Prima pagină » Știri politice » Iohannis îi cere, din nou, demisia lui Ponta. „Este soluția cea mai simplă. Imaginea României are foarte mult de suferit”

Iohannis îi cere, din nou, demisia lui Ponta. „Este soluția cea mai simplă. Imaginea României are foarte mult de suferit”

Iohannis îi cere, din nou, demisia lui Ponta. „Este soluția cea mai simplă. Imaginea României are foarte mult de suferit
Președintele Iohannis i-a cerut din nou premierului Victor Ponta demisia din fruntea Guvernului

După ce premierul Ponta a fost trimis în judecată, președintele Iohannis a precizat că cea mai simplă soluție ar fi demisia acestuia din fruntea Guvernului. Șeful statului a adăugat că situația este din ce în „mai problematică pentru primul ministru, pentru Guvern și PSD”, iar imaginea României are de suferit. 

„În timpul CSAT pe media a apărut o știre pe care vreau o comentez doar foarte pe scurt, mă refer la trimiterea în judecată a primului ministru, în dosarul în care este acuzat de anumite fapte penale. Situația este din ce în ce mai problematică pentru primul ministru, pentru Guvern și pentru PSD, dar trebuie să recunoaștem că imaginea României are foarte mult de suferit de pe urma acestei chestiuni. Sper să se analizeze situația cu toată răspunderea și cei care pot veni cu soluții să vină cu soluții. Soluția ar fi cu siguranță, cea mai simplă, cea pe care am propus-o și în iunie”

Premierul Victor Ponta a fost trimis astăzi în judecată în dosarul în care este inculpat alături de fostul ministru și coleg de partid, Dan Șova.

DNA îl acuză pe Victor Ponta că în perioada octombrie 2007-decembrie 2008 a primit 181.439 lei de la casa de avocatură a lui Dan Șova, în baza unei convenții de colaborare. Pentru a justifica acești bani, Victor Ponta ar fi întocmit 17 facturi fictive, pentru că în realitate Ponta nu ar fi prestat niciun fel de activitate pentru casa de avocatură a lui Dan Șova, conform DNA.

În Legea Fundamentală aprobată în 2003 la „răspunderea membrilor guvernului”, articolul 109 precizează că „numai Camera Deputaților, Senatul și Președintele României au dreptul să ceară urmărirea penală a membrilor Guvernului pentru faptele săvârșite în exercițiul funcției lor. Dacă s-a cerut urmărirea penală, Președintele României poate dispune suspendarea acestora din funcție. Trimiterea în judecată a unui membru al Guvernului atrage suspendarea lui din funcție. Competența de judecată aparține Înaltei Curți de Casație și Justiție”.

Premierul Victor Ponta a declarat în mai multe rânduri că președintele nu îl poate suspenda, deoarece faptele pentru care a fost trimis în judecată nu au fost realizate în timpul mandatului său de premier, ci în calitate de avocat.  

Președintele Klaus Iohannis i-a cerut premierului Ponta să-și dea demisia din funcțe după ce DNA a comunicat că acesta este învinuit de fapte penale. Premierul a răspuns că respectă poziția președintelui, dar că doar Parlamentul îl poate demite din această funcție prin moțiune de cenzură.

În luna iulie, premierul Ponta a afirmat că își poate da demisia din funcția de premier dacă președintele Iohannis îi garantează faptul că viitorul prim-ministru va fi nominalizat din rândul Coaliției de guvernare.

După ce Camera Deputaților a respins cererea procurorilor de încuviințare pentru începerea urmăririi penale a premierului Ponta, președintele Iohannis a declarat că nu l-ar fi suspendat pe Victor Ponta din funcția de la Palatul Victoria dacă în Parlament se vota pozitiv solicitarea DNA.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Siegfried Mureșan, interviu pentru POLITICO: „Alegerile anticipate nu sunt opțiunea mea preferată”
Digi24
„Să deconspir tot sistemul, inclusiv pe Simion”. Cum i-a descris Călin Georgescu lui Ionel Rusen „misiunea” pe care a avut-o
Cancan.ro
Scandalul de la Asia Express a atins dimensiuni penale! Maurice Munteanu, amenințat cu moartea de iubitul Valeriei Lungu
Prosport.ro
FOTO. Diana Munteanu, sesiune foto spectaculoasă într-o fustă transparentă: „Ai defecte?”
Adevarul
Nicușor Dan, pus într-o poziție de șah după reținerea lui Georgescu. De ce dizovarea Parlamentului ar fi o mișcare greșită, dacă Mureșan ar fi respins
Mediafax
Nicușor Dan, întrebat la CNN dacă Putin va ataca NATO. Răspunsul președintelui
Click
Cât te costă, de fapt, o vacanță în Gdańsk cu un copil mic. Calculul făcut de doi români după 5 zile
Digi24
Noi reguli pentru șoferi de la 1 octombrie. Taxa de pod de la Fetești dispare, iar rovinieta va ține cont de cât poluează mașina
Cancan.ro
Nepotul lui Puya a căzut de la etajul 2, în timp ce se afla cu mama lui în locuință. Detalii de ultimă oră
Ce se întâmplă doctore
Ce este boala celiacă, maladia rară cu care a fost diagnosticat Mircea Badea. Nu există tratament!
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Veste pentru șoferi de la 1 octombrie. Dispar taxele de pod de la Fetești și Vadu Oii
Descopera.ro
Discursul care a prevestit Primul Război Mondial
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: - Vecină, vrei banane sau căpșuni?
Descopera.ro
A început războiul pentru moștenirea lui Dolly Parton
Mediafax Italia
BOMBĂ | Ce dezvăluie presa din Italia despre Călin Georgescu
Mediafax Spania
A EXPLODAT PREȚUL roșiilor! Care este motivul pe care îl invocă fermierii