Sorin Oprescu a fost operat vineri la plămâni

Sorin Oprescu a fost operat vineri la plămâni
Publicat: 27/11/2015, 12:17

Doctorul Irina Strâmbu, de la Institutul de Pneumoftiziologie „Marius Nasta”, a declarat, pentru MEDIAFAX, că Sorin Oprescu a fost supus unei intervenții chirurgicale, iar evoluția postoperatorie este bună, precizând că nu poate da alte informații despre starea pacientului.

Sorin Oprescu a fost internat joi la Institutul de Pneumoftiziologie „Marius Nasta” din Capitală, edilul anunțând polițiștii care se ocupă de supravegherea sa judiciară unde poate fi găsit. Oprescu le-a comunicat pavilionul și salonul unde a fost internat, obligație prevăzută în cadrul măsurii arestului la domiciliu.

Sorin Oprescu s-a putut interna după ce Curtea de Apel București a decis, miercuri, că își poate părăsi locuința timp de șapte zile, pentru a se opera la plămânul la care i-a fost descoperit un nodul. Cererea a fost formulată în condițiile în care Sorin Oprescu este judecat în arest la domiciliu, în dosarul în care este acuzat de luare de mită, spălare de bani și abuz în serviciu.

În săptămâna de spitalizare, Sorin Oprescu va fi verificat de polițiști, ca în cazul arestului la domiciliu, dar nu va avea pază continuă.

În 20 noiembrie, Sorin Oprescu și Bogdan Popa, fost șef al Administrației Cimitirelor, au fost trimiși în judecată, de procurorii DNA. Popa este acuzat că ar fi constituit un grup infracțional care a urmărit luarea de mită, din sume provenite din bugetul Primăriei Capitalei, pe care, din 2013, l-ar fi condus primarul Sorin Oprescu.

În același dosar sunt judecați Cristian Stanca, fostul șofer al lui Sorin Oprescu, Mircea Octavian Constantinescu, fost șef al Direcției Economice din Primăria Capitalei, Ruxandra Mihaela Petroi Avasiloae, fost director al Centrului Cultural al Palatelor Brâncovenești de la Porțile Bucureștiului, Florin Șupeală, fost director adjunct al Centrului, Claudiu Bengalici, administrator al unei societăți comerciale, Ion Niță și Romeo Albu.

Potrivit rechizitoriului procurorilor, Bogdan Popa, în calitate de director al Administrației Cimitirelor și Crematoriilor Umane, a constituit un grup infracțional organizat la care au aderat ulterior și ceilalți inculpați, care avea ca scop săvârșirea de infracțiuni de corupție, mai precis dare și luare de mită, din sume provenite din bugetul Municipiului București, grup pe care, de la finalul anului 2013, l-a condus Sorin Oprescu.

„Inițial, structura grupului era simplă și perfect adaptată scopului urmărit, presupunând doar un lider (directorul instituției publice cu rol de autoritate contractantă, calitate în care dispunea de influența necesară determinării câștigătorului unei proceduri de achiziții publice, dar și dreptul de a semna acordurile cadru și contractele), conducători de societăți private care doreau să execute lucrări, precum și o sumă de apropiați ai liderului care să-l ajute, prin documente fictive și societăți fără activitate, să obțină în numerar, într-o formă aparent legală, mita plătită de contractorii privați”, au scris procurorii în actul de sesizare a instanței.

Anchetatorii susțin că, pe măsură ce alte persoane, sesizând activitatea grupului, au aderat la acesta în vederea obținerii unor foloase materiale, în paralel cu demersurile liderului în vederea extinderii activității pentru mărirea mitei, structura și funcționalitatea grupului au suferit modificări, „culminând la finalul anului 2013 cu instalarea unui nou lider (șeful autorității publice locale executive), crearea unui eșalon de «secunzi» ai săi (o persoană de încredere și fostul lider), dar și a unui palier mai larg al factorilor de decizie necesari din alte instituții”.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
6 sfaturi pentru o viață cât mai lungă de la un bărbat de 110 ani....
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu...
FOTO. Cât de bine arată cea mai frumoasă hocheistă din lume!
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de...
I-a ÎNNEBUNIT pe toți bărbații! Imagini de vis cu vedeta! Are trup de zeiță la...
De ce este bine să mănânci pește de Florii. Conform tradiţiei, îţi poate aduce un...
VIDEO. Viteza l-a ucis pe Florin de ziua numelui său. Drama tulburătoare a tânărului de...
Sâmbătă a început distribuirea pensiilor pentru luna mai. Anunțul a fost dat de directorul Poștei...
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
China ne bate și la diesel! A creat un motor REVOLUȚIONAR
S-a realizat al doilea transplant de rinichi de porc către un pacient uman
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
ORDINUL s-a dat deja de la primărie. Se întâmplă în FIECARE NOAPTE, începând cu ora...
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor...
Vestea tristă a momentului pentru Prințul Paul de România. Momente grele pentru descendentul familiei regale
Momente pline de emoție în familia Sterp. Getuța a făcut mărturisiri înduioșătoare despre regretata ei...
Secretul Laurei Cosoi în timpul sarcinii! Cum reușește să se mențină într-o formă de zile...
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce...
Un drog „neobișnuit de puternic” a omorât un om și a băgat alți opt în...