Prima pagină » Știri » Câte școli din România au paznici și câte dispun de sisteme de supraveghere video

Câte școli din România au paznici și câte dispun de sisteme de supraveghere video

Câte școli din România au paznici și câte dispun de sisteme de supraveghere video
Un număr de 5.167 din cele 20.070 de școli, licee, colegii și grădinițe din țară au paznici, iar 7.812 sunt dotate cu supraveghere video, relevă o evaluare făcută de Poliția Română la început de an școlar.

La început de an școlar, Direcția de Ordine Publică din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române a realizat o evaluare referitoare la rețeaua unităților de învățământ preuniversitar și stadiul asigurării cu mijloace de protecție și pază a acestor obiective.

Astfel, au fost identificate, în toată țara, 20.070 de unități școlare – grădinițe, școli gimnaziale, licee și colegii (6.067 în mediul urban și 14.003 în mediul rural), în cadrul cărora au fost înscriși aproximativ 3.000.000 elevi.

Verificările polițiștilor au relevat că, din totalul unităților de învățământ preuniversitar, 5.167 sunt asigurate cu pază umană (cu pază proprie, prin societăți specializate sau cu pază mixtă). Din acestea, 3.606 sunt în mediul urban și 1.561 în mediul rural. Comparativ cu sfârșitul anului școlar anterior, numărul unităților de învățământ asigurate cu pază umană au crescut cu 7%. De asemenea, o creștere semnificativă au înregistrat și școlile asigurate cu pază prin societăți specializate de pază (21,1%).

Totodată, 7.812 (39%) de unități de învățământ preuniversitar sunt dotate cu sisteme de supraveghere video (4.005 în mediul urban și 3.807 în mediul rural). Față de sfârșitul anului școlar precedent, numărul unităților de învățământ preuniversitar dotate cu sisteme video a crescut cu 9%.

La început de an școlar, Poliția Română a reluat activitățile în zona unităților de învățământ preuniversitar. Măsurile pe care le vor lua polițiștii sunt structurate pe trei paliere: prevenirea prin acțiuni educative, verificarea modului de supraveghere, pază și acces în unitățile școlare în conformitate cu prevederile Legii nr. 333/2003 și acordarea sprijinului de specialitatate (activități pentru menținerea ordinii publice, intervenția în cazul evenimentelor produse în perimetrul unităților școlare, sesizate prin 112 și combaterea absenteismului școlar).

De asemenea, echipajele de poliție rutieră vor acționa, zilnic, pentru dirijarea/fluidizarea traficului pe principalele drumuri care converg către unitățile de învățământ și prevenirea accidentelor de circulație.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Colectiv, la 11 ani de la tragedie: „Aveți grijă de voi, nici anul acesta nu avem spitale”
Digi24
„Nu mai provocați Rusia”: Solicitarea fermă a Pentagonului către oficialii din Europa
Cancan.ro
I-am aflat tariful Mirei de la Insula iubirii 2026. Pentru doar 16 euro...
Prosport.ro
Compania în care e acționar iubitul Simonei Halep, în topul giganților europeni, după ce veniturile au crescut la 280 de milioane de euro!
Adevarul
Miliardarul ucrainean Rinat Ahmetov închide o importantă fabrică din România, după atacurile Rusiei din Ucraina. Urmează concedieri colective
Mediafax
Campionii mondiali la robotică, premiați la GALA MEDIAFAX 35! Bursă de 25.000 de lei și job pentru Velocity
Click
Secretele rochiei de infarct a Codruței Filip! A purtat artista lenjerie intimă? „Regret să dezamăgesc publicul”
Digi24
Cum au dispărut cei 700.000 de euro confiscați pe aeroportul Otopeni. Bancnotele, înlocuite cu coli de hârtie
Cancan.ro
MESAJUL transmis de Mihaela Rădulescu, după ce fiica lui Cosmin Cernat a fost agresată de soțul Monicăi Iagăr
Ce se întâmplă doctore
Ce poți face seara pentru sănătatea inimii și care sunt semnele unui infarct ce nu trebuie ignorate
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Mașina Zilei: Hyundai Tucson, un SUV preferat de români, cu motorizare diesel de 1,6 litri. Cât costă modelul sud-coreean?
Descopera.ro
Boala de care a suferit în tăcere căpitanul Picard din „Star Trek”
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Boala Parkinson și misterul colesterolului din creier: descoperirea care ar putea deschide o nouă cale de tratament
Mediafax Italia
Se anunță PRIMELE NINSORI! Țara va fi împărțită în două de vreme...
Mediafax Spania
Cum obții PENSIA DIN STRĂINĂTATE?! Anunțul făcut de CNPP