Ce fac rebelii proruși din Ucraina cu copiii: se întâmplă chiar în școli

Denis știe să asambleze, la doar 14 ani, o pușcă de tip Kalașnikov. Un copil-soldat în devenire, el abia așteaptă să se alăture insurgenților proruși care luptă împotriva forțelor ucrainene.

„Dacă aș fi adult, aș lupta”, spune băiatul slab și ciufulit, originar din Harțîzk, un oraș devastat de război situat într-o zonă aflată sub controlul rebelilor.

„Vreau să văd războiul, să învăț să împușc, să văd tancurile”, spune Denis emoționat, încadrat de doi rebeli adulți, care îl aprobă dând din cap.

EXCLUSIV Alarmă în Poliție după ce s-a descoperit planul unui asasinat la vârful lumii interlope din București. Cum a scăpat cu viață „Măcelarul lui Bebino”

05:00

FLASH NEWS Trump spune că negocierile SUA-Iran au intrat în „faza finală”

23:57

UNICEF anunța în ianuarie că nu deține nicio dovadă a faptului că sunt folosiți copii într-unul dintre cele mai sângeroase conflicte de la sfârșitul Războiului Rece încoace.

Agenția ONU estimează că aproximativ 250.000 de copii sunt exploatați în războaie, în aproximativ 24 de țări, multe dintre ele în Africa.

Însă autoritățile prooccidentale de la Kiev îi acuză pe rebeli că antrenează o mică armată de copii-soldați în școli asupra cărora dețin controlul.

Aproximativ 20 de copii, cu vârste cuprinse între 14 și 19 ani, sunt formați – în primele săptămâni ale vacanței lor de vară – la Harțîzk, care avea aproximativ 60.000 de locuitori înainte de izbucnirea războiului civil, în aprilie 2014, și de valul de refugiați către regiuni considerate mai sigure.

Denis învață, alături de unii dintre ei, exerciții militare de bază. Însă părinții săi se tem pentru el, un lucru de înțeles, având în vedere că au fost prinși la mijloc în acest conflict armat care s-a soldat cu 6.500 de morți și care dă puține semne că s-ar termina, după 15 luni de război.

„Ei nu vorbesc cu mine despre război. Îl urăsc”, spune Denis. „Nici măcar nu se uită la știri”, adaugă el.

Alți copii, ca Alina, în vârstă de 17 ani, iau lecții de acordarea primului ajutor, organizate de conducerea rebelă.

„Suntem încă niște copii și nu suntem pregătiți să mergem pe front”, spune ea.

„Dar dacă se va întâmpla ceva, aș vrea să pot să ajut”, adaugă tânăra.

– „Înapoi în URSS”

Pregătirea militară a copiilor la Harțîzk este organizată de către „Donbasul patriotic” – o organizație care poartă numele acestei regiuni de aproximativ 2.000 de kilometri traversată de Don, în care rebelii proruși și-au proclamat „republicile populare” de la Lugansk și Donețk.

Șeful Donbasului patriotic, Iuri Țupka, în vârstă de 53 de ani, îi disprețuiește pe naționaliștii ucraineni care luptă ca volunari în zona de conflict. El spune că a vrut doar să reînvie vechea tradiție sovietică a pregătirii militare în școli.

„Am decis să ne întoarcem la ceea ce aveam în URSS”, declară Țupka.

„Îi vom învăța să sape tranșee, să lucreze pământul”, continuă el.

Țupka afirmă că tot mai multe școli din această regiune puternic rusificată organizează asemenea „cluburi militare”. Sunt încă patru numai în orașele vecine, precizează el.

Însă nu toate oferă pregătire militară de bază.

Unele dintre ele și-au trimis elevii să se alăture unor unități separatiste staționate în zona minieră Harțîzk, un oraș situat la aproximativ 20 de kilometri est de bastionul insurgent Donețk.

– „Nu-mi mai este frică de sânge”

Ania și Katia, surori gemene, s-au obișnuit să poarte cizme de luptă, grele.

Par în largul lor și nu simt nicio urmă de regret povestind cum – la vârsta de 19 ani – au luat decizia să-și abandoneze studiile la un colegiu tehnic și să intre într-una dintre milițiile locale.

„Învățam și locuiam la Donețk atunci când a izbucnit războiul”, spune Katia.

„Am hotărât să ne alăturăm rebeliunii atunci când am aflat că sunt omorâți copii”, adaugă ea.

Cel puțin 68 de copii au fost uciși, iar alți aproximativ 180 răniți de la începutul războiului civil, potrivit misiunii de monitorizare a Organizației pentru Securitate și Cooperare în Europa (OSCE).

Brutalitatea conflictului a fragmentat familii și a lăsat adevărate cicatrice psihologice atât în rândul etnicilor ruși, cât și ucrainenilor – slavi care au trăit în relativă armonie după implozia fostei Uniuni Sovietice.

Ania recunoaște că, „la început, mama nu ne lăsa” la război.

Dar mai târziu cedat și a început să meargă împreună cu fiicele ei să îngrijească rebeli răniți pe front.

„Înainte de război, îmi era frică de sânge – de mirosul lui”, mărturisește Katia. Acum „nu-mi mai este frică de sânge”, spune ea.