Prima pagină » Știri » Zeci de persoane din Arad au ajuns la spital în ultimele trei zile din cauza căpușelor

Zeci de persoane din Arad au ajuns la spital în ultimele trei zile din cauza căpușelor

Zeci de persoane din Arad au ajuns la spital în ultimele trei zile din cauza căpușelor
Majoritatea celor înțepați au spus că au ieșit la plimbare în zona Pădurii Ceala și pe malul Mureșului.

Purtătorul de cuvânt al Spitalului Județean Arad, Monica Puticiu, a declarat, joi, corespondentului MEDIAFAX că în ultimele trei zile s-au prezentat la Unitatea de Primire Urgențe 35 de persoane care au fost înțepate de căpușe, dintre care 15 sunt copii.

Majoritatea celor înțepați au spus că au ieșit la plimbare în zona Pădurii Ceala și pe malul Mureșului.

Reprezentanții Direcției de Sănătate Publică (DSP) au adăugat că în toată luna mai au fost înregistrate 47 de cazuri, toate raportate de Spitalul Județean.

„Nu a fost înregistrat niciun caz boala Lyme, însă unor pacienți li s-a administrat tratament preventiv”, a precizat purtătorul de cuvânt al DSP, Loredana Ungureanu.

Medicii arădeni spun că cele mai multe cazuri apar în lunile mai și iunie, când este sezonul de activitate intensă a căpușelor.

Reprezentanții DSP mai spun că numărul celor înțepați este mult mai mare, însă doar o mică parte dintre aceștia se adresează medicilor.

În Arad, au avut loc acțiuni de dezinsecție în locurile frecventate de persoanele care ies la picnic, dar Pădurea Ceala nu a fost inclusă în program, fiind în afara responsabilității municipalității, pentru că face parte din Parcul Natural Lunca Mureșului.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
DIICOT, PERCHEZIȚII DE AMPLOARE în Bihor. Rețea suspectată că exploata persoane vulnerabile
Digi24
Cine este Vadim Ermolaev, oligarhul ucrainean rănit în explozia de la Monaco
Cancan.ro
Ce s-a întâmplat cu fetița de 7 ani care s-a stins la o piscină celebră din București? Părinții se aflau la masă și au aflat târziu de tragedie🥺
Prosport.ro
Carmen Negoiță, apariție incendiară în costum de baie! În trecut a pozat complet goală
Adevarul
Un băiețel de 11 ani a murit de rabie după ce un liliac i s-a aşezat pe faţă. Cazul, extrem de rar, folosit de medici ca un avertisment
Mediafax
Salariul minim URCĂ, amenzile se MĂRESC. Cât va fi punctul de amendă de la 1 iulie
Click
Secretele lui Djokovic la 39 de ani: dieta și rutina zilnică a marelui campion. La ce a renunțat sportivul care caută un nou titlu la Wimbledon
Digi24
De ce s-au prăbușit așa de multe clădiri în timpul cutremurelor din Venezuela și cum a rezistat Chile unor seisme mult mai puternice
Cancan.ro
S-a aflat! Cine e bărbatul vizat de atentatul din Monaco. Panică totală în Principat, după atacul cu bombă
Ce se întâmplă doctore
Intervenția estetică la care Gina Pistol a apelat din nou! E total schimbată: „Nu trebuie să fim toate la fel”
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
De mâine, amenda pentru centură va fi mai mare cu aproape 30 de lei. Cu cât cresc, în 2026, sancțiunile rutiere
Descopera.ro
Care este orașul din lume cu cei mai mulți oameni?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BUBULINA: – Nu ratezi nicio fustă, Bulă! Niciuna!
Descopera.ro
Test de cultură generală. În care religie nu ai voie să mănânci cartofi?