucătărie a celebrului chef
Digi24
Cine este Mette-Marit, noua regină a Norvegiei. Controversele stârnite de „Cenuşăreasa” familiei regale GALERIE FOTO
Cancan.ro
4.000 lei amendă tuturor românilor care locuiesc la casă și fac acest lucru în curte, crezând că nu îi vede nimeni
Ce se întâmplă doctore
Cât a plătit Gabriela Cristea pentru injecțiile de slăbit. Prețul unui an de tratament este uriaș: „Pentru un om obișnuit, costurile sunt imense”
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
O mașină din Mad Max, construită din două modele complet diferite, se vinde pe eBay
Descopera.ro
Ce este un material misterios și roșiatic observat pe Pluto?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: – Am o boală care mă împiedică să țin dietă!
Descopera.ro
O nouă terapie a avut rezultate promițătoare în testele de laborator și pe animale