Prima pagină » Știri » Cântăreața Angela Ciochină a murit la vârsta de 60 de ani

Cântăreața Angela Ciochină a murit la vârsta de 60 de ani

Cântăreața de muzică ușoară Angela Ciochină a murit, marți, la vârsta de 60 de ani, fiind găsită decedată în locuința ei din Colentina.

Serviciul de Ambulanță București – Ilfov a fost solicitat, marți, în jurul orei 11.40, la locuința artistei, medicii constatând când au ajuns decesul acesteia. Potrivit primelor estimări, cântăreața ar fi murit în urmă cu trei – patru ore. Apelul la 112 a fost făcut de menajera artistei.

Potrivit unor surse medicale, Angela Ciochină avea afecțiuni hepatice și i se făcuse rău luni seară, dar nu a vrut să cheme atunci ambulanța.

Angela Ciochină, născută pe 17 aprilie 1955, în comuna Urecheni, județul Neamț, a absolvit Conservatorul „Ciprian Porumbescu” din București în 1978, fiind colegă de generație cu regretata Mihaela Runceanu.

Imediat după terminarea facultății a fost angajată la Ansamblul „Doina” al Armatei. A întreprins turnee în țară cu Ansamblul artistic al UTC (1975 – 1981) și cu Ansamblul „Doina” al Armatei (1978 – 1981). De asemenea a concertat și în străinătate în țări precum Bulgaria, Rusia, Emiratele Arabe Unite, Kuweit, Grecia și Turcia.

A lansat câteva șlagăre de mare succes cum ar fi: „Ești numai tu”, „Odată cu cîntecul” (George Grigoriu), „Am vrut” (Dan Stoian), „Salcâmul de pe strada mea” (Cornel Fugaru), „Un copil” (Jolt Kerestely), „Marea mea” (Horia Moculescu).

După plecarea din țară a Mihaelei Mihai, i-a fost încredințată celebra piesă „Salcia”, de Horia Moculescu.

Un mare succes al carierei sale a fost albumul „Drumuri paralele” (Electrecord, 1985) cu piese compuse de Victor Socaciu. S-a retras din muzică la sfârșitul anilor ’80.

Angela Ciochină a fost și o apreciată profesoară de canto.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Legea care schimbă jocul. Cum poate fi DEMIS acum un președinte al României
Digi24
„Nu va exista niciun MiG”. Polonia refuză să mai transmită Ucrainei avioane de luptă. Motivele invocate de Varșovia
Cancan.ro
BREAKING | Rezultatele de la Evaluarea Națională 2026 au fost publicate
Prosport.ro
Ioana Țiriac, apariție exotică! Moștenitoarea imperiului Țiriac s-a afișat cu abdomenul la vedere într-un cadru spectaculos
Adevarul
Un băiețel de 11 ani a murit de rabie după ce un liliac i s-a aşezat pe faţă. Cazul, extrem de rar, folosit de medici ca un avertisment
Mediafax
Berea pe stadioane, aprobată de Parlament! Vot decisiv pentru modificarea Legii 4
Click
Covorul roșu, spaima lui Nicușor Dan! De ce nu-l nimerește: „Nu-s formule matematice!”. Verdictul stiliștilor
Digi24
De ce s-au prăbușit așa de multe clădiri în timpul cutremurelor din Venezuela și cum a rezistat Chile unor seisme mult mai puternice
Cancan.ro
Doliu în comunitatea RXF! Luptătorul George Radu a murit! Ce s-a întâmplat cu tânărul
Ce se întâmplă doctore
Cu ce a ajuns să se ocupe fiica lui Liviu Vârciu în America? Carmina e total schimbată: „De ce să îmi fie rușine?”
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Vestea momentului: Roboții umanoizi au început să fie închiriați cu ziua! Cât costă și ce știu să facă
Descopera.ro
În care religie nu ai voie să mănânci cartofi?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Ea e femeia cu care ți-am zis că-ți fac lipeala!
Descopera.ro
Iată cum sticlele de plastic ar putea ajuta bateriile!