Prima pagină » Vremea » CANICULĂ în București și alte 36 de județe începând de marți. Sandu, ANM: Ar putea fi emis COD ROȘU

CANICULĂ în București și alte 36 de județe începând de marți. Sandu, ANM: Ar putea fi emis COD ROȘU

VREMEA. Județele Timiș, Arad, Bihor și Satu Mare vor fi, marți, sub avertizare cod portocaliu de caniculă și se vor înregistra temperaturi de 38-39 de grade, iar Bucureștiul și 32 de județe au fost atenționate cu cod galben, fiind anunțate temperaturi de 35-37 de grade și disconfort termic accentuat.

UPDATE Sandu (ANM): Ar putea fi emis cod roșu de caniculă în vestul și nord-vestul țării

Sandu a precizat că județele Timiș, Arad, Bihor și Satu Mare se vor afla sub cod portocaliu de caniculă și marți, și miercuri, spre deosebire de județele din partea de est, și nu este exclusă posibilitatea ca în aceste județe, pe parcursul zilei de miercuri, să fie emis cod roșu de caniculă.

„În aceste județe trebuie mare atenție, pentru că miercuri noapte vor fi emise cu siguranță avertizări de descărcări electrice și furtuni foarte puternice, violente. Pe parcursul zilei de joi în partea de sud și est se va extinde codul galben de caniculă și joi noaptea vom avea instabilitate și eventual furtuni în această parte de sud și est”, a mai spus Sandu.

Totodată, el a atras atenția că România va traversa o perioadă cu intervale scurte de coduri portocalii sau roșii de temperaturi extreme, ce vor alterna cu instabilitate, dar aceste intervale nu vor fi atât de violente cum este în partea de vest a Europei, unde sunt țări sub cod roșu de o săptămână.

„Numai că trebuie să fim atenți că până la sfârșitul lunii vor fi temperaturi de peste 30 de grade. Chiar dacă nu vom ajunge la 35 – 40, o lună de zile cu temperaturi de 30 de grade este o perioadă grea, pentru că e posibil să ne ducă în foarte multe zone din România la secetă extremă”, a mai spus Ion Sandu.


Potrivit Administrației Naționale de Meteorologie, în cele patru județe avertizate cu cod portocaliu, marți după-amiază se vor atinge temperaturi de 38-39 de grade, iar disconfortul termic va fi deosebit de accentuat.

Valul de căldură se va intensifica și va cuprinde, marți, cea mai mare parte a țării, o avertizare cod galben fiind emisă pentru București și județele Maramureș, Sălaj, Cluj, Mureș, Alba, Sibiu, Hunedoara, Caraș-Severin, Mehedinți, Gorj, Vâlcea, Dolj, Olt, Argeș, Teleorman, Giurgiu, Dâmbovița, Prahova, Ilfov, Călărași, Ialomița, Constanța, Tulcea, Brăila, Buzău, Vrancea, Galați, Bacău, Vaslui, Neamț, Iași și Botoșani.

În aceste județe, temperaturile maxime vor atinge frecvent 35-37 de grade, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități în majoritatea regiunilor, exceptând Bucovina, zona litoralului și cea montană.

Și luni, vremea este călduroasă în toată țara, cu temperaturi de 35-36 de grade, caniculară în regiunile vestice și nord-vestice, iar indicele de temperatură-umezeală depășește pragul critic. Județele Timiș, Arad, Bihor, Satu Mare, Sălaj și Maramureș sunt luni sub avertizare cod galben de caniculă.

Recomandările medicilor pentru zilele caniculare 

Medicii recomandă populației ca în zilele caniculare să evite expunerea prelungită la soare între orele 10.00 și 17.00, să bea un pahar cu apă la fiecare 15-20 de minute, să mănânce fructe și legume, să evite consumul de alcoolul, cafea și sucuri răcoritoare carbogazoase.

În zilele caniculare trebuie evitat consumul de alcool, inclusiv bere sau vin, pentru că favorizează deshidratarea și diminuează capacitatea de luptă a organismului împotriva căldurii, dar și de băuturi cu conținut ridicat de cofeină (cafea, ceai, cola) sau de zahăr (sucuri răcoritoare carbogazoase), deoarece acestea sunt diuretice.

Medicii mai recomandă ca în zilele canciulare să fie evitate plimbările prin soare, între orele 10.00 și 17.00, dar și efortul fizic, iar în spații închise, aparatul de aer condiționat să fie reglat astfel încât temperatura să fie doar cu cinci grade mai mică decât temperatura ambientală.

Persoanele care trebuie să iasă din casă în orele amiezii trebuie să poarte haine din bumbac, in sau mătase naturală, de culoare deschisă și să aibă pe cap pălării de soare. Totodată, se recomandă, înainte de a pleca de acasă, aplicarea pe față, brațe și picioare a unei creme cu factor de protecție ridicat.

O atenție deosebită trebuie acordată sugarilor și copiilor mici, care trebuie feriți de căldură, umiditate excesivă și curenți de aer. De asemenea, alimentația nu trebuie modificată în această perioadă, iar sugarii vor fi alăptați ori de câte ori solicită acest lucru. Mamele care alăptează trebuie să se hidrateze corespunzător cu apă plată, ceai slab îndulcit, sucuri naturale de fructe făcute în casă, fără adaos de conservanți, mai recomandă specialiștii.

