Prima pagină » Știri » Percheziții la ANAF și la Consiliul Județean Satu Mare, într-un dosar privind fapte de corupție

Percheziții la ANAF și la Consiliul Județean Satu Mare, într-un dosar privind fapte de corupție

Percheziții la ANAF și la Consiliul Județean Satu Mare, într-un dosar privind fapte de corupție
Procurorii DNA fac percheziții, marți, la sediul ANAF și cel al Consiliului Județean Satu Mare, la mai multe firme și la locuințele unor persoane suspectate de fapte de corupție legate de atribuirea unor contracte de achiziții publice, potrivit unor surse judiciare.

Direcția Națională Anticorupție Oradea efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni de corupție, care ar fi fost comise în perioada 2010 – 2015, se arată într-un comunicat de presă al DNA.

Potrivit sursei citate, în această cauză, procurorii fac 16 percheziții în București și județele Ilfov, Satu Mare și Botoșani, din care două sunt la sediile unor instituții publice, iar restul la sediile unor societăți comerciale și la domiciliile unor persoane.

Surse judiciare au declarat, pentru MEDIAFAX, că cele două instituții unde au loc percheziții sunt Agenția Națională de Administrare Fiscală, din București, și Consiliul Județean Satu Mare, de unde sunt ridicate mai multe documente.

Potrivit surselor citate, ancheta în această cauză vizează suspiciuni privind fapte de corupție legate de atribuira unor contracte de achiziții publice.

Sursele citate au precizat că perchezițiile făcute marți vizează doar ridicarea de documente, pentru probarea activității infracționale, nefiind urmate de audierea unor persoane suspectate în cauză.

Procurorii sunt sprijiniți în această cauză de Serviciul Român de Informații și Brigada Specială de Intervenție a Jandarmeriei.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Băsescu, despre desemnarea lui Siegfried Mureșan: „Un vânt rece, siberian, suflă pe culoarele politicii românești”
Digi24
O baladă country doboară un record deţinut de piesa lui Mariah Carey „All I Want for Christmas Is You” VIDEO
Cancan.ro
Ce a făcut Vlad Bălțățeanu în noaptea în care Valentina a fost găsită fără viață. Camerele de supraveghere au surprins TOT
Prosport.ro
Au intrat peste Cristina ICH în casă! Cum au găsit-o: „A fost filmat totul”
Adevarul
De ce ne convine să credem că America a dat jos Guvernul Bolojan - analiza unui politolog
Mediafax
„Dacă vreți să o turnați pe mine, veniți aici”. Magyar, ATACAT în timpul unui meeting
Click
Daniel Buzdugan a cumpărat magiun din Maramureș. Reacția femeii: „Ați ajutat 4 nepoței care cresc fără tată"
Digi24
Elena Lasconi, despre „naționalismul sănătos” al lui Nicușor Dan: „Ce-ai făcut, mă, tu, ăsta care ești la conducere” pentru țară? Cite
Cancan.ro
Unde s-a angajat Monica Gabor, după ce și-a falimentat toate afacerile din SUA. E de nerecunoscut!
Ce se întâmplă doctore
Ce au descoperit medicii legiști în corpul Valentinei. Necropsia tinerei de 28 de ani a scos la iveală detalii șocante!
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Geely E2 ajunge în România. Detalii despre electrica rival pentru Renault 5 și VW ID. Polo
Descopera.ro
Cea mai rapidă stea descoperită în Calea Lactee are o viteză uluitoare
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Doi canibali stau într-un pom. Pe jos trece un cavaler...
Descopera.ro
Au fost celebre și bine plătite. Cum au dispărut marile artiste ale secolului al XVII-lea din istoria artei
Mediafax Italia
ALERT! Ce se întâmplă acum cu conturile REVOLUT?!
Mediafax Spania
OUĂLE SE SCUMPESC! Prețul lor explodează dintr-un motiv neașteptat!