Prima pagină » Economic » Locul din România unde americanii au făcut cea mai profitabilă afacere. Aici inginerii sunt plătiți cu 4.000 de euro pe lună

Locul din România unde americanii au făcut cea mai profitabilă afacere. Aici inginerii sunt plătiți cu 4.000 de euro pe lună

Locul din România unde americanii au făcut cea mai profitabilă afacere. Aici inginerii sunt plătiți cu 4.000 de euro pe lună
Tot mai multe companii americane din domeniul IT și-au îndreptat atenția asupra României în ultimii ani. Nu toate au luat însă drumul Capitalei.

În ultimii 10 ani, peste 50 de mari companii și-au deschis birouri în România, printre care IBM, Microsoft, Oracle sau Intel. Cu peste 64.000 de specialiști IT, România este lider în Uniunea Europeană după numărul de angajați în sectorul tehnologiei pe cap de locuitor, și ocupă locul al șaselea la nivel mondial.

O treime dintre companiile IT de pe piața locală își plătesc inginerii și dezvoltatorii de software cu salarii cuprinse între 1.000 și 1.500 de euro net pe lună, iar 10% oferă salarii cuprinse între 1.500 și 2.000 de euro net pe lună, arată rezultatele unui studiu realizat de către firma de cercetare de piață IDC și ANIS (Asociația Patronală a Industriei de Software și Servicii). Există însă și companii care își plătesc inginerii cu salarii de 2.000 – 4.000 de euro pe lună.

Afacerile în acest domeniu nu se fac însă doar la București. IT-știi din vestul țării i-au surprins pe mulți dintre șefii companiilor din străinătate, iar afacerile sunt de milioane de euro pe an.

Silicon Valley de România NU este în București. Locul unde americanii își deschis filiale pentru a lucra cu IT-știi noștri

Una dintre companiile amerianec are a deschis o filială în România este National Instruments, care la nivel mondial are peste 7.000 de angajați.

„Istoria începe undeva în ’93. Eram tânăr asistent la Universitatea Tehnică, am intrat într-o zonă de proiecte de cercetare la facultate și am gasit soluția National Instruments care m-a ajutat foarte mult în ducerea la bun sfârșit a proiectelor. Bucuria a fost că am găsit un român american cu care am început colaborarea, care peste timp s-a concretizat în 2005 în înființarea National Instruments aici, în Cluj”, a declarat Horea Hedeșiu managerul companiei IT din România, pentru Digi24.

Au existat și cazuri de americani care au ajuns să se mute la Cluj-Napoca pentru a munci în domeniul IT.

Pe piața locală din Cluj activează însă și alte companii IT de top. Sud-coreenii de la Samsung au generat anul trecut în România afaceri de circa 27 de milioane de euro, asigurând în jur de 556 de locuri de muncă pentru clujeni. Profitul net anual a fost de 3,2 milioane de euro.

Net Brinel, un dezvoltator de software care s-a extins și în București, Timișoara și Oradea, a înregistrat în 2010 un profit net de 1,6 milioane de euro și o cifră de afaceri de 15,8 milioane de euro.

Cu o experiență de 17 ani pe piața de IT, AROBS este o companie cu acționariat 100% românesc, specializată pe dezvoltarea de software pentru aplicații mobile, soluții de localizare și management al flotelor auto, precum și soluții SFA și CRM pe terminale mobile. Cu o echipă mulținațională, formată din aproximativ 400 de angajați, localizați în șase centre la nivel național, compania se regăsește în Top 100 angajatori ai județului Cluj și în Top 5 angajatori de pe piața de IT clujeană. În afara României, AROBS mai deține trei birouri de servicii în Republica Moldova, Ungaria și Marea Britanie. Compania a încheiat anul trecut cu o cifră de afaceri de peste 13 milioane de euro. Profitul net, aproximativ 10% din cifra de afaceri.

Endava, o companie de servicii și soluții IT din Marea Britanie care și-a deschis centre de dezvoltare și suport în Cluj-Napoca, Iași, București, precum și în Republica Moldova a avut în 2010, în România, o cifră de afaceri de 5,8 milioane de euro. În centrul din Cluj-Napoca lucrează circa 180 de persoane care au generat anul trecut un profit de 16.000 de euro. Recent, compania a anunțat că intenționează să angajeze în următorul an peste 350 de persoane în România, depășind 650 de angajați la nivel național. Cele mai multe angajări sunt anunțate în Iași și București, respectiv 200 și 100 de persoane.

Yonder, un dezvoltator de software cu sediul în Cluj-Napoca, a înregistrat în 2010 o cifră de afaceri de 4,1 milioane de euro și un profit net de 3,2 milioane de euro. De asemenea, numărul mediu de salariați a fost, anul trecut, de 160.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Ministrul Finanțelor spune „DA” astăzi! Avem PRIMELE imagini cu el și îndrăgita interpretă de muzică populară
Digi24
„Asta ne mai lipsește ca să fim de un ridicol total”. Traian Băsescu, despre anticipate și scenariul suspendării lui Nicușor Dan
Cancan.ro
Detalii neștiute despre amanta lui Dorin Ioniță. Al cui era, de fapt, apartamentul în care locuia Alice
Prosport.ro
Anamaria Prodan, cadouri de nabab pentru fiul ei: duplex în nordul Bucureştiului, apartament la Dubai şi un SUV de lux!
Adevarul
Benzina a ajuns la peste 7 euro pe litru în Sankt Petersburg. Revolta unei rusoaice: „Este ora unu noaptea. În față mai sunt 60 de mașini”
Mediafax
Putin vrea TOATĂ Ucraina! Avertismentul dur lansat de Zelenski
Click
Daniel Buzdugan este în doliu. Mama omului de radio a murit la 91 de ani: „Am rămas mai singuri ca niciodată”
Digi24
Care sunt părțile comune dintr-un bloc și cum pot fi folosite. Când riști sancțiuni pentru obiectele lăsate pe hol
Cancan.ro
Șoferii de peste 68 de ani NU mai au voie să urce la volan. Mulți români sunt afectați!
Ce se întâmplă doctore
Generalul-maior Dorin Ioniță, găsit mort într-un imobil din Prahova. Ce s-a întâmplat înainte cu câteva ore de tragedie? Anchetatorii au scos la iveală detalii șocante
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
În localitățile unde CNAIR a montat radare fixe Poliția mai are voie să stea cu radarul mobil?
Descopera.ro
De ce fumătorii au un risc mai mic de Parkinson?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. După prima noapte împreună, Bulă se duce la duş...
Descopera.ro
NASA a descoperit găuri ciudate pe Marte, iar oamenii de știință nu știu ce le-a format
Mediafax Italia
NOILE REGULI privind permisul de conducere după 65 DE ANI. Ce se schimbă pentru șoferii cu diferite categorii din Italia
Mediafax Spania
Aici se găsește CEA MAI IEFTINĂ BENZINĂ! Unde să alimentezi dacă ești în vacanță, în Spania