Prima pagină » Economic » Cât câștigă acum demnitarii și ce lefuri vor avea din august

Cât câștigă acum demnitarii și ce lefuri vor avea din august

Președintele Klaus Iohannis are un salariu de 6.700 lei, premierul Victor Ponta ia lunar aproximativ 6.100 lei, iar președintele ICCJ, Livia Stanciu - 17.472 lei, potrivit declarațiilor de avere.

Indemnizațiile președintelui, prim-ministrului și președinților celor două Camere parlamentare vor fi majorate la 21.540 lei brut (15.108 lei net), remunerație acordată și șefului ICCJ, iar salarizarea vicepremierului va fi fixată la 20.000 lei brut (14.024 lei net), au declarat surse oficiale pentru Mediafax.

Președintele Klaus Iohannis va câștiga din luna august 15.108 lei net, față de 6.500 de lei, cât câștigă în prezent, adică de 2,3 ori mai mult.
Și prim-ministrul va avea o remunerație de două ori mai mare decât în prezent. Premierul Victor Ponta a avut anul trecut un venit anual de 74.208 lei, conform celei mai recente declarații de avere, completate în iunie 2015, adică echivalentul a 6.184 lei pe lună. După majorarea din luna august, șeful Guvernului va avea o indemnizație de 21.540 lei brut, adică 15.108 lei net, de 2,4 ori mai mult decât a obținut anul trecut.

Miniștrii Cabinetului Ponta, care câștigă lunar aproximativ 5.300 lei, un salariu „rușinos”, după cum  declara în urmă cu mai puțin de două luni ministrul Finanțelor, Eugen Teodorovici, se vor bucura și ei de salarii mai mari, din luna august.

Miniștrii și alte categorii de demnitari, inclusiv șefii serviciilor de informații, vor primi o indemnizație lunară de 19.055 lei brut (13.365 lei net). În această ultimă categorie au fost incluși și consilierii prezidențiali, care au rang de ministru, potrivit Mediafax.

Teodorovici comenta că subiectul salariului este unul pe care miniștrii nu îl abordează în discuțiile cu omologii lor.

„Este un subiect (salariul unui ministru, n.r.) pe care noi nu-l discutăm cu omologii noștri, pentru că nimeni nu te crede. Nu aș putea să spun cât anume ar trebui să câștige, dar toate aceste salarizări trebuie reașezate: de la președintele statului până la funcționarul pe studii medii dintr-o primărie de comună. Trebuie toate reașezate. Eu îmi aduc aminte din anii de administrație petrecuți, unde salarizarea era altfel așezată: mai comprimată, fără foarte multe trepte de salarizare, mult mai ușor de aplicat și era cât de cât, să spunem, decentă. Până la un punct, după care s-a pierdut tot. Fără o administrație puternică nu ai cum să speri, decât accidental, că se pot face lucrurile bine”, a spus Teodorovici, la Digi24.

De o dublare a lefurilor se vor bucura și președinții Camerelor parlamentare. Valeriu Zgonea, președintele Camerei Deputaților, a avut anul trecut un venit anual de 74.256 lei, adică 6.188 lei pe lună. Președintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a obținut un venit anual de 71.393 lei , adică 5.949 lei pe lună.
Președintele ICCJ, Livia Stanciu, a avut un venit anual, conform declarației de avere completate în mai 2014, de  209.667 lei, adică 17.472 lei pe lună.

Premierul interimar Gabriel Oprea a anunțat anterior că indemnizațiile lunare ale președintelui, prim-ministrului, președinților Parlamentului, șefilor de servicii de informații vor fi majorate începând cu luna august, în baza unei ordonanțe aprobate de Guvern, iar cele mai mari salarii le vor avea președintele țării, președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție, prim-ministrul și președinții celor două camere ale Parlamentului.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Manda: românii au mai puțini bani, PNL și USR numără voturi!
Digi24
FOTO Harta lumii a fost modificată la ONU pentru o reprezentare mai apropiată de realitate. SUA s-au opus
Cancan.ro
Filmul tragediei în care Luca și Valentina și-au omorât fiica, apoi s-au SINUCIS. Ce a arătat autopsia
Prosport.ro
Frații Pavăl au cumpărat integral o firmă de dezvoltări imobiliare. Vor să ridice un turn de 160 de metri, un mall și un centru de divertisment
Adevarul
Călin Georgescu, refuzat de patronul unei fabrici de mobilă pentru o vizită într-un turneu ploitic. „Nu înțelegem de ce suntem prinși în acest program”
Mediafax
Orașul european în care GRANIȚA trece chiar prin case și magazine. O simplă ușă poate despărți DOUĂ ȚĂRI
Click
A pierdut patru sarcini, apoi a mers la o mănăstire unde „se cumpără dorințe”! Ce a urmat pentru o fostă concurentă de la „MasterChef”
Digi24
Nicușor Dan are un nume-surpriză pe lista pentru funcția de premier. Condițiile PSD și PNL pentru susținerea viitorului guvern (surse)
Cancan.ro
Un ieșean a cumpărat 318 grame de brânză de vacă din Carrefour. Ajuns acasă, a rămas fără cuvinte: Ce era în caserolă, de fapt
Ce se întâmplă doctore
Cine este Rebecca Toma, noua ispită de la „Insula Iubirii” 2026. A mai apărut într-un show de televiziune
Ciao.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Promotor.ro
Preț record pentru benzină, în România! Este cel mai înalt nivel al carburantului înregistrat vreodată la noi
Descopera.ro
O boală tăcută afectează 1 din 3 bărbați de 30 de ani
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Vezi că Maria ta e cu Gheorghe în porumb!
Descopera.ro
Fenomen nemaivăzut de cercetători: sistemul GPS, perturbat cu până la 10 metri
Mediafax Italia
Șoferii din Italia folosesc aceste semnale la volan. În România, mesajul poate fi complet diferit
Mediafax Spania
DECLARAȚIA pe care un deputat spaniol A FĂCUT-O LA ADRESA ROMÂNILOR: ”Fac parte din...”