Prima pagină » Știri externe » Creditorii sunt mulțumiți de reformele propuse de Atena. Parlamentul grec îl susține pe Tsipras

Creditorii sunt mulțumiți de reformele propuse de Atena. Parlamentul grec îl susține pe Tsipras

Creditorii Greciei sunt mulțumiți, în principiu, de reformele propuse de Guvern în vederea obținerii unui nou plan de salvare a țării de la faliment, au declarat surse sâmbătă, iar Parlamentul Greciei susține puternic măsurile, relatează DPA în pagina electronică.

Parlamentarii greci au adoptat cu 251 de voturi la 32 (din totalul de 300) reformele care, a recunoscut premierul grec Alexis Tsipras, sunt dure și nu sunt ceea ce a promis el în campania electorală.

Doi membri ai coaliției sale au votat împotriva sa, iar alți opt s-au abținut. Șapte dintre cei nouă membri ai Parlamentului care au absentat sunt membri ai partidului său de extremă-stânga Syriza.

Grecia, care riscă falimentul, poate accesa acest nou eventual plan internațional de salvare doar după ce ajunge la un acord cu creditorii săi internaționali asupra reformelor economice pe care Atena urmează să le implementeze în schimbul acestui ajutor.

Comisia Europeană (CE), Fondul Monetar Internațional (FMI) și Banca Centrală Europeană (BCE) au evaluat vineri noile planuri de reformă ale Greciei, înaintea unui summit al miniștrilor de Finanțe din zona euro prevăzut sâmbătă după-amiaza.

Un nou plan de salvare, în valoare totală de 74 de miliarde de euro (83 de miliarde dolari) este avut în vedere, a declarat pentru DPA o sursă UE, sub protecția anonimatului.

FMI prevede 16 miliarde de euro în programul de salvare al Greciei, dar nu este clar dacă aceste fonduri vor fi implicate, potrivit sursei citate.

Tsipras a declarat în Parlament, în noaptea de vineri spre sâmbătă, că FMI va juca doar un rol de consultant tehnic în cadrul noului pachet de salvare a țării, pe care l-a prezentat drept un „program european”.

FMI-ul a fost extrem de dur cu Atena, în ultima perioadă, în aplicarea fostului plan de salvare. Grecia a solicitat cel de-al treilea plan de salvare – pe o perioadă de cinci ani – Fondului de salvare al zonei euro.

După luni de negocieri fragile, capitalele europene au manifestat un optimism prudent în legătură cu faptul că este posibil un acord cu cel mai îndatorat stat din zona euro.

Președintele francez Francois Hollande a catalogat noul pachet de reforme propus de Atena – care include reforme fiscale și ale sistemului de pensionare – ca „serios și credibil”.

Însă Germania a avertizat că negocierile asupra planurilor de reformare rămân larg deschise.

Rezultatul reuniunii de sâmbătă a miniștrilor de Finanțe din zona euro este „complet deschis”, a subliniat un purtător de cuvânt al Ministrului german de Externe.

Reflectând scepticismul din rândul statelor mici din cadrul zonei euro, președinta lituaniană Dalia Grybauskaite a denunțat faptul că planurile grecilor nu merg suficient de departe.

Ele au la bază informații neactualizate și este necesar să fie „serios adaptate”, a avertizat ea.

Multe dintre propunerile grecești au la bază documente vechi, care au fost pregătite pentru negocierea prelungirii planului de salvare anterior al țării, ci nu pentru un pachet de ajutorare complet nou, a declarat o sursă de la Bruxelles, preconizând negocieri lungi și dificile pentru sâmbătă.

„Există posibilitatea, ci nu siguranța (ajungerii la un) acord”, a recunoscut Tsipras în Parlament.

Însă liderul grec a părut să fie susținut pe plan intern.

Partidele grecești proeuropene aflate în opoziție – To Potami (centru), Noua Democrație (conservator) și Pasok (socialiști) – și-au exprimat susținerea față de planuri, care includ o reducere a cheltuielilor în domeniul Apărării în următorii doi ani.

