Prima pagină » Magazin » La ei, ca la noi. Cum a apărut un crater adânc de trei metri pe un bulevard din Bulgaria

La ei, ca la noi. Cum a apărut un crater adânc de trei metri pe un bulevard din Bulgaria

Un crater imens a apărut pe unul dintre bulevardele bulgarilor, chiar în capitala Sofia.

Un crater de dimensiuni semnificative a apărut pe unul dintre bulevardele din Sofia. Câteva mașini parcate în zonă au fost la un pas să cadă în el, scrie mediapool.bg.

Groapa a afectat mai mult trotuarul decât carosabilul, are o adâncime de trei metri.

Nicio persoană nu a fost rănită în urma incidentului, iar zona a fost izolată și traficul auto restrâns pe partea dreaptă a bulevardului pentru a evita orice accident.

Autoritățile au explicat că ancheta pe care au făcut-o a arătat că de vină pentru apariția craterului din asfalt este un canal vechi care se afla sub acesta și nu a mai fost folosit de ani de zile.

Bulgarii lucrează la această oră la astuparea gropii.

Cum a apărut o groapă în centrul Bucureștiului

Și în centrul Bucureștiului am avut parte, în luna mai, de un crater. Atunci, asfaltul din zona Podul Izvor s-a surpat pe sensul de mers către Opera Națională și Eroilor pe Splaiul Independenței.

FOTO: Ziarul Financiar

Potrivit Primăriei Capitalei, groapa a apărut în urma unei defecțiuni de la rețeaua de apă și de canalizare.

SHARE: S-a rupt bulevardul. Credeați că la Izvor a fost mare craterul? Ce ziceți de aceste imagini? http://goo.gl/4imLTI

Posted by Gandul on Friday, June 5, 2015

Recomandarea video

Mediafax
Pensiile magistraților și decarbonizarea, condiții pentru 2,6 miliarde de euro din PNRR. România are șase luni să îndeplinească jaloanele restante
Digi24
Cine este Maria Julissa, femeia care ar fi stârnit un adevărat război în Mexic, după uciderea liderului de cartel El Mencho
Cancan.ro
Cristian Andrei rupe tăcerea la 3 luni după scandalul care a zguduit România: 'O femeie reușește să-l facă pe bărbat să se piardă cu firea'
Prosport.ro
FOTO. Ana Maria e considerată cea mai frumoasă fotbalistă din lume!
Adevarul
Proiectul Artichoke: cum voia CIA să controleze comportamentul uman
Mediafax
Teama de îmbătrânire ar putea accelera procesul biologic al înaintării în vârstă, arată un studiu
Click
Mersul pe jos în stil japonez. Un antrenament de jumătate de oră care are de 10 ori mai multe beneficii decât 10.000 de pași pe zi
Digi24
Verdict pentru Dorian Popa! Ce au decis judecătorii după ce a fost prins drogat la volan
Cancan.ro
Dan Bălan a făcut marele anunț, după apariția îngrijorătoare de la ultimul concert: 'Viața mea a luat o altă direcție'
Ce se întâmplă doctore
Cum a reușit Mihai Dedu să slăbească 36 de kilograme în mai puțin de un an! A ținut o dietă drastică: „Nu pot să mă laud că a fost simplu”
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Dorian Popa, condamnat definitiv la închisoare pentru conducere sub influența drogurilor. Cum va executa pedeapsa
Descopera.ro
O stea colosală și-a schimbat brusc culoarea!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. La coafor: – Vă iau pe la spate? Clienta...
Descopera.ro
O fosilă unică, veche de 190 de milioane de ani, rescrie istoria unei specii de dinozaur