Prima pagină » Știri externe » Membrii Eurogrup nu au ajuns la niciun acord cu Grecia. Angela Merkel, în continuare optimistă

Membrii Eurogrup nu au ajuns la niciun acord cu Grecia. Angela Merkel, în continuare optimistă

Membrii Eurogrup nu au ajuns la niciun acord cu Grecia. Angela Merkel, în continuare optimistă
Membrii Eurogrup nu au ajuns la niciun acord cu Grecia. Angela Merkel, în continuare optimistă

„Nu există niciun acord în cadrul Eurogrup. Există semnale puternice că Grecia este deschisă la negocieri serioase, iar membrii Eurogrup sunt pregătiți să se reunească în orice moment”, a declarat vicepreședintele Comisiei Europene Valdis Dombrovskis.

„Eu sunt convinsă că un acord între Grecia și creditori este încă posibil”, a transmis cancelarul german, Angela Merkel, potrivit ziarului italian La Repubblica.

„Îmi mențin convingerea că, dacă există voință, este posibil. Dacă liderii Grceiei au voință, un acord este posibil, dar Grecia trebuie să aplice reformele structurale promise”, a spus Merkel.

Ministrul grec al Finanțelor, Yanis Varoufakis, a prezentat joi seară noi propuneri de reforme omologilor săi din zona euro reuniți în Luxemburg, afirmă un oficial guvernamental grec. „Domnul Varoufakis a prezentat o nouă serie de propuneri”, a declarat un funcționar guvernamental grec.

„Propunerile se referă la modalități de consolidare bugetară și la gestionarea pe termen lung a datoriei suverane”, a spus oficialul elen. „Nu există vești-șoc; continuăm negocierile și suntem deschiși propunerilor”, a adăugat el.

Grecia nu va beneficia de o perioadă de grație dacă nu va plăti datoria de aproape 1,6 miliarde de euro către FMI, scadentă pe 30 iunie, a avertizat directorul general al Fondului Monetar Internațional, Christine Lagarde, presând astfel statul elen să ajungă la un acord cu creditorii. Programul de asistență financiară în valoare de 240 de miliarde de euro, din care Grecia mai are de primit 7,2 miliarde de euro, se încheie pe 30 iunie, în aceeași zi în care statul elen trebuie să facă plata către FMI.

Grecia are o datorie totală de 320 de miliarde de euro, dintre care 65% către țări din zona euro și către FMI, iar 8,7% către Banca Centrală Europeană (BCE).

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Mediafax
Crin Antonescu spune că Alexandru Nazare ar trebui să fie următorul premier: „E singura soluție”
Digi24
Drona care a explodat în Bulgaria, aproape de România, a fost identificată. Ce arată analiza preliminară a epavei
Cancan.ro
Meteorologii Accuweather anunță o toamnă cum nu prea a mai fost, în România. Ce se întâmplă în septembrie, octombrie și noiembrie 2026, în București. Pe ce dată ninge
Prosport.ro
FOTO. Irina Deleanu, imagini incendiare: „Îmi place să fiu cât mai naturală”
Adevarul
Satul din Europa desemnat „cel mai frumos din lume” a ajuns să încaseze zeci de mii de euro din amenzi pentru parcare. De ce s-au săturat localnicii de turiști
Mediafax
Buruiana pe care ar trebui să o ții departe de grădină cu orice preț și cum previi apariția ei
Click
O femeie din România a pierdut zeci de mii de euro după ce a primit un mesaj pe WhatsApp. A crezut că va moșteni 175.000 de euro din Franța
Digi24
Devin oamenii mai puțin inteligenți? Ce este „efectul Flynn invers” și de ce îi îngrijorează pe cercetători
Cancan.ro
4.000 lei amendă tuturor românilor care locuiesc la casă și fac acest lucru în curte, crezând că nu îi vede nimeni
Ce se întâmplă doctore
Alina Pușcău, mărturisire sfâșietoare înainte de operație. A fost diagnosticată cu cancer la sân în metastază: „Este singurul tratament care o să mă ajute să îmi salvez viața”
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Ce se întâmplă dacă trebuie să fugi cu Tesla în timp ce încarcă? Un atac armat reaprinde discuția
Descopera.ro
Este adevărat că inteligența oamenilor scade?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Badea Gheorghe: – Nu pot face dragoste!
Descopera.ro
Un studiu a dezvăluit o „Epocă de Aur” pierdută din istoria omenirii