Prima pagină » Economic » Firmele cu datorii la buget nu vor plăti penalități de întârziere dacă plătesc până în martie

Firmele cu datorii la buget nu vor plăti penalități de întârziere dacă plătesc până în martie

Firmele cu datorii la buget nu vor plăti penalități de întârziere dacă plătesc până în martie
Companiile care înregistrează la 30 septembrie datorii la bugetul de stat vor fi scutite de penalitățile de întârziere aferente dacă achită până la 31 martie obligațiile principale de plată, iar până la 30 iunie dobânzile aferente, potrivit unui proiect de ordonanță de urgență publicat de Finanțe.

Companiile care înregistrează la 30 septembrie datorii la bugetul de stat vor fi scutite de penalitățile de întârziere aferente dacă achită până la 31 martie obligațiile principale de plată, iar până la 30 iunie dobânzile aferente, potrivit unui proiect de ordonanță de urgență publicat de Finanțe.

Astfel, penalitățile de întârziere aplicate pentru datoriile înregistrate vor fi anulate dacă firmele îndeplinesc o serie de condiții, printre care stingerea, până la termenul de plată prevăzut de Codul de procedură fiscală, a eventualelor dobânzi calculate până la data achitării obligațiilor de plată principale.

De asemenea, trebuie să achite datoriile principale curente, până la data depunerii cererii de anulare a penalităților de întârziere, cu termene de plată cuprinse între 1 octombrie și 31 martie 2016.

Firmele cu datorii vor depune toate declarațiile fiscale, potrivit vectorului fiscal, până la data înregistrării cererii de anulare a penalităților de întârziere, al cărei termen maxim este 30 iunie 2016.

Prin proiectul de act normativ Guvernul intenționează să anuleze și penalitățile de întârziere datorate și neachitate la 30 septembrie 2015, aferente obligațiilor de plată principale cu termene de plată anterioare acestei date și stinse până atunci, cu condițiile ca până la 31 martie firmele să stingă dobânzile aferente respectivelor obligații de plată principale și să depună cererea de anulare a penalităților de întârziere până la 30 iunie 2016.

„De subliniat că în sintagma «datorate și nestinse» se includ și penalitățile de întârziere ce nu sunt stabilite la 30 septembrie 2015, dar se vor stabili ulterior acestei date, prin decizie emisă de organul fiscal”, se menționează în nota de fundamentare a proiectului.

În prezent, contribuabilii datorează pentru plata cu întârziere a obligațiilor fiscale datorate bugetului de stat sau bugetelor locale dobânzi și penalități de întârziere ori majorări de întârziere, după caz. Penalitățile de întârziere sunt calculate ca procent din obligația principală în funcție de întârzierea la plata acestora față de scadență.

Guvernul propune astfel instituirea unei „măsuri conjuncturale” de acordare a unei facilități fiscale prin care urmărește stimularea achitării voluntare de către contribuabili a obligațiilor de plată restante la buget, maximizarea încasărilor bugetare, stimularea mediului economic și diminuarea arieratelor bugetare.

„În scopul prevenirii acumulării de noi datorii la bugetul general consolidat și pentru a minimiza efectele hazardului moral în ceea ce privește îndeplinirea obligațiilor de plată de către contribuabilii susceptibili de a beneficia de măsurile propuse prin prezentul act normativ, considerăm că elementele mai sus menționate vizează un interes public și constituie o situație extraordinară a cărei reglementare nu poate fi amânată, fapt pentru care se impune adoptarea de măsuri imediate pe calea ordonanței de urgență”, argumentează Executivul.

Contribuabilii cărora le-au fost instituite popriri asiguratorii sau executorii, la data intrării în vigoare a ordonanței de urgență, au posibilitatea de a efectua plăți din sumele indisponibilizate ca efect al popririi, măsura aplicându-se temporar, pentru perioada cuprinsă între data intrării în vigoare a ordonanței și 30 iunie 2016. Totodată, măsura se va aplica și pentru popririle înființate ulterior intrării în vigoare a actului normativ, dar până la 30 iunie.

