Prima pagină » Știri » PF Daniel anunță aprobarea unui plan strategic pentru creșterea calității educației religioase

PF Daniel anunță aprobarea unui plan strategic pentru creșterea calității educației religioase

PF Daniel anunță aprobarea unui plan strategic pentru creșterea calității educației religioase
PF Daniel anunță aprobarea unui plan strategic pentru creșterea calității educației religioase

În aceeași ședință, Sfântul Sinod a acordat binecuvântarea sa pentru înființarea Asociației Profesorilor de Religie care are ca scop principal promovarea valorilor creștine și a religiei ca disciplină școlară în învățământul primar, gimnazial, liceal și profesional din România.

Totodată, profesorii câștigători ai Concursului național de materiale didactice, intitulat „Educația religioasă – între tradiție și actualitate”, care s-a încheiat recent, vor fi implicați în realizarea unor ghiduri pentru disciplina religie la clasele a II-a, a III-a și a IV-a. În același timp un colectiv de autori cu experiență în domeniu urmează să elaboreze un ghid pentru autorii de manuale, a adăugat Patriarhul BOR.

Referitor la desfășurarea înscrierii elevilor pentru a frecventa ora de religie, PF Daniel a spus că apreciază în mod deosebit implicarea laicilor, respectiv a jurnaliștilor, dar și a Asociației Părinți pentru Ora de Religie.

El a mai spus că Legea pentru modificarea art.18 din Legea educației naționale nr.1/2011 corespunde textului convenit de Consiliul Consultativ al Cultelor din România.

Curtea Constituțională (CC) a decis, în 12 noiembrie 2014, că articolul 18, alineatul 2, teza I din Legea educației naționale privind obligația unei cereri pentru ca un elev să nu participe la ora de religie este neconstituțional, oficiali ai CC precizând că, urmare a hotărârii, o astfel de solicitare va trebui depusă de cei care vor să studieze disciplina.

Astfel, în martie, peste 90% dintre elevi s-au înscris la ora de religie, iar în mai Parlamentul a adoptat Legea pentru modificarea art.18 din Legea educației naționale, în acord cu decizia CC.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
ATENȚIE, șoferi! România, traversată de transporturi AGABARITICE de până la 130 de tone. Traseele pe care circulă
Digi24
„Hitler era un criminal leneș care se trezea la prânz”. De ce multe lucruri pe care le știm despre ascensiunea naziștilor sunt greșite
Cancan.ro
2.500 lei amendă pentru toți românii care locuiesc la curte și comit această greșeală, în 2026
Prosport.ro
FOTO. Florin Răducioiu s-a însurat cu Andreea Albăstroiu, femeia cu 10 ani mai tânără de care se despărțise la un moment dat
Adevarul
„S-au așteptat să profite pe spinarea americanilor”. De ce a amenințat Donald Trump că va restricționa exporturile de motorină către Europa
Mediafax
RĂCEALA și GRIPA bat la ușă! Cum îți pregătești organismul pentru sezonul rece
Click
Care era numele real al lui Mircea Albulescu. Regretatul actor ar fi împlinit astăzi 92 de ani
Cancan.ro
Ella Vișan, desfigurată după un accident cumplit! La un pas de moarte, după ce a căzut 100 metri în gol
Ce se întâmplă doctore
Sfatul unui medic pentru sezonul rece. Ce să ai în casă de la primele semne de răceală?
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
BYD Sealion 5, același scor de siguranță ca Dacia Bigster. Unde este deficitar SUV-ul chinezesc?
Descopera.ro
Există sau nu OZN-uri? Ce știm cu adevărat în 2026 despre fenomenele neidentificate
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Descopera.ro
Se reproduce sexual, dar produce urmași asemenea unor clone. Planta care sfidează regulile moștenirii genetice
Mediafax Italia
„Vor muri 89 de persoane!” Mesajul care anunță UN MASACRU!
Mediafax Spania
Mergi cu bicicleta? De azi s-au schimbat regulile: ce trebuie să știi!