Prima pagină » Știri politice » Dan Șova a ajuns la mâna lui Dragnea. Ce a decis PSD în legătură cu imunitatea senatorului

Dan Șova a ajuns la mâna lui Dragnea. Ce a decis PSD în legătură cu imunitatea senatorului

Dan Șova a ajuns la mâna lui Dragnea. Ce a decis PSD în legătură cu imunitatea senatorului
Președintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat luni că senatorii partidului vor vota pentru ridicarea imunității lui Dan Șova, în noul dosar în care parlamentarul este acuzat că a luat mită 100.000 de euro pentru a asigura încheierea unui contract între CET Govora și o firmă de avocatură.

Liviu Dragnea a dat tonul cu privire la votul PSD pentru avizarea reținerii și arestării preventive a lui Dan Șova în noul dosar DNA în care senatorul PSD este acuzat de trafic de influență la CET Govora, în urma căruia ar fi obținut 100.000 de euro foloase necuvenite. Dragnea a anunțat luni că PSD va vota pentru ridicarea imunității lui Șova. „Nu ne putem opune unor demersuri ale justiției”, a spus Dragnea, prezent la termenul său în procesul de la instanța supremă, care judecă apelul la condamnarea lui Dragnea la un an de închisoare cu suspendare în dosarul Referendumul.

Cu ocazia precedentă, Șova a fost protejat de senatorii PSD, care nu au votat pentru ridicarea imunității acestuia, în dosarul în care era inculpat alături de șeful PSD de atunci, fostul prim-ministru Victor Ponta.

Cererea DNA cu privire la reținerea și arestarea preventivă a lui Dan Șova va fi votată în plen săptămâna viitoare, miercuri, a anunțat președintele Comisiei juridice, Cătălin Boboc.

„Programul aprobat de Biroul Permanent este acela ca mâine (marți – n.r.) Comisia juridică să deschidă materialul și să facă și raportul, iar săptămâna viitoare, miercuri, pentru că luni și marți vor fi zile libere, să fie înaintat către plen spre vot”, a declarat Boboc, luni, la Senat.

Boboc a mai spus că Șova va fi invitat luni să studieze materialele la Comisia juridică, dacă va avea susținere din partea membrilor Comisiei juridice de la Senat.

„Eu o să discut cu colegii mei de la Comisia juridică și o să le sugerez ca astăzi (luni – n.r.) să deschidem dosarele, că avem timp suficient și poate chiar mâine să întocmim raportul”, a mai spus Boboc.

Președintele Comisiei juridice a mai spus că, la ședința Biroului Permanent, PNL a propus ca cererea să intre în plen săptămâna aceasta, marți, însă propunerea liberalilor nu a întrunit numărul de voturi în BP.
Materialele de la Comisia juridică, în acest caz, însumează șapte volume.

Liviu Dragnea s-a prezentat, luni, la Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ), unde se judecă apelul din dosarul în care este acuzat, alături de alți peste 70 de inculpați, de fraude la referendumul din 2012 pentru demiterea președintelui Traian Băsescu. Judecarea dosarului a fost amânată de la ora 09.00 la ora 12.00, astfel că Liviu Dragnea a plecat de la sediul ICCJ, urmând să revină la ora la care încep discuțiile în cauză.

Întrebat, la plecarea de la sediul ICCJ, cum va vota PSD în cazul cererii Direcției Naționale Anticorupție de încuviințare a reținerii și arestării senatorului Dan Șova, Liviu Dragnea a răspuns: „Am mai spus asta, nu ne putem opune unor demersuri ale justiției. Cu toată părerea de rău, PSD va vota pentru ridicarea imunității”.

Și copreședintele PNL Alina Gorghiu anunța, vineri, că liberalii vor încuviința cererea DNA în cazul lui Dan Șova, afirmând că PSD ar face un „gest civilizat” dacă i-ar cere senatorului să demisioneze din Senat.

Liderul PNL a mai spus că, în contextul încercărilor de recredibilizare a clasei politice și a instituțiilor democratice, PSD ar trebui să înțeleagă că nu trebuie să mai existe nicio diferență între discursul public și ce se întâmplă la vot.

Potrivit Alinei Gorghiu, prezumpția de nevinovăție există, în condițiile în care, odată ridicată imunitatea parlamentară, judecătorul este cel care aprobă solicitarea de reținere și arestare preventivă formulată de procurorii DNA.

