Prima pagină » Știri » „Condiții de lagăr” într-un spital din România, sesizate după externarea unui italian care ulterior s-a sinucis – FOTO

„Condiții de lagăr” într-un spital din România, sesizate după externarea unui italian care ulterior s-a sinucis – FOTO

Imagini cu izolatorul de la Psihiatrie Arad, unde a fost internat un italian care ulterior s-a sinucis, au fost postate pe internet de prieteni ai săi, care reclamă "condiții de lagăr" în acea cameră, directorul spitalului susținând că doar acolo sunt astfel de condiții, iar clădirea va fi refăcută.

Antonio di Spaldro, un cetățean italian de 57 de ani, s-a sinucis aruncându-se în râul Mureș, la mijlocul săptămânii trecute, în centrul Aradului, iar ulterior prietenii au dezvăluit pe Internet că acesta fusese internat pentru o zi la Psihiatrie, în urma unei crize, unde „a fost ținut în condiții de lagăr”, transmite corespondentul MEDIAFAX.

O prietenă a italianului a postat o fotografie cu izolatorul Secției de Psihiatrie a Spitalului Clinic Județean de Urgență (SCJU) Arad, unde bărbatul a fost ținut, iar în imagine se văd pereți cu tencuiala căzută, cu igrasie, o saltea pe podea în loc de pat, un calorifer ruginit și ferestre înnegrite de mizerie.

„Nici măcar un câine nu ai lăsa în acele condiții”, a scris prietena italianului mort, lângă fotografia postată pe Facebook.

Contactată de corespondentul MEDIAFAX, femeia a spus că fotografia a fost făcută de către soțul său, în camera de izolare a Psihiatriei.

Un alt prieten al bărbatului, Giuseppe Asselti, a comentat cazul morții acestuia, spunând că Antonio di Spaldro a fost afectat după ce a fost externat de la Psihiatrie: „M-am întâlnit cu el la pizzerie și mi-a povestit că a ajuns în cătușe la Psihiatrie, unde a fost tratat cu niște injecții și a rămas acolo o zi. Era foarte necăjit pentru că niciodată nu a pățit așa ceva”.

La câteva zile după externare, bărbatul s-a sinucis.

Managerii SCJU Arad au confirmat pentru MEDIAFAX că fotografia a fost făcută într-una una din cele două camere de izolare de la Psihiatrie, clădirea de pe strada Octavian Goga, aflată la câteva străzi distanță de clădirea principală a spitalului, în centrul Aradului.

Directorul spitalului, Adrian Wiener, susține că doar în această încăpere sunt astfel de condiții.

„Nu a existat până acum un referat prin care să fie solicitate lucrări de reparații în camera de izolare. Ne-am sesizat din oficiu și vom aloca fonduri pentru lucrări urgente pentru reamenajare”, a declarat Wiener.

El a declarat că în încăperea respectivă sunt ținute, în general, persoane aduse de Poliție „în stare de agitație psihomotorie”.

Conform sursei citate, și Antonio di Spaldro a fost adus de polițiști în această stare și a fost ținut în camera izolator timp de șase ore.

Referitor la condițiile pe care le oferă Secția de Psihiatrie, managerul spitalului a declarat că ultimele „mici lucrări de întreținere” au fost făcute „în urmă cu cinci sau șase ani”.

Wiener a precizat că palatul în care se află secția a fost retrocedat cu ani în urmă și a intrat în proprietatea spitalului abia în urmă cu două luni, iar Consiliul Județean Arad, sub autoritatea căruia se află SCJU Arad, are un proiect de restaurare a clădirii, care este estimat la două milioane de euro. Primele fonduri ar urma să fie alocate abia în 2016, pentru începerea lucrărilor.

La începutul anului 2014, conducerea Consiliului Județean Arad anunța că s-a ajuns la o înțelegere cu proprietarii terenului și clădirii în care funcționează Secția de Psihiatrie, acestea urmând să fie cumpărate pentru a se putea face investiții în reabilitare.

