Prima pagină » Știri » Ce este „inelul de oțel” cu care guvernul de la Londra speră să oprească imigranții să mai ajungă în Marea Britanie

Ce este „inelul de oțel” cu care guvernul de la Londra speră să oprească imigranții să mai ajungă în Marea Britanie

Ce este
Ce este "inelul de oțel" cu care guvernul de la Londra speră să oprească imigranții să mai ajungă în Marea Britanie

Denumit „Inelul de Oțel”, gardul de securitate va fi construit în jurul terminalului Coquelles din Franța, al Eurotunelului, unde un mare număr de imigranți urcă ilegal în trenuri pentru a ajunge în Marea Britanie, scriu cei de la stirileprotv.ro.

Lucrările vor începe în această săptămână și vor fi finalizate la finalul lunii iulie, potrivit ministrului de Imigrație James Bronkensire, informează express.co.uk.

Același gard a mai fost folosit pentru a proteja evenimente importante precum Summitul NATO de anul trecut din Newport, Wales sau Jocurile Olimpice din 2012, arată sursa citată.

Acum însă autoritățile speră să oprească mașinile și camioanele care pleacă din Coquelles, dar și călătorii clandestini, disperați să ajungă în UK. Măsura vine după ce s-a constatat că numărul imigranților ilegali care intră în Marea Britanie s-a dublat.

Duminică, secretarul de stat în Ministerul de Interne Theresa May a spus că vrea să trimită „un mesaj foarte clar” celor care vor să ajungă pe cale ilegală în Marea Britanie. „Lucrăm îndeaproape cu autoritățile franceze pe această problemă. Lucrăm la o serie de măsuri pentru a crește securitatea în jurul portului. Facem schimbări la Calais pentru a crește securitatea și vom instala și un gard la Coquelle, la intrarea Tunelului”, a afirmat Theresa May.

Ungaria a decis în urmă cu două săptămâni să închidă „fizic” granița cu Serbia și intenționează să construiască un gard înalt de patru metri de-a lungul celor 175 de kilometri de graniță comună între cele două țări.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Mediafax
Ucraineanul suspectat de implicare în sabotajul de la fabrica de armament din Brașov, ARESTAT în Polonia
Digi24
Zelenski, schimbare radicală de poziție în negocierile de pace. Anunțul liderului de la Kiev
Cancan.ro
Meteorologii Accuweather au schimbat prognoza: Pe ce dată ninge în București. E mai devreme decât ne așteptam
Prosport.ro
Cum ar putea arăta noua Dacia Sandero 2028! Italienii au prezentat imaginile cu versiunea electrică
Adevarul
O autostradă așteptată de zeci de ani este din nou amânată. Contractul de aproape 4 miliarde de lei pentru un important tronson din A8 a fost suspendat
Mediafax
„Întâi cabinetele private, apoi spitalele de urgență!” Acuzațiile lui Rogobete despre banii din Sănătate
Click
Victoria Lungu, dezamăgită de schimbarea fiicei sale după ce s-a cuplat cu Alex Gîlcă: „Bărbații vin și pleacă!”
Digi24
Rusia a lansat o rachetă balistică intercontinentală Bulava dintr-un submarin nuclear. Unde a lovit ținta
Cancan.ro
Au scăpat imaginile! Ce au făcut 'prințesa' Bianca și Prințul Marco la bonfire-ul final de la Insula Iubirii
Ce se întâmplă doctore
Îți mai aduci aminte de trupa Genius? Cu ce se ocupă și cum arată acum membrii formației. Oana Vincu e total schimbată
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Cea mai mare rafinărie din Arabia Saudită, atacată! Prețul petrolului a depășit 115 dolari barilul
Descopera.ro
Ar putea fi aceasta soarta Pământului?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Ce ar putea spune despre sănătate cearcănele pronunțate și pielea palidă?
Mediafax Italia
Milionara A DISPĂRUT în Italia! Poliția o caută într-o pădure...
Mediafax Spania
Cele mai IEFTINE supermarketuri! Unele sunt puțin cunoscute