Unii parlamentari din cadrul Syriza (extremă stânga), dar și din cadrul Partidului Grecilor Independenți (naționaliști, în coaliția aflată la putere) au opus rezistență. Printre cei care nu l-au susținut pe Tsipras se află liderul aripii stângi din Syriza, ministrul Energiei Panagiotis Lafazanis.

Este necesar ca miniștrii Finanțelor să adopte sâmbătă o „decizie cu bătaie lungă” și este necesar să ia această decizie cu prudență, a subliniat Jeroen Dijsselbloem, președintele Eurogrupului.

Dijsselbloem se numără printre oficialii care au îndemnat la prudență în legătură cu noile planuri de austeritate și reforme.

Atena a prezentat un „text cuprinzător”, a apreciat el, însă „calitatea acestuia urmează să fie stabilită”.

„Este necesar să vedem dacă (documentul) chiar conduce la o îmbunătățire a structurilor economice (ale Greciei)”, a declarat Dijsselbloem.

Grecia urmează, de asemenea, să exercite presiuni în vederea unei relaxări a poverii datoriei în cadrul negocierii noului plan de salvare. Tsipras a declarat în Parlament că sustenabilitatea datoriei publice strivitoare se află pe masa negocierilor pentru prima dată.

El a recunoscut, de asemenea, că a comis greșeli în procesul negocierilor, dar a argumentat că „noi am continuat negocierile cu demnitate, chiar și atunci când ne aflam pe marginea unei prăpastii”.

Hollande a declarat vineri că „grecii și-au arătat hotărârea de a rămâne în zona euro”.

„Este necesar să se facă totul pentru ca să se ajungă la un acord, la un acord bun, un acord care să respecte regulile europene, dar care să-i respecte totodată pe greci”, a îndemnat șeful statului francez.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Știri false despre „alimente contaminate din Ucraina” se răspândesc în mediul online din Polonia
Digi24
Haos pe portavionul USS Harry S. Truman. Un crucișător american a confundat propriile avioanele F/A-18 Super Hornet cu rachete inamice
Cancan.ro
Cel mai mare secret al Ștefaniei Szabo iese la iveală: incredibil cu cine se iubea pe ascuns! 'Este un om important, cu familie!'
Prosport.ro
FOTO. Catrinel Menghia și Diana Munteanu, vizite în apartamentul lui Adi Mutu: „Mi-a spus să-i zic că sunt vărul lui”
Adevarul
Exit-poll-urile și sondajele au eșuat masiv în București. „E fără precedent. Am avut trei case de sondare care au manipulat”
Mediafax
Veste bună! Sumele pentru unele beneficii sociale, virate în avans de ANPIS. Când vor ajunge banii la beneficiari
Click
Roxana Călin, doctoriţa care a îngrozit România în anii ’90. Și-a ucis şi tranşat rivala în dragoste
Digi24
Scenariu absurd într-o comună din Dolj: Primăria, câștigată de candidatul PSD, care în urmă cu 6 luni a fost ales primar din partea PNL
Cancan.ro
SURPRIZĂ! Cine este soția lui Ciprian Ciucu, noul primar al Capitalei, și ce afaceri 'învârte'
Ce se întâmplă doctore
Transformarea uluitoare a prezentatorului celebru, după ce a slăbit spectaculos! Acum e alt om, abia l-au recunoscut apropiații
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
E legal să oprești cu avariile în fața unei farmacii sau brutării? Răspunsul oficial
Descopera.ro
Ce spune ȘTIINȚA despre oamenii care ADORĂ sensurile giratorii?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ nedumerit: - Iubita mea s-a întins pe canapea, şi-a dat fusta jos, şi-a smuls...
Descopera.ro
Când mirodeniile valorau cât aurul: adevărata poveste a lui Vasco da Gama în India