Facilitatea fiscală nu se aplică pentru cei care au datorii bugetare provenite din obligațiile de plată rezultate din redevenîe, chirii sau dividende, cu excepția redevențelor miniere, a celor petroliere și a redevențelor rezultate din contracte de concesiune, arendă și alte contracte de exploatare eficientă a terenurilor cu destinație agricolă, încheiate de Agenția Domeniilor Statului.

Companiile aflate în insolvență nu vor beneficia de anularea penalităților de întârziere la plata datoriilor, „întrucât acești contribuabili se află sub un regim special în ceea ce privește modul de îndeplinire a obligațiilor de plată”.

Pentru autoritățile locale facilitatea se acordă în condițiile în care consiliul local emite o hotărâre în acest sens, caz în care se va anula jumătate din majorările de întârziere ce reprezintă componenta de penalitate de întârziere.

Penalitățile de întârziere pentru datoriile cu termene de plată până la 30 septembrie, care au fost stabilite prin decizie de impunere în urma unei inspecții fiscale începută înainte de intrarea în vigoare a actului normativ se anulează dacă toate diferențele de obligații de plată principale și dobânzile aferente acestora sunt stinse până la termenele prevăzute în Codul de procedură fiscală.

În acest caz, cererea de anulare a penalităților de întârziere se depune în termen de 90 de zile de la comunicarea deciziei de impunere, sub sancțiunea decăderii.

În situația inspecțiilor fiscale care încep după intrarea în vigoare a ordonanței de urgență, Fiscul va lua în considerare declarațiile rectificative depuse de contribuabili în termen de 10 zile de la data intrării în vigoare a ordonanței.

Procedura de aplicare a ordonanței de urgență se va aproba în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a acesteia, prin ordin al președintelui ANAF, în cazul creanțelor administrate de către organul fiscal central sau prin ordin al conducătorului instituției sau autorității publice, în cazul obligațiilor de plată individualizate în titluri executorii transmise spre recuperare organului fiscal central.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Ce soluții găsesc românii pentru facturile mari de la energie
Digi24
Diana Buzoianu: Șeful de la ESZ m-a amenințat cu sindicatele dacă mă ating de el, spune că e un om periculos și are susținere politică
Cancan.ro
💣 în lumea televiziunii: Dan Capatos, DAT AFARĂ de la Antenă, 'la pachet' cu Silviu Andrei!
Prosport.ro
FOTO. Cum arată la 43 de ani Ileana Lazariuc, fosta noră a magnatului Ion Țiriac
Adevarul
Momentul în care un șofer a zburat cu Mercedesul peste un sens giratoriu și alte două mașini. Ce s-a întâmplat
Mediafax
Ce se întâmplă cu vremea în România până în primele zile din 2026. Anunțul meteorologilor
Click
Val de angajări în mai multe orașe din România. Domeniile în care se caută personal fără experiență
Digi24
Două scenarii în care rușii ajung la Gurile Dunării. General de top: „E NATO pregătită pentru o asemenea ipostază?”
Cancan.ro
Fiica nelegitimă a lui Putin, recunoscută de niște ucraineni în Paris. IREAL ce s-a întâmplat imediat după
Ce se întâmplă doctore
Planta pe care trebuie să o pui la ușa casei ca să atragi bani, noroc și protecție, conform Feng Shui
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Cea mai bine vândută mașină din România, în noiembrie: Doar bulgarii mai cumpără acest model
Descopera.ro
SUCUL care face MINUNI pentru corp peste noapte
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ nedumerit: - Iubita mea s-a întins pe canapea, şi-a dat fusta jos, şi-a smuls...
Descopera.ro
Test de cultură. Care fasole este toxică atunci când este mâncată crudă?