Prima pagină » Știri » Mesajul transmis de Ponta din vacanța de la Miami

Mesajul transmis de Ponta din vacanța de la Miami

Mesajul transmis de Ponta din vacanța de la Miami
Mesaj din SUA de la premierul Ponta către cei care blochează Codul Fiscal: Rușine!

Într-un mesaj postat vineri pe pagina sa de Facebook, premierul Victor Ponta felicită „firmele care muncesc și plătesc taxe cinstit”, precum și ANAF, pentru combaterea evaziunii fiscale.

În același mesaj, Victor Ponta le transmite să le fie „rușine” celor care au blocat Codul Fiscal.

„Rușine celor care în ciuda acestor date evidente fac politică ieftină și blochează din considerente strict politice Codul Fiscal și celelalte politici de dezvoltare economică și socială a României”, a scris premierul.

Postarea de pe pagina de socializare a premierului vine după ce Ponta a primit datele privind încasările la buget făcute în luna iulie de ANAF.

„1. Previzionat în Legea Bugetului (conform discuțiilor cu CE și FMI) – 19,1 miliarde RON; 2. Calculat impact negativ al reducerii neprevăzute a TVA la alimente la 9% – 500 milioane RON (deci au fost previzionate de către «apostolii austerității» venituri de 18,6 milioane RON); 3. Realizat de către ANAF 19,6 MILIARDE RON! (1 miliard RON peste calcule într-o singură lună!)”, a arătat Victor Ponta.

Premierul Victor Ponta, aflat în concediu în SUA, a anunțat și joi pe Facebook că datele ANAF privind încasările din TVA au crescut în iunie față de aceeași lună a anului trecut cu 60 milioane lei, la 5,067 miliarde lei, în pofida scăderii TVA la alimente și servicii alimentare, de la 1 iunie, la 9%.

„O cifră de ultimă ora foarte importantă – am primit de la ANAF datele preliminare privind încasările din TVA operațiuni interne pentru luna iunie 2015 – 5,067 miliarde RON! 1 – este prima lună în care TVA la alimente și servicii alimentare a scăzut drastic de la 24 la 9%; 2 – deși se previziona de diverși „analiști” că vom avea un impact negativ important la buget, încasările sunt cu 60 milioane de RON ÎN PLUS față de aceeași lună din 2014! (5 miliarde RON) 3 – pe primele 6 luni din 2015 încasările bugetare din CAS (reduse cu 5% de la 1 octombrie 2014) sunt mai mari decât în primele 6 luni din 2014!”, afirmă Ponta.

El concluzionează, „pe datele concrete, nu pe «opinii» din burtă” că România are, cu taxe mai mici și ANAF mai eficient, dezvoltare economică competitivă, locuri de muncă și prețuri mai mici.

„Sunt convins că Parlamentul la sesiunea extraordinară din august va sprijini aceste obiective”, a mai scris Ponta.

Premierul a intrat miercuri în concediu de odihnă, urmând să se întoarcă la 9 august, în această perioadă premier interimar fiind Gabriel Oprea.

Ponta preciza, marți seara, la B1Tv, că va pleca din țară, împreună cu familia, dar nu în Turcia. Deși nu a precizat destinația, premierul a fost surprins pe aeroportul din Miami, la o cafenea, alături de fiul său, potrivit unei imagini postate pe rețeaua de socializare Facebook.

Într-o declarație făcută miercuri seară, la B1 TV, în care critică atitudinea președintelui interimar al PSD, Liviu Dragnea, Traian Băsescu a declarat că „dacă nu era la Miami, Ponta l-ar fi chemat pe Liviu Dragnea și i-ar fi spus că, dacă mai îndrăznește să facă anunțuri publice care vizează activitatea miniștrilor, demisionează”.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Siegfried Mureșan dezvăluie marea pasiune sportivă: „L-am practicat de mic”. Ce echipă susține?
Digi24
Bărbatul care a mers pe jos 50.000 de kilometri ca să ajungă acasă. La finalul unei călătorii de aproape 30 de ani, mai are un obstacol
Cancan.ro
Ea este Ioana, femeia din Vrancea ucisă de soț. Un copilaș a rămas orfan de mamă
Prosport.ro
Fiul fondatorului celei mai puternice bănci din România, mesaj pentru Simona Halep în ziua în care a împlinit 35 de ani
Adevarul
Ce condiții pune AUR pentru a vota un guvern PSD │SURSE
Mediafax
Scandal URIAȘ la o universitate din SUA. Studentă agresată sexual de șapte colegi. Pedeapsa INCREDIBILĂ primită
Click
Capcana din restaurante în care cad mulți români. La ce trebuie să fii atent
Digi24
Obiectul 1335 de sub Muntele Apocalipsei. Rușii reînvie un sistem de răspuns nuclear automatizat din timpul Războiului Rece
Cancan.ro
S-a aflat ce a făcut Armina în Albania, de fapt. Înainte să-l cunoască pe Marcel, a locuit 3 luni acolo
Ce se întâmplă doctore
Semnal de alarmă pentru un antibiotic cunoscut. Are un risc mai mare de deces! E folosit la pneumonie și infecții urinare
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Dedeman vinde camere de supraveghere cu încărcare solară la prețuri foarte bune. Pot fi montate și în zone fără Wi-Fi
Descopera.ro
Premieră în fizică: Oamenii de știință au observat „săriturile cuantice” ale sunetului
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Alinuța:- Iubitule tocmai am fost la baie. Am două liniuțe!
Descopera.ro
Bromhidroza, afecțiunea care poate transforma mirosul corporal într-o adevărată problemă socială
Mediafax Italia
Românca devenită MISS ITALIA are o problemă pe care nu o rezolvă nicio coroană!
Mediafax Spania
NOUA REGULĂ de circulație. De la 1 octombrie NU MAI AI VOIE să faci asta la trecerile de pietoni!