Cererea DNA privind reținerea și arestarea preventivă a senatorului Dan Șova, care a ajuns vineri la cabinetul președintelui Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a fost trimisă Biroului Permanent al Senatului.

În ședința Biroului Permanent de luni se va decide trimiterea cererii către Comisia juridică a Senatului, care va întocmi un raport, în urma audierii lui Dan Șova, a declarat, petnru MEDIAFAX, purtătorul de cuvânt al președintelui Senatului, Andrei Alexandru.

Procurorii DNA au cerut aviz de la Senat privind reținererea și arestarea preventivă a senatorului Dan Șova.

Potrivit procurorilor, în perioada octombrie 2011 – iulie 2014, Dan Șova a pretins sume de bani și a primit în total 100.000 de euro de la o persoană denunțătoare, în schimbul traficării influenței sale reale pe care o avea pe lângă directorul general al centralei de energie termică (CET) Govora SA, Mihai Bălan, astfel încât acesta din urmă să asigure încheierea unui contract de asistență juridică cu o anumită societate de avocatură, contract de tip abonament lunar, la o valoare de 10.000 euro pe lună.

Senatorul ar fi folosit cea mai mare parte a banilor primiți pentru a achita un imobil cumpărat în București.

Mihai Bălan a fost reținut joi de procurorii DNA, care o zi mai târziu au cerut Înaltei Curți de Casație și Justiție arestarea lui preventivă. Solicitarea a fost respinsă vineri de instanță, care a dispus luarea măsuri controlului judiciar, în dosarul în care Bălan este acuzat de abuz în serviciu, pentru că a încheiat un contract de asistență juridică cu o firmă, influențat de senatorul Dan Șova. Dan Bălan a fost pus în libertate, însă decizia nu este definitivă și a fost contestată de procurorii DNA la aceeași instanță.

Dan Șova este acuzat și în Dosarul Turceni-Rovinari, în care a fost trimis în judecată alături de fostul premier Victor Ponta.

În 25 martie, Senatul a respins cererea DNA privind reținerea și arestarea preventivă a lui Șova, care a primit 79 de voturi „pentru” și 67 „împotrivă”, senatorii susținând însă că, potrivit regulamentului, nu au fost întrunite condițiile legale pentru aprobare. Decizia a fost luată deși Constituția prevede că încuviințarea cererii se face cu majoritatea senatorilor prezenți.

Votul a fost contestat la Curtea Constituțională de către PNL și a fost reluat în 2 iunie, când plenul a respins, din nou, cererea DNA.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Au strălucit la Rezidențiat 2026! Ce punctaje au obținut cei mai buni candidați din România
Digi24
STB a acumulat 484 de ani de concedii medicale într-un an. Borza: „Vom sesiza și Parchetul, și Casa Națională de Asigurări de Sănătate”
Cancan.ro
Meteorologii anunță o lună decembrie cum nu prea a mai fost. Temperaturi și fenomene meteo ciudate în București, în prima lună de iarnă
Prosport.ro
FOTO. L-a înșelat cu Dan Alexa și acum îl ceartă: „Vezi ce repede își găsește un bărbat iubirea vieții?”
Adevarul
Tăcere la un toast pentru președintele României. Lucian Mîndruță: „Prima dată când oamenii din sală tac. În 27 de ani”
Mediafax
O insulă turistică oferă 30.000 de euro celor care vor să se mute acolo! Oferta care atrage atenția
Click
Ilie Bolojan, ținta criticilor după ce a purtat un costum de 4.000 de euro la nunta fiicei sale: „Arată a șofer de TIR”
Digi24
Schimbare radicală: SUA nu mai retrag soldații din Europa, îi transferă pe flancul estic. România ar putea fi vizată
Cancan.ro
Portarul Jesus Owono și-a aflat PEDEAPSA la aproape 2 săptămâni de la moartea lui Jesus de Miguel
Ce se întâmplă doctore
Ceaiul de vâsc: remediul din bătrâni pentru tensiune care poate deveni toxic
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
Mașina Zilei: Un Suzuki Grand Vitara diesel caută un nou proprietar. Prețul cerut pentru SUV-ul japonez
Descopera.ro
Gravitația ar putea proteja Universul de paradoxurile călătoriei în timp, însă există o problemă
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Tulburările de somn sunt legate de modificări structurale ale creierului, au descoperit cercetătorii
Mediafax Italia
Case ieftine. Unde le găsești și ce trebuie să verifici înainte să cumperi?!
Mediafax Spania
Profeția care s-a adeverit! Ce spunea în urmă cu 12 ani...