Care este diferența dintre oameni și alți prădători în regnul animal. STUDIU

Această analiză științifică realizată pe baza unor date globale a subliniat caracterul nemilos al practicilor de vânătoare folosite de oameni și impactul pe care acestea le au asupra vânatului.

Studiul a arătat faptul că, în general, oamenii elimină populațiile adulte de pești de 14 ori mai repede decât o fac animalele marine.

Pe uscat, oamenii ucid specii carnivore din vârful lanțului trofic, precum urși, lupi și lei, de nouă ori mai repede decât rata de autocanibalism înregistrată în rândul acelor specii.

Dar, probabil, observația cea mai uluitoare făcută de acest studiu, spune Chris Darimont, coordonatorul cercetării, vizează felul în care oamenii se concentrează pe uciderea prăzii adulte.

ALERTĂ Concediile de vară în pericol. Vor fi limitate zborurile în Europa din cauza crizei energetice? Explicațiile unui expert în aviație, pentru Gândul

05:00

MILITAR Cum s-ar putea reintroduce serviciului militar obligatoriu. Condiția care poate schimba legea încorporării peste noapte. Evoluția armatei României: de la batalioanele „agricole” de pe vremea lui Ceaușescu, la unitățile NATO cu militarii profesioniști

05:00

Acest detaliu reprezintă o diferență majoră în comparație cu ceea ce se întâmplă în restul regnului animal, în care reprezentanții tineri dintr-o specie sunt aceia care sunt cel mai des vânați.

Fenomenul poate fi explicat parțial prin instrumentele pe care vânătorii umani pot, în exclusivitate, să le folosească.

Oamenii pot să doboare pradă adultă cu un cost minimal și să obțină astfel o recompensă maximală, pe termen scurt, a explicat profesorul Darimont de la Universitatea Victoria din Canada.

„Tehnologia avansată de ucidere îi scutește pe oameni de folosirea vechilor metode de vânătoare, care erau periculoase”, a spus coordonatorul studiului.

„Vânătorii capturează mamifere cu gloanțe și pești cu cârlige și plasă. Își asumă un risc minimal în comparație cu prădătorii non-umani, în special față de carnivorele terestre, care sunt adeseori rănite în timp ce vânează și care duc, din acest punct de vedere, o viață periculoasă”, a adăugat el.

Această concentrare a oamenilor pe vânat adult și de talie mare declanșează extincții ale speciilor, alături de o modificare a modelului evolutiv către specii de pești mai mici, întrerupând totodată lanțul trofic global.

Profesorul Tom Reimchen, coautor al studiului, a utilizat o analogie financiară pentru a explica mai bine consecințele dăunătoare ale vânătorii țintite pe populațiile adulte.

Tom Reichman spune că adulții reprezintă „capitalul reproductiv” al unui biosistem – echivalentul unui capital ținut într-un cont bancar sau într-un fond de pensie. Profesorul canadian consideră că oamenii comit o eroare majoră atunci când „mănâncă” din acel capital, în loc să trăiască din „dobândă” – exemplare tinere, pe care majoritatea speciilor le produc în număr colosal de mare, tocmai pentru că orice specie se așteaptă ca un procent însemnat din totalul puilor să fie sortiți pieirii încă de la naștere, prin vânătoare, foamete, boli și accidente.

Preferința oamenilor pentru pradă adultă nu este o strategie sustenabilă pe termen lung, potrivit principiilor fundamentale ale biologiei. „Într-un număr copleșitor de cazuri, pe măsură ce peștii se maturizează, ei devin mai fertili. Produc mai multe icre, au mai mulți pui, și, de fapt, în multe cazuri, mulți dintre acei pui au șanse mai mari să supraviețuiască și să se reproducă la rândul lor”, a explicat profesorul Darimont.

„Așadar, când un prădător vizează segmentul matur, reproductiv, dintr-o specie și, în special, animalele cele mai fecunde din acele populații, ei diminuează considerabil capacitatea reproductivă a populațiilor respective”, a mai spus acesta.

În mediul lor natural, populațiile de prădători scad atunci când prada este puțină. Tehnologia i-a ajutat pe oameni să depășească această condiționare.

Cu toate acestea, măsurile standard de conservare din zilele noastre au la bază noțiunea potrivit căreia puii trebuie scutiți și lăsați în libertate, pentru a asigura un număr robust de animale pentru generațiile următoare. Plasele de pescuit sunt adeseori realizate pentru a sprijini în mod special această abordare.

O abordare inversată ar ridica o serie de dificultăți, însă există deja soluții tehnice pentru astfel de probleme.

„Există capcane care definesc intrarea într-o plasă de pescuit, care exclud cu ușurință peștii dincolo de o anumită mărime – cu alte cuvinte, evită capitalul reproductiv”, a spus profesorul Reimchen.

În ceea ce privește cotele de pescuit și vânătoare, acestea ar trebui calculate cu mai mare atenție, pentru a corespunde cu numerele de animale vânate de prădătorii lor naturali, au spus cercetătorii canadieni.