Prima pagină » Cultură » Retrospectivă Corneliu Porumboiu, la Festivalul Internațional de Film din Syros

Retrospectivă Corneliu Porumboiu, la Festivalul Internațional de Film din Syros

Retrospectivă Corneliu Porumboiu, la Festivalul Internațional de Film din Syros
Regizorul Corneliu Porumboiu va fi invitat special cu prilejul retrospectivei dedicate peliculelor sale, la Festivalul de Film din Syros.

Regizorul Corneliu Porumboiu va fi invitat special cu prilejul retrospectivei dedicate peliculelor sale, la cea de-a treia ediție a Festivalului Internațional de Film din Syros, o insulă din Marea Egee, care se va desfășura în perioada 2 – 10 iulie.

Acesta este unul dintre cele mai importante evenimente din Grecia și din zona Mării Egee și vizează promovarea internațională a filmului grecesc și balcanic. Tema acestei ediții este legătura dintre film și geografie, anunță un comunicat remis MEDIAFAX.

Retrospectiva cinematografiei lui Corneliu Porumboiu, unul dintre evenimentele centrale ale acestei ediții, cuprinde filmele „A fost sau n-a fost?” (2006), „Polițist Adjectiv” (2009), „Când se lasă seara peste București sau metabolism” (2013), „Al doilea joc” (2014) și, în premieră în Grecia, „Comoara” (2015), film distins cu premiul Un Certain Talent la Festivalul de la Cannes 2015. Regizorul va fi prezent la proiecții.

>

Filmele lui Corneliu Porumboiu, reprezentative pentru cinematografia actuală din România, fac legătura între diverse faze culturale: perioada comunistă și anii democrației postdecembriste, pelicula de factură națională și „noul val” românesc, între mediul digital și pelicula cinematografică. Ele pornesc de la un concept central – revoluție, conștiință, corupție, putere -, dezvoltat într-o formă artistică de tip minimalist.

Regizor și scenarist, Corneliu Porumboiu a primit premiul pentru debut Camera d’Or la Festivalul de Film de la Cannes în 2006, pentru „A fost sau n-a fost?”, iar, în 2009, „Polițist, adjectiv” a primit premiul FIPRESCI și premiul juriului secțiunii Un Certain Regard la același eveniment prestigios.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
„Împăratul lumii interlope”, Petre Geamănu, în arest! Arsenal și câini antrenați, găsiți pe proprietatea sa
Digi24
STB a acumulat 484 de ani de concedii medicale într-un an. Borza: „Vom sesiza și Parchetul, și Casa Națională de Asigurări de Sănătate”
Cancan.ro
Nuntă cu fast în familia lui Ilie Bolojan! Unde are loc evenimentul și cine sunt nașii fiicei sale
Prosport.ro
David Popovici și-a adus iubita să vadă noua „bijuterie” de 7.500.000 de euro construită de magnatul Ion Țiriac pentru români
Adevarul
Manichiurista care ironizează salariile medicilor rezidenți și susține că ea câștigă mai bine: „De bani nu vorbim, că vede ANAF-ul!”
Mediafax
Se circulă în condiții de IARNĂ pe mai multe artere importante din țară! Zeci de utilaje mobilizate
Click
Fiica cea mare a lui Ilie Bolojan se căsătorește! Unde are loc ceremonia și ce politicieni ar putea participa la petrecere
Digi24
Putin mai are la dispoziție doar două planuri pentru înfrângerea Ucrainei. Ce l-ar putea forța să schimbe strategia
Cancan.ro
'Nostradamus al Americii', profeție îngrijorătoare pentru 2028. Război care ar dura 27 de ani!
Ce se întâmplă doctore
Ce s-a ales de Dana, prima soție a lui Dan Petrescu, femeia care l-a înşelat cu Radu Niculescu. Cum arată şi din ce face bani
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
SUV coreean cu motor diesel de 2,2 litri și tracțiune 4x4. Mașina care ține cu portofelul
Descopera.ro
Un obiect misterios care accelerează prin spațiu nu poate fi explicat de cercetători
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Planeta Marte ar putea fi încă activă din punct de vedere vulcanic. Ce indică noi scurgeri misterioase de gaz?
Mediafax Italia
Case ieftine. Unde le găsești și ce trebuie să verifici înainte să cumperi?!
Mediafax Spania
Profeția care s-a adeverit! Ce spunea în urmă cu 12 ani...