Prima pagină » Magazin » Sfântul Andrei, ocrotitorul României, ziua când se testează belșugul din noul an

Sfântul Andrei, ocrotitorul României, ziua când se testează belșugul din noul an

Sfântul Andrei, ocrotitorul României, ziua când se testează belșugul din noul an
Credincioșii îl prăznuiesc luni pe Sfântul Apostol Andrei, creștinătorul neamului românesc, numit și "Cel dintâi chemat" întrucât a răspuns primul chemării lui Hristos la apostolat, ziua fiind totodată cunoscută pentru obiceiul de a pune grâu la încolțit pentru testarea belșugului din anul următor.

Conform Bibliei, Andrei este fratele apostolului Petru. Originari din Betsaida, localitate situată pe malul Lacului Genezaret, ei aveau o casă în Capernaum și erau pescari.

Evanghelia lui Ioan spune că Andrei ar fi fost mai întâi ucenic al lui Ioan Botezătorul. Când a văzut, a doua zi după Botezul lui Iisus în Iordan, pe dascălul său Ioan arătând către Iisus și zicând: „Iată Mielul lui Dumnezeu, cel ce ridică păcatul lumii”, Andrei l-a urmat pe Hristos, spunându-i fratelui său Petru: „Am găsit pe Mesia, care se tâlcuiește Hristos”. De aceea Andrei a fost numit „Cel dintâi chemat”.

Chemarea lui Andrei la apostolie este relatată de Sfântul Evanghelist Matei prin cuvintele: „Pe când Iisus umbla pe lângă Marea Galileii, a văzut doi frați, pe Simon, ce se numește Petru și pe Andrei, fratele lui, care aruncau mreaja în mare, căci erau pescari. Și le-a zis: «Veniți după Mine și vă voi face pescari de oameni». Iar ei, îndată lăsând mrejele, au mers după el”.

În Evanghelii, Sfântul Andrei mai este menționat doar de două ori: la înmulțirea pâinilor, dincolo de Marea Galileii, când el a înștiințat pe Mântuitorul că acolo, în mulțime, era un băiat care avea cinci pâini de orz și doi pești, iar a doua oară, după învierea lui Lazