Prima pagină » Știri politice » AFP: Premierul român este supus luni unei duble presiuni, din partea justiției și Parlamentului

AFP: Premierul român este supus luni unei duble presiuni, din partea justiției și Parlamentului

AFP: Premierul român este supus luni unei duble presiuni, din partea justiției și Parlamentului
Premierul român, Victor Ponta, este supus luni unei duble presiuni, din partea Înaltei Curți de Casație și Justiție, unde începe procesul său pentru corupție, dar și a Parlamentului, unde opoziția va depune o moțiune de cenzură, comentează AFP în pagina online.

Ponta, care a împlinit duminică 43 de ani, a respins până acum apelurile la demisie, susținându-și nevinovăția.

El nu a anunțat dacă va participa la această primă audiere la ICCJ, consacrată unor probleme de procedură și pentru care prezența sa nu este necesară.

Primul șef al unui Guvern român nevoit să se apere în fața unui tribunal în timp ce încă se află în funcție, social-democratul este acuzat de 17 infracțiuni de fals în înscrisuri sub semnătură privată, complicitate la evaziune fiscală și spălarea banilor, fapte pe care le-ar fi comis în perioada 2007-2011, în calitate de avocat.

Procurori DNA îl suspectează de asemenea de conflict de interese în exercițiul funcțiunii, pentru că l-a numit ministru, de trei ori, pe unul dintre apropiații săi, care va fi la rândul său judecat de Înalta Curte.

Procurorii nu au putut însă să înceapă urmărirea în acest caz deoarece Parlamentul, în care coaliția de centru-stânga dispune de o majoritate confortabilă, a refuzat să ridice imunitatea parlamentară a lui Ponta.

Aflat la putere din 2012, acesta a afirmat că intenționează să își exercite mandatul până la capăt, adică până în 2016, dând asigurări că va „respecta decizia judecătorilor, oricare ar fi ea”.

Într-un mesaj postat joi pe contul său de Facebook, el l-a criticat pe procurorul responsabil de dosarul său, apreciind că este „total neprofesionist” și acuzându-l că „inventează fapte și situații”.

-O povară pentru stânga –

Președintele Klaus Iohannis, care a cerut de mai multe ori demisia lui Victor Ponta, nu dispune de mijloace constituționale pentru a determina plecarea sa.

Opoziția de centru-dreapta speră, la rândul său, că majoritatea, dornică să evite o derută la alegerile legislative din 2016, va sprijini moțiunea de cenzură și va decide să renunțe la un premier pe care mulți analiști îl consideră „o povară” pentru stânga.

„Posibilitatea ca Ponta să fie condamnat în timp ce este încă funcție pune România într-o situație deosebit de dificilă în relațiile cu partenerii internaționali”, a scris liderul opoziției Alina Gorghiu într-un comunicat.

Gorghiu a precizat că au loc discuții cu parlamentarii majorității pentru a-i determina să voteze moțiunea de cenzură.

Exprimându-se mai mult sau mai puțin deschis, unii lideri PSD nu au exclus posibilitatea să-l sacrifice pe Ponta, cu condiția ca șeful statului să desemneze din nou un premier din rândul lor.

De la începutul problemelor sale cu justiția, Ponta pare din ce în ce mai izolat pe scena politică, comentează AFP. În iulie, el a renunțat la președinția PSD, iar în cadrul majorității au apărut fisuri, când unul dintre partidele coaliției a ignorat consemnele sale de vot.

Luni, de la ora 11.00, are loc ședința Comitetului Exectiv al PSD în care se va discuta despre soarta lui Victor Ponta în fruntea Guvernului, după ce acesta a fost trimis în judecată pentru fapte de corupție.

Discuțiile au loc în condițiile în care PNL urmează să depună luni moțiunea de cenzură.

Tot luni începe la instanța supremă procesul în care premierul Victor Ponta a fost trimis în judecată, alături de alte patru persoane, în dosarul Rovinari-Turceni, pentru 17 infracțiuni de fals în înscrisuri sub semnătură privată, complicitate la evaziune fiscală și spălarea banilor, fapte pe care le-ar fi comis în calitate de avocat, reprezentant legal al Cabinetului Individual de Avocat „Ponta Victor-Viorel”.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Un șofer din București a lovit un copac și două ambulanțe SMURD
Digi24
Vladimir Putin „a otrăvit” mințile rușilor. Mihail Kasianov, despre ultima întâlnire cu liderul de la Kremlin: „Te voi distruge oricum”
Cancan.ro
FBI intră pe fir în cazul lui Emil Gânj! Descoperiri ULUITOARE în telefonul criminalului din Mureș
Prosport.ro
Mădălina Ghenea i-a înnebunit pe arabi. Cum și-a făcut apariția în Qatar
Adevarul
Povestea celui mai bogat sat din Ucraina, aflat la graniţa cu România. Paradoxul castelelor din Nyzhnia Apșa
Mediafax
AEP: Peste 2.2 milioane de alegători înscriși pentru alegerile locale parțiale de duminică
Click
Roxana Călin, doctoriţa care a îngrozit România în anii ’90. Și-a ucis şi tranşat rivala în dragoste
Digi24
Rachete spațiale, aur ilegal și o misiune imposibilă a Legiunii Străine: De ce nu poate Europa să își apere frontiera din Amazon
Cancan.ro
Ultimele imagini cu Rodica Stănescu înainte să moară! Se transformare radical de dragul iubitului. Intervenții estetice și...
Ce se întâmplă doctore
Ce se întâmplă cu pensiile din ianuarie 2026? Ministrul Muncii a clarificat situația
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Tesla Model 3 Standard, disponibilă și în România. E cea mai ieftină Tesla și poate fi luată în rate
Descopera.ro
Un EXPERT spune că modelele lingvistice mari nu vor fi niciodată cu adevărat INTELIGENTE
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ nedumerit: - Iubita mea s-a întins pe canapea, şi-a dat fusta jos, şi-a smuls...
Descopera.ro
Astronomii descoperă că o forță misterioasă influențează piticele albe