Prima pagină » Știri externe » Decizie radicală luată de Rusia după prăbușirea avionului Airbus în Peninsula Sinai

Decizie radicală luată de Rusia după prăbușirea avionului Airbus în Peninsula Sinai

Decizie radicală luată de Rusia după prăbușirea avionului Airbus în Peninsula Sinai
Autoritățile ruse au interzis companiei aeriene egiptene Egypt Air să mai efectueze zboruri deasupra Rusiei începând de sâmbătă, după incidentul aviatic din Peninsula Sinai din Egipt, soldat cu moartea celor 224 de pasageri, informează site-ul publicației Le Figaro.

Un purtător de cuvânt al aeroportului Domodedovo din Moscova a declarat vineri că Agenția Federală de Transport Aerian din Rusia (Rosaviatsia) a trimis un comunicat prin care interzice efectuarea de curse ale companiei aeriene Egypt Air deasupra Rusiei.

„Aeroportul (Domodedovo) a primit o scrisoare din partea Rosaviatsia prin care suntem informați despre interzicerea, începând din 14 noiembrie 2015 (sâmbătă), a zborurilor deasupra Rusiei operate de compania Egypt Air”, a indicat un purtător de cuvânt al aeroportului Domodedov, citat de agenția rusă Ria-Novosti.

În data de 31 octombrie, avionul Airbus A321 al companiei ruse Kogolimavia (Metrojet), care zbura pe ruta Sharm el-Sheikh – Sankt-Petersburg, s-a prăbușit în Peninsula Sinai, în nordul Egiptului. Incidentul aerian s-a soldat cu moartea celor 224 de persoane aflate la bord.

Gruparea fundamentalistă Provincia Sinai, filiala egipteană a rețelei teroriste Stat Islamic, a revendicat, în repetate rânduri, doborârea avionului.

Serviciile internaționale care investighează incidentul aviatic afirmă că ar fi fost provocat de o bombă aflată la bordul aeronavei.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Combinația incredibilă de numere care a câștigat cel mai mare premiu din istoria Loto 6/49
Digi24
Misterul celor doi soldați germani găsiți în Dunăre. Plăcuțele de identificare și o motocicletă ar putea dezvălui cine au fost
Cancan.ro
4.000 lei amendă tuturor românilor care locuiesc la casă și fac acest lucru în curte, crezând că nu îi vede nimeni
Prosport.ro
FOTO. Antonela, iubita mult mai tânără a milionarului Arpad Paszkany, în jacuzzi
Adevarul
Criza de la Cernavodă și capcana orelor de vârf: obiceiul banal care umflă factura între 19:00 și 23:00
Mediafax
Moldova și Ucraina au BĂTUT palma! Înțelegerea produce EFECTE și în România
Click
Cezar Ouatu, topit după fiica lui. Imagini adorabile cu Serena Maria: „Simți cum timpul se oprește”
Digi24
Fiul lui Borcea, Patrick, pus sub monitorizare electronică după ce a intrat în locuinţa fostei iubite şi ar fi agresat-o
Cancan.ro
Explicația halucinantă a pensionarului SRI despre Anna. Cum a încercat 'Romeo' de pe Transfăgărășan să iasă basma curată după ce familia l-a luat la întrebări
Ce se întâmplă doctore
Electrocasnicul care nu trebuie să-ți lipsească din casă ajunge de astăzi, 13 august, în toate magazinele Lidl! Clienții Lidl Plus îl pot cumpăra la preț redus
Ciao.ro
De ce a lipsit Vierme de la reuniunea Animal X de la UNTOLD 2026. Explicația oferită de Șerban Copoț
Promotor.ro
Minivacanța de 15 august – Restricții majore pe două drumuri din România. Ce trebuie să știe șoferii între 14 și 17 august
Descopera.ro
Test de cultură generală. De ce avem gene?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULIŞOR: – Tată, ce trebuie să vând pentru a-mi cumpăra mașini, iahturi...
Descopera.ro
Ziua în care România intra în prima conflagraţie mondială