Prima pagină » Știri » Amenzi uriașe în Gara de Nord, pentru condițiile mizerabile de pe peroane și din trenuri

Amenzi uriașe în Gara de Nord, pentru condițiile mizerabile de pe peroane și din trenuri

Amenzi uriașe în Gara de Nord, pentru condițiile mizerabile de pe peroane și din trenuri
Amenzi de 100.000 lei în Gara de Nord, pentru condițiile mizerabile de pe peroane și din trenuri

Comisariatul Regional pentru Protecția Consumatorilor București – Ilfov a efectuat un control cu privire la condițiile de transport pe căile ferate, precum și serviciilor de alimentație oferite consumatorilor.

Controlul a urmărit atât condițiile de pe peroane, din vagoane, cât și din unitățile de alimentație publică din incinta Gării de Nord și din vagoanele restaurant.

Au fost controlate șase garnituri de tren, de diferite ranguri, cu plecare din Gara de Nord, cu diferite destinații. Pentru aceste nereguli au fost aplicate sancțiuni în valoare de 100.000 lei și măsuri complementare de remediere a deficiențelor.

Principalele abateri constatate pe peroane au fost: lipsa surselor de apă potabilă, lipsa unor grupuri sanitare, lipsa scaunelor în zona de așteptare, scaune rupte, deteriorate, murdare sau imposibil de utilizat, coșuri de gunoi nedebarasate, resturi alimentare aruncate, marginile deteriorate ale peroanelor existând riscul accidentării, lipsa hidranților sau dezafectarea acestora și lipsa panourilor antifonare pentru zonele adiacente B-dul Dinicu Golescu și Calea Griviței).

În gară, comisarii ANPC au găsit grupuri sanitare insalubre, fără amenajări pentru persoanele cu dizabilități, paviment cu porțiuni deteriorate, cu denivelari în zonele gurilor de canalizare și a gurilor de scurgere, unde erau aruncate și diverse resturi solide.

Totodată, informarea călătorilor privind plecările și sosirile la stația de amplificare se făcea numai în limba română, și numai pentru trenurile internaționale, și în limba engleză.

În ceea ce privește condițiile din trenuri, s-a constatat că vagoanele erau murdare la exterior, cu geamuri crăpate, treptele de acces nu respectau înălțimea maximă de 20 cm, unele având cauciucul antiderapant desprins, existând pericolul accidentărilor, interioarele erau neigienizate, podeaua era murdară, plină de praf, cu urme de lichide uscate, pereții laterali și geamurile erau murdare cu urme de praf, grasimi, funingine, banchetele erau acoperite cu pluș, greu de curățat, deteriorare și murdare (urme de alimente, pete de grăsimi, insecte), grupurile sanitare erau urât mirositoare, lipsind cu desăvârșire substanțele dezinfectante, fără săpun lichid cu dispozitiv de dozare, instalația de apă din unele grupuri sanitare era deficitară în unele cazuri sau nefuncțională, geamuri ale vagoanelor erau blocate, cu defecțiuni ale sistemului de închidere, sistemul de ventilație era necurățat, introducând praf în compartimente, nu era aer condiționat în toate vagoanele, iar într-un vagon restaurant erau spații frigorifice neigienizate, veselă din dotare neigienizată, cântar fără verificare metrologică.

Comisarii ANPC au mai verificat și 10 comercianți de produse alimentare, cărora le-au aplicat 10 amenzi în valoare totală de 71.000 de lei.

Au fost oprite definitiv de la comercializare produse alimentare în cantitate de 116 kg ca având data limită de consum depășită, 21 litri de băuturi răcoritoare ca produse nesigure și 50 kg de preparate culinare nesigure neâvand data limită de consum.

Totodată, a fost oprită temporar activiatea de comercializare și prestare de servicii la un număr de patru unități.

Au fost constatate: modificări organoleptice la produse (unt rânced, ciocolată topită), depozitare necorespunzatoare (nerespectarea vecinătăților, a regimului termic), prezența unor produse expirate, folosirea unor denumiri incorecte pentru unele băuturi răcoritoare și produse de patiserie în raport cu ingredientele folosite, neafișarea unor prețuri, utilizarea unor mijloace de măsură neverificate metrologic, prezența unor insecte pe produse și în incinta unității, prezența la vânzare a unor produse culinare care figurau ca scoase de la comercializare, lipsa apei curente în grupul sanitar și lipsa documentelor de înregistrare sanitar-veterinară/ sanitară.

O farmacie aflată în Gara de Nord cormecializă produse farmaceutice (creme) expirate, mai spune ANPC.

„Respectul pentru consumatori, pentru drepturile acestora trebuie sa fie prioritar. Lipsa apei potabile, condițiile de transport improprii, mizeria din vagoane, lipsa aerului condiționat, lipsa scaunelor în zonele de așteptare a trenurilor nu trebuie să mai existe în România”, a declarat președintele ANPC, Marius Dunca.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
„2,5 milioane de euro în doar jumătate de zi”. Bogdan Ivan îl pune la zid pe Bolojan
Digi24
Alertă la Costinești după ce pe plajă a fost descoperit un obiect suspect
Cancan.ro
Aceste pensii cresc cu 210 lei, de la 1 ianuarie 2027. Care sunt pensionarii din România care se vor bucura de această majorare
Prosport.ro
„Doamna Diana, ne omorâți”. Imagini incendiare cu fosta soție a lui Claudiu Niculescu, în costum de baie
Adevarul
În ce condiții poate conduce o persoană cu epilepsie. Ce prevede legea în cazul accidentului din Brașov
Mediafax
„Nu uitați că președintele e matematician!” Eugen Tomac explică de ce Nicușor Dan întârzie să desemneze premierul
Click
David Popovici, AUR la 200 de metri liber! Intră în istorie cu un record
Digi24
„Nu va mai fi nici Moscova, nici Sankt Petersburg”. Ideologul lui Putin, teorie apocaliptică despre „probabilul” război nuclear
Cancan.ro
4.000 lei amendă tuturor românilor care locuiesc la casă și fac acest lucru în curte, crezând că nu îi vede nimeni
Ce se întâmplă doctore
Cum arată casa de 21 de milioane de dolari în care locuiesc Meghan Markle și Prințul Harry. „Este vindecător. Te simți liber”
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Exclusiv | Cum arată noile camere de rovinietă inteligente, montate de CNAIR. Calculează câți KM a parcurs o mașină
Descopera.ro
Legumele din întreaga lume dispar. Iată cum ne afectează, fără să știm, alimentația
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BUBULINA: – Facem dragoste de trei ori pe săptămână!
Descopera.ro
Premieră în România: Au fost descoperite primele dovezi ale utilizării uneltelor din os de către neandertalieni