Prima pagină » Știri externe » Papa Francisc se va întâlni cu un lider controversat la Roma, în luna noiembrie

Papa Francisc se va întâlni cu un lider controversat la Roma, în luna noiembrie

Papa Francisc se va întâlni cu un lider controversat la Roma, în luna noiembrie
Președintele iranian, Hassan Rouhani, va face o vizită în Italia luna viitoare și se va întâlni cu Papa Francisc, cu președintele și premierul italian, a transmis miercuri o sursă diplomatică, citată de agenția Reuters în pagina electronică.

Potrivit sursei, vizita va avea loc în perioada 14-15 noiembrie, iar Rouhani se va întâlni cu Papa, cu premierul italian, Matteo Renzi, și cu președintele Sergio Mattarella. Liderul iranian este așteptat la Paris în perioada 16-18 noiembrie.

Ministrul italian de Externe, Paolo Gentiloni, l-a invitat pe Rouhani la Roma în august, în timpul unei vizite la Teheran.

Mai mulți miniștri europeni au vizitat Teheranul de când Iranul a încheiat, pe 14 iulie, un acord privind programul său nuclear cu marile puteri din grupul P5+1 (SUA, M.Britanie, Franța, Rusia, China și Germania). Acordul a fost aprobat pe 20 iulie de Consiliul de Securitate al ONU.

Acesta include un compromis între Washington și Teheran care va permite inspectorilor ONU să solicite vizite la obiective militare iraniene, în cadrul efortului de monitorizare, dar nu vor avea dreptul automat de a efectua inspecții inopinate. În cazul în care Iranul respinge o cerere de inspecție, o comisie de arbitraj formată din reprezentanți iranieni și ai marilor puteri va decide dacă vizita trebuie permisă sau nu. Lipsa dreptului automat de a efectua inspecții ar putea oferi Teheranului timp să mușamalizeze eventualele nereguli până la efectuarea vizitei. O concesie făcută de Iran este menținerea sancțiunilor privind rachetele pentru încă opt ani și a embargoului privind armele pentru cinci ani.

Iranul neagă acuzațiile Vestului privind intenția sa de a construi arme nucleare.

SUA au aprobat duminică o renunțare la sancțiuni aplicate Iranului, deși a avertizat că această măsură nu va avea efect până când Teheranul nu va acționa în conformitare cu acordul nuclear.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Greșelile care îți GOLESC portofelul la supermarket. Cum să cheltuiești MAI PUȚIN la cumpărături
Digi24
Cât de mulțumit a fost ministrul Radu Miruță de răspunsul Ucrainei privind drona explodată la Constanța. „Este absolut legitim”
Cancan.ro
A murit Eugen Olariu! Avea doar 49 de ani
Prosport.ro
Imagini unice: Gigi Becali, în șlapi, discută cu preoții cărora le-a dat un Bentley de peste 300.000 de euro. EXCLUSIV
Adevarul
Durerea părinților adolescentei care a cerut să fie eutanasiată la 16 ani: „Se simțea într-o gaură neagră”
Mediafax
GAFĂ diplomatică: premierul unei SUPERPUTERI a primit un premiu inventat
Click
Locul din România pe care Dan Negru îl recomandă tuturor. Are o istorie aparte: „Mi-ar fi plăcut să fie plin de turiști”
Digi24
Rusia pregătește un atac asupra Poloniei, avertizează SUA. Soldații Moscovei ar putea traversa granița și pătrunde pe teritoriul NATO
Cancan.ro
Alertă meteo de ultimă oră! Furtuni, grindină și vijelii în mai multe județe din România
Ce se întâmplă doctore
Vedeta pe care nu o mai recunosc oamenii pe stradă: „Pare extrem de bolnavă”! Cântăreața a trecut printr-o transformare uluitoare din cauza operațiilor estetice
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Britanicii recomandă această Dacia Duster la mâna a doua: Are tracțiune 4×4 și costă mai puțin de 6.000 de euro
Descopera.ro
Descoperire majoră! Istoria umanității va fi rescrisă?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BUBULINA: - Bulă, de ce nu-mi mai muști urechea când te trezești...
Descopera.ro
Cele mai bune două orașe din lume sunt din aceeași țară