Prima pagină » Știri » Primarul din Tulcea a fost trimis în judecată de DNA pentru luare de mită

Primarul din Tulcea a fost trimis în judecată de DNA pentru luare de mită

Primarul din Tulcea a fost trimis în judecată de DNA pentru luare de mită
Primarul din Tulcea, Constantin Hogea, aflat în arest la domiciliu, a fost trimis în judecată de DNA pentu luare de mită, după ce ar fi primit de la administatorul unei firme un apartament într-un bloc pentru care a eliberat autorizație de construire, deși nu existau avizele cerute de lege.

Potrivit unui comunicat de presă transmis, luni, de Direcția Națională Anticorupție, procurorii DNA – Serviciul Teritorial Galați au dispus trimiterea în judecată, în stare de arest la domiciliu, a primarului din Tulcea, Constantin Hogea, pentru luare de mită și efectuare de operațiuni financiare ca acte de comerț incompatibile cu funcția, atribuția sau însărcinarea pe care o îndeplinește o persoană ori încheierea de tranzacții financiare utilizând informațiile obținute în virtutea funcției, atribuției sau însărcinării sale, dacă sunt săvârșite în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase, în formă continuată, transmite corespondentul MEDIAFAX.

În același dosar a fost trimisă în judecată, sub control judiciar, soția primarului, Valeria Hogea, administrator al unei societăți comerciale, pentru complicitate la luare de mită și complicitate la efectuarea de operațiuni financiare ca acte de comerț incompatibile cu funcția, atribuția sau însărcinarea pe care o îndeplinește o persoană ori încheierea de tranzacții financiare utilizând informațiile obținute în virtutea funcției, atribuției sau însărcinării sale, dacă sunt săvârșite în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase, în formă continuată.

De asemenea, fiica edilului, Sorina Ioana Hogea, administrator al unei societăți comerciale, a fost trimisă în judecată, tot sub control judiciar, pentru complicitate la luare de mită.

În acest dosar au mai fost trimiși în judecată doi funcționari din cadrul Primăriei Tulcea: Valer Constantin Pop, arhitect șef, și Maria Brudiu, secretar, sub acuzațiile de abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, precum și administratorul unei societăți, Cornel Constantin Georgescu, pentru dare de mită.

În rechizitoriul întocmit, procurorii arată că inculpații Constantin Hogea, Valer Constantin Pop și Maria Brudiu, în calitate de primar, arhitect-șef, respectiv secretar în cadrul Primăriei Tulcea, au semnat și eliberat, în 26 octombrie 2007, pentru firma administrată de Cornel Constantin Georgescu o autorizație de construire a unui bloc de locuințe situat în imediata apropiere a unor obiective cu regim special (penitenciar și unitate miliară), fără a se fi obținut avizele prealabile de la Ministerul Justiției și Ministerul Apării Naționale, conform legislației în vigoare.

Această acțiune, arată DNA, a avut ca urmare obținerea, de către firma respectivă, a dreptului de a construi un bloc de locuințe cu încălcarea condițiilor legale, dar și un profit viitor prin vânzarea apartamentelor construite. Totodată, ca urmare a înțelegerii avute cu Georgescu, dar și în scopul protejării intereselor financiare ale acestuia – a cărui societate avea încheiate mai multe contracte de prestări servicii și execuție de lucrări cu Primăria municipiului Tulcea – la finalizarea lucrărilor, respectiv în 21 ianuarie 2009, Constantin Hogea a primit, cu titlu de mită, un apartament cu trei camere situat în acel imobil, ocupat în prezent de fiica acestuia, Sorina Ioana Hogea.

În continuare, precizează sursa citată, pentru a disimula primirea apartamentului și pentru a crea aparența că acel imobil intră în mod legal în proprietatea lui Constantin Hogea, la aceeași dată, fiica și soția sa au încheiat cu omul de afaceri un contract de vânzare-cumpărare, în care au atestat în mod mincinos faptul că s-a achitat anterior contravaloarea locuinței.

