În anul 2017, Rusia crea „Formatul Moscova”, o platformă de discuții și coordonare a pozițiilor în ceea ce privește Afganistanul. Moscova este singura țară din lume care recunoaște guvernul taliban. Talibanii s-au transformat, acum, în „aliați împotriva terorismului”. La sfârșitul anului trecut, Vladimir Putin a promulgat o lege care a permis eliminarea mișcării talibanilor de pe lista organizațiilor teroriste și interzise în Rusia.
În data de 5 octombrie 2026 a avut loc, la Moscova, încă o reuniune a acestei platforme de discuții.
În ecuație au cântărit greu divergențele dintre Afganistan și Pakistan.
Incapacitatea forumului de la Moscova de a ajunge la un acord asupra unei declarații comune evidențiază interese regionale concurente care ar putea limita cooperarea Rusiei cu Afganistanul, se arată într-o analiză publicată de The Jamestown Foundation.
„La redactarea declarației comune finale, ne-am confruntat cu o problemă; acea problemă a fost că colegii noștri afgani și pakistanezi nu au fost de acord”, a spus Zamir Kabulov.
Principala obiecție a talibanilor a fost față de secțiunile legate de terorism ale proiectului care se refereau la Afganistan. Pakistanul a cerut talibanilor să împiedice grupările militante anti-pakistaneze, în special Tehreek-e-Taliban Pakistan (TTP), să opereze pe teritoriul afgan.
Agravarea disputei dintre pakistanez și talibani a complicat eforturile regionale mai ample de a construi un consens cu privire la Afganistan.
Moscova a descris securitatea drept principalul motiv pentru recunoașterea guvernului taliban, Talibanii fuseseră deja declarați „aliați” de Kremlin, în eforturile de combatere a teroriștilor Statului Islamic-Khorasan (IS-K).
Talibanii se confruntă cu o presiune militară crescândă din partea Pakistanului, care a declarat cele două țări în „război deschis” în februarie, după o escaladare accentuată a luptelor transfrontaliere.
Talibanii au răspuns cu artilerie și au raportat atacuri cu drone împotriva țintelor militare pakistaneze.
„Rusia este gata să asiste la încheierea acestui conflict în orice mod posibil și permis, fie singură, fie în parteneriat cu ceilalți parteneri ai noștri, cu condiția ca ambele părți să facă o astfel de solicitare. Suntem gata să oferim asistența maximă posibilă”, a mai declarat Kabulov.
Serghei Lavrov – ministrul rus de Externe – a identificat în repetate rânduri Afganistanul ca fiind o sursă majoră de riscuri de securitate pentru Rusia și Asia Centrală.
Pe 2 februarie, Lavov a descris evoluțiile din Afganistan și amenințările de securitate aferente ca fiind printre problemele „centrale” ale Organizației Tratatului de Securitate Colectivă.
Pe 23 februarie, Ministerul rus de Externe a estimat că între 20.000 și 23.000 de luptători afiliați grupărilor teroriste internaționale erau prezenți în Afganistan, inclusiv 5.000-7.000 de membri ai TTP.
Evaluarea a venit pe fondul unei escaladări accentuate a tensiunilor dintre Pakistan și Afganistan. Pakistanul lansase atacuri aeriene transfrontaliere împotriva presupuselor tabere și ascunzători ale militanților din Afganistan în perioada 21-22 februarie, vizând ceea ce Islamabad a identificat drept poziții TTP și IS-K.
Noul acord Rusia-talibani a stârnit nedumerire în Pakistan și în țările din Asia Centrală.
:format(webp):quality(80)/https%3A%2F%2Fwww.gandul.ro%2Fwp-content%2Fuploads%2F2026%2F10%2Fprofimedia-1043972732.jpg)
Noul acord Rusia-talibani a stârnit nedumerire în Pakistan și în țările din Asia Centrală / Foto – Profimedia Images
Pe 5 octombrie, Serghei Lavrov a avut o întâlnire cu ministrul taliban de externe, Amir Khan Muttaqi, în marja reuniunii din Formatul de la Moscova. Se pare că au discutat despre cooperarea bilaterală și interacțiunea în cadrul forumurilor regionale.
Realitățile geopolitice în continuă evoluție din regiune au apropiat Rusia de regimul taliban, se mai arată în analiza publicată de The Jamestown Foundation.
În ciuda acestui fapt, Moscova consideră regimul taliban un partener cheie în promovarea agendei sale în regiune.