Copiii care vor pleca în tabără trebuie să beneficieze de condiții corespunzătoare de cazare, iar alimentația acestora să respecte normele de igienă. De asemenea, cei care îi însoțesc trebuie să aibă grijă ca aceștia să fie hidratați corespunzator, să nu se joace în soare la orele caniculare, să aibă capul acoperit, iar acolo unde există bazine, copiii să fie supravegheați pe toată durata scăldatului.

Medicii atrag atenția că o altă categorie vulnerabilă la temperaturile ridicate este cea a persoanelor vârstnice și cu afecțiuni cronice. Specialiștii le recomandă acestor persoane să rămână în casă între orele 10.00 și 17.00, iar dacă trebuie să iasă din locuință, să folosească îmbrăcăminte adecvată și să aibă capul acoperit. Persoanele care suferă de anumite afecțiuni trebuie să continue tratamentul conform indicațiilor primite de la medici.

Expunerea corpului la temperaturi ridicate reprezintă un stres asupra organismului. Dacă organismul nu reușește să-și mențină temperatura în jur de 37 grade Celsius sau pierderile de apă și săruri nu sunt înlocuite în mod adecvat, pot apărea crampele de căldură, insolația, epuizarea și chiar șocul hipertermic, potrivit specialiștilor.

Crampele de căldură apar la nivelul abdomenului, brațelor, membrelor inferioare, mai ales atunci când transpirația este abundentă, în timpul unor activități fizice solicitante. Dacă aceste crampe durează mai mult de o oră, este necesar consultul medical.

Epuizarea cauzată de caniculă apare după câteva zile de călduri excesive și se manifestă prin somnolență, senzația de slabiciune și oboseală, somn agitat sau insomnie. Aceste stări pot fi combătute prin odihnă în locuri răcoroase, consumul de lichide, însă dacă simptomele continuă, trebuie solicitat ajutorul medicului.
Insolația poate apărea după o expunere directă și prelungită a capului la soare și se manifestă prin: dureri de cap violente, somnolență, greață și eventual pierderea cunoștinței, febră și uneori arsuri ale pielii. Riscul de insolație este mult mai ridicat la copii.

Șocul hipertermic apare ca urmare a incapacității organismului de a-și menține temperatura normală, fiind o urgență medicală. În cazurile de șoc hipertermic, temperatura crește repede și ajunge sau depășește 40 de grade Celsius. Simptome șocului sunt: piele foarte caldă, roșie și uscată, dureri de cap violente, dezorienatare și pierderea cunoștinței (leșin), iar în unele cazuri și convulsiile.

Pentru persoana aflată în șoc hipertermic trebuie solicitat serviciul de ambulanță, iar până la sosirea echipajului medical, aceasta va fi dusă la umbră și udată cu apă rece. Medicii atrag atenția că, fără acordarea rapidă a îngrijirilor medicale, șocul hipertermic poate fi fatal.

Căldura este mai greu de suportat în primele zile de caniculă, pentru că organismul nu este obișnuit cu temperaturile ridicate. Pentru a limita efectele canciulei în locuințe, ferestrele expuse la soare vor fi închise, iar jaluzelele sau draperii vor fi trase. De asemenea, pentru a reduce temperatura din casă este bine ca lumina artificială să fie menținută la intensitate scăzută și utilizată pentru perioade mai scurte, iar orice aparat electro-casnic de care nu este nevoie trebuie să fie închis.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
BREAKING! Cazul Georgescu. Ce urmează după arestul preventiv și ce va păți acum fostul candidat
Digi24
Reacția sfâșietoare a tatălui tinerei ucise în Olt, după ce suspectul crimei s-a predat în Elveția
Cancan.ro
Vlad Bălțățeanu NU s-a predat în Elveția, de fapt. Cum a încercat să scape de autorități
Prosport.ro
Nadia Comăneci, surpriză colosală pentru români pregătită diseară la Paris în cel mai luxos show de modă al lumii! EXCLUSIV
Adevarul
Un român plecat la muncă în Irlanda povestește cât câștigă în construcții și cum și-a găsit de lucru: „E destul de bine plătit pentru un începător”
Mediafax
Dosarul Călin Georgescu, în presa străină! Ce scriu jurnaliștii din afară despre arestarea preventivă
Click
Cine era femeia găsită moartă în Grecia. Silvia Lungu a fost descoperită într-o plantație de măslini din Zakynthos
Digi24
Ce se întâmplă de la 1 octombrie cu rovinietele încă valabile. Cine le mai poate folosi până la expirare și cât vor costa cele noi
Cancan.ro
Ce scrie presa din Elveţia despre Vlad Bălțățeanu Tânărul urmează să fie extrădat în România
Ce se întâmplă doctore
Arbitrul Gheorghe Moldovan și-a pus capăt zilelor. Bărbatul a lăsat un videoclip de adio în care a dezvăluit motivul pentru care s-a sinucis: „Soția mi-a spus că vrea să mor”
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Ceasul asociat cu Max Verstappen și Steve McQueen: TAG Heuer Monaco costă peste 9.000 de euro
Descopera.ro
Cafeaua îți poate perturba somnul și fără să te țină treaz. Iată cum
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Alinuța:- Iubitule tocmai am fost la baie. Am două liniuțe!
Descopera.ro
Un expert explică de ce ne place să mâncăm gustări după cină
Mediafax Italia
Taxa „invizibilă” care mănâncă din salarii și pensii
Mediafax Spania
MOTORINA SE SCUMPEȘTE! La cât ar putea ajunge un plin de 50 de litri?!