Totodată, începând cu luna ianuarie 2015, Constantin Hogea, beneficiind de sprijinul soției sale, Valeria Hogea, a desfășurat operațiuni financiare ca acte de comerț, incompatibile cu funcția de primar, în sensul că, uzând de funcția deținută, s-a comportat ca administrator de fapt al unei societăți comerciale ce îi aparținea acesteia din urmă, potrivit DNA.

Conform aceleiași surse, în scopul obținerii pentru sine a unor foloase materiale necuvenite reprezentând sume de bani provenite din închirierea unor spații pentru clipuri publicitare, Constantin Hogea s-a interesat despre situația juridică a unui imobil din municipiul Tulcea pe care se află amplasat un panou publicitar electronic, despre prețul practicat pe piață pentru prestarea unor asemenea servicii, despre obținerea unor modele de contracte de închiriere de spațiu publicitar, a depus diligențe pentru realizarea spoturilor publicitare, asigurarea asistenței tehnice de specialitate pentru punerea în funcțiune a panoului și asigurarea întreținerii funcționării acestuia.

Toate aceste acțiuni, susțin procurorii DNA, au avut ca rezultat încheierea unor contracte de închiriere de spațiu publicitar, cu șase persoane.

Sursa citată precizează că în acest caz a fost instituită măsura asigurătorie a sechestrului asupra unui imobil, proprietate a lui Constantin Hogea, Valeria Hogea și Sorina-Ioana Hogea.

În cauză, procurorii au beneficiat de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informații.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Tulcea, cu propunere de a se menține măsurile preventive și asigurătorii dispuse în cauză.

În acest caz, procurorii DNA au făcut, în 28 mai, percheziții la sediul Primăriei Tulcea, la locuința primarului Constantin Hogea și la mai multe firme care ar fi încheiat contracte cu Primăria.

Ulterior, primarul municipiului Tulcea și soția acestuia au fost duși la sediul DNA Galați, pentru audieri. Constantin Hogea a fost apoi reținut și arestat preventiv, iar în luna iulie a fost plasat în arest la domiciliu.

Constantin Hogea este la al treilea mandat consecutiv de primar al municipiului Tulcea.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Interceptări DNA: Procurorii l-au supravegheat pe șeful ARR, Cristian Anton, în timp ce își număra banii
Digi24
Franța își schimbă radical strategia militară în cazul unui atac al Rusiei asupra NATO. General: „Trecem la o lume nouă”
Cancan.ro
ANUNȚUL făcut de Rareș Cojoc, după ce milionarul dansator și partenera lui au câștigat încă o medalie de aur
Prosport.ro
FOTO. Gică Hagi o ține de mână și o traversează strada pe Kira, fiica lui care împlinește 30 de ani
Adevarul
„Al treilea front”. China reînvie capacitățile militare ale lui Mao
Mediafax
Prețul petrolului scade din nou sub 100 de dolari după promisiunile lui Trump de a „se retrage” din Iran
Click
Urmează două săptămâni de succes pentru trei zodii. Acești nativi au parte de reușita vieții lor
Digi24
Greg Bovino, șeful grănicerilor SUA, a ieșit la pensie cu tot cu parolele de la conturile de social media ale instituției
Cancan.ro
» Primele și singurele imagini cu mama copiilor lui Bogdan de la Ploiești. Cum arată femeia care l-a făcut tătic pe artist
Ce se întâmplă doctore
Gabriela Cristea a dezvăluit cum a slăbit 30 de kg. Cu ce tehnici a reușit să scape prezentatoarea TV de kilogramele în plus
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Românii caută tot mai multe mașini electrice! Creștere enormă a înmatriculărilor
Descopera.ro
Lansarea Artemis 2 are loc astăzi! Tot ce trebuie să știi
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: – Părinte, spune am voie cu femei în post?
Descopera.ro
Iată de ce singurătatea percepută contează mai mult decât numărul real de prieteni!