Prima pagină » Știri » Moarte stranie într-o comună vasluiană. Cum a fost găsit cadavrul unui bărbat

Moarte stranie într-o comună vasluiană. Cum a fost găsit cadavrul unui bărbat

Moarte stranie într-o comună vasluiană. Cum a fost găsit cadavrul unui bărbat
Un bărbat de 33 de ani din localitatea vasluiană Tutova a fost găsit mort, în picioare și cu capul prins între scândurile unui gard, după ce s-ar fi strangulat cu gluga hanoracului, care i s-a agățat într-un cui, cauza exactă a decesului urmând să fie stabilită după autopsie.

Potrivit primelor informații oferite de polițiștii vasluieni, un localnic din Tutova a observat, luni dimineață, un bărbat aflat în picioare, cu capul prins între scândurile unui gard parțial distrus al unei case abandonate, însă fără să se miște, transmite corespondentul MEDIAFAX.

El i-a alertat pe polițiștii din comună, care au început o anchetă în cazul morții suspecte a vasluianului în vârstă de 33 de ani.

În urma primelor cercetări, anchetatorii au stabilit că, duminică seară, în timp ce bărbatul mergea spre casă, după ce făcuse cumpărături de la un magazin din sat, s-ar fi sprijinit de gardul respectiv. În acel moment, una dintre scânduri s-ar fi rupt, iar gluga hanoracului cu care era îmbrăcat s-a prins într-un cui.

„Practic, gluga hanoracului i-ar fi provocat o stare de sufocare prin strangulare. Polițiștii care desfășoară cercetări în acest caz au dispus efectuarea autopsiei pentru stabilirea cauzei decesului bărbatului de 33 de ani”, a declarat, luni, corespondentului MEDIAFAX, purtătorul de cuvânt al Poliției Județene Vaslui, Mihaela Ștraub.

În urma anchetei și pe baza concluziilor medicilor legiști, polițiștii vor stabili și dacă bărbatului i s-a făcut rău sau dacă era băut atunci când s-a sprijinit de gard.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
NU renunța la cafea! Un studiu amplu schimbă tot ce știam până acum
Digi24
Rusia pregătește un atac asupra Poloniei, avertizează SUA. Soldații Moscovei ar putea traversa granița și pătrunde pe teritoriul NATO
Cancan.ro
Singura școală din București unde toți elevii au luat sub 5 la Evaluarea Națională 2026
Prosport.ro
Cea mai frumoasă antrenoare din România i-a înnebunit din nou pe fani: „Superbă”
Adevarul
Planul ascuns din spatele bătăliei pentru guvernare. Analist politic: „Nu e o luptă în sensul clasic”
Mediafax
ATENȚIE, dacă stai pe scaun peste 30 de minute! Ce au descoperit cercetătorii în 12 ani de studiu
Click
Ce destinație de vis au ales doi vloggeri români pentru a scăpa de canicula din România: „Când o să ne fie cald, o să ne amintim de perioada asta”
Digi24
Trei scenarii privind viitorul Guvern. În ce variantă ar putea fi propus Alexandru Nazare premier
Cancan.ro
DOLIU în lumea radioului! A murit Anne-Marie Ionescu
Ce se întâmplă doctore
Vierme de un metru în intestin și 38 de paraziți în creier. Povestea femeii care a aflat prea târziu ce a contractat în timpul unei vacanțe
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Peripețiile unui român care a plecat până în Thassos cu un vehicul electric de oraș
Descopera.ro
O structură mamut observată în spațiul cosmic sfidează tot ce știm!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BUBULINA: - Bulă, de ce nu-mi mai muști urechea când te trezești...
Descopera.ro
Căldura tot mai mare este asociată cu rate mai mari de sinucidere în rândul tinerilor, în special la cei între 15 și 24 de ani