Autoritățile precizau că terenul și clădirea, veche de peste un secol, au fost retrocedate cu mai mulți ani în urmă Fundației Caritatea și Comunității Evreilor, astfel că „aici nu s-au mai putut face deloc investiții pentru a îmbunătăți condițiile pentru bolnavi”.

Fostul manager al spitalului, Teodora Olariu, declara că imobilul nu a mai beneficiat de reparații sau zugrăveli de 30 de ani, iar „pacienții au reproșat mereu condițiile în care sunt tratați”.

Potrivit autorităților, înainte de reformele din Sănătate din 2010, imobilul a funcționat ca spital, dar ulterior a fost integrat în SCJU ca secție.

O parte din clădire aparținea Consiliului Județean, iar pentru cealaltă parte s-a negociat cu proprietarii achiziția la prețul de 437.800 de euro.

Totodată, pentru terenul în suprafață de 1353 de metri pătrați s-a plătit suma de 189.000 de euro, astfel că întreaga achiziție s-a ridicat la aproximativ 627.000 de euro, bani alocați din bugetul județean din 2014 și 2015.

Tranzacția cu proprietarii a fost încheiată la începutul anului 2015, însă ulterior a fost atacată în contencios administrativ de Prefetura Arad, care a pierdut procesul, astfel că achiziția a devenit valabilă în urmă cu două luni.

Imobilul secției are o suprafață construită de aproape 2000 de metri pătrați și este declarat monument istoric.

Secția are 75 de paturi, cu grad de ocupare de sută la sută tot timpul anului, iar chiria lunară plătită proprietarilor înainte de achiziție era de 5300 de euro.

SCJU Arad are 1.400 de paturi, în 52 de secții și 22 de clădiri, în țară fiind spitalul cu cele mai multe imobile și cea mai mare răspândire, pe o rază de peste 85 de kilometri.

În fiecare an, unitatea are aproximativ 50.000 de pacienți internați, 150.000 de persoane consultate în ambulatoriu și peste 60.000 de persoane care sunt îngrijite la Unitatea de Primire Urgențe.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
România ar putea spune adio leului. Planul lui Siegfried Mureșan pentru trecerea la euro
Digi24
Javier Milei, dezlănțuit la tribuna ONU: „O organizaţie inutilă, care nu serveşte decât la a alimenta o castă de paraziţi”
Cancan.ro
Ce i-a spus Vlad Bălțățeanu mamei sale înainte să dispară fără urmă. Ultima conversație pe care au avut-o
Prosport.ro
Influencerița Dana Scîntei a fost „înlocuită” cu prezentatoarea TV care a făcut striptease pentru Adi Mutu!
Adevarul
Siegfried Mureșan, un premier „pro-german”? „Ne-am ocupat mult de teoria conspirațiilor în România. Am stat luni de zile să ne întrebăm unde e Elodia”
Mediafax
Relația României cu SUA, comparată cu un „milkshake”. Oana Țoiu: „Nu poți scoate căpșunile din el”
Click
Angelina Jolie își caută iubit! Ce condiție trebuie să îndeplinească noul partener
Digi24
Manevra pe autostradă care te lasă fără permis 120 de zile. Sancțiunea se aplică și pe drumurile expres
Cancan.ro
Familia Regală a Marii Britanii, din nou în doliu! Anunțul trist a fost făcut în urmă cu puțin timp
Ce se întâmplă doctore
Cum arăta Narcis Bujor la 21 de ani? Ispita de la „Insula Iubirii” cântărea doar 65 de kilograme
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Experiment extrem la Constanța! Ce se întâmplă cu bateria unui SUV hibrid după 24h în apă de mare?
Descopera.ro
Surpriză dincolo de Neptun! Ce au descoperit Telescoapele Webb și Hubble?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Care-i deosebirea dintre frigul de afară și cel din casă!
Descopera.ro
Ce arată un sondaj despre femeile din România aflate la menopauză sau perimenopauză?
Mediafax Italia
ULTIMA ORĂ. 1,1 milioane de familii VOR PRIMI PE CARD... 1.000 de euro, fără nicio cerere
Mediafax Spania
ȘOCANT. Mărturii din lumea de dincolo. Ce se întâmplă, de fapt, după ce mori?!