Prima pagină » Știri » Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, aflat în România, a fost primit de ministrul Apărării. Când se va întâlni cu Iohannis

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, aflat în România, a fost primit de ministrul Apărării. Când se va întâlni cu Iohannis

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, aflat în România, a fost primit de ministrul Apărării. Când se va întâlni cu Iohannis
Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, care joi face o vizită oficială în România, este primit, la ora transmiterii acestei știri, de către ministrul Apărării, Mircea Dușa, la sediul Ministerului Apărării

Celor doi oficiali le-a fost prezentat onorul și au trecut în revistă garda militară, fiind intonate imnul de stat al României și imnul Norvegiei.

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a salutat garda militară în limba română, spunând „Bună ziua”.

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, mai are în program, joi, întâlniri cu președintele Klaus Iohannis și premierul interimar Gabriel Oprea, precum și o vizită la Unitatea NATO de Integrare a Forțelor.

De la ora 10.00, oficialul NATO se va întâlni cu premierul interimar Gabriel Oprea, la Palatul Victoria, iar apoi cu ministrul Afacerilor Externe Bogdan Aurescu, la sediul MAE.

Secretarul general al NATO va fi primit de președintele Klaus Iohannis la Cotroceni, de la ora 11.30, cei doi urmând să susțină o declarație de presă comună, de la ora 12.20, și să participe la un dejun oficial, de la ora 12.50.

Jens Stoltenberg mai are în program o vizită la Unitatea NATO de Integrare a Forțelor, alături de președintele Klaus Iohannis și ministrul Apărării Mircea Dușa, de la ora 14.25.

Stoltenberg s-a întâlnit în luna ianuarie, la Bruxelles, cu președintele Klaus Iohannis atunci temele de discuție referindu-se la finanțarea Armatei, în condițiile evoluțiilor de securitate din regiune,la baza de la Deveselu și la prezența României în Afganistan.

Stoltenberg este secretarul general al NATO din martie 2014.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Euractiv: Nicușor Dan „Eroul de ieri al UE este azi un zero în stil MAGA”
Digi24
Așteptări mari, rezultate dezamăgitoare. Summitul cu Xi îl readuce pe Trump la realitate: China nu a cedat în problemele importante
Cancan.ro
BOMBĂ! Cabral Ibacka, relație secretă cu un model Playboy cu origini africane
Prosport.ro
FOTO. „Cea mai frumoasă femeie de pe planetă”. S-a căsătorit cu Eugenia și a spus-o fără ocolișuri
Adevarul
„Din doi săraci nu faci unul bogat”. Primăriile de la sat, în situații imposibile după „eficientizare”
Mediafax
Cel mai slab rezultat din istorie pentru titlurile de stat
Click
Cu ce sumă amețitoare se vinde fostul local al actorului Florin Călinescu: „Aici găseai cei mai buni papanași din București”. De ce a renunțat la afacere
Digi24
Omul pe care Putin îl vrea mort și care ar putea obține pacea în Ucraina: „Am avut de-a face cu ei mulți ani, știu cum să le vorbesc”
Cancan.ro
Presa străină, ȘOCATĂ de prestația Alexandrei Căpitănescu la Eurovision. Ce au relatat jurnaliștii britanici 😲
Ce se întâmplă doctore
Camelia Pătrășcanu nominalizează zodia care se va îmbogăți până pe data de 1 iunie 2026
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Turcii și românii lucrează la o dronă terestră pentru armată: FOTO și primele detalii despre proiect
Descopera.ro
Vera West, femeia care a creat unul dintre cele mai recunoscute costume din istoria filmului horror
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Într-un restaurant select, un muzician se apropie de masa lui Bulă
Descopera.ro
Mamele ar putea deține secretul longevității umane, indică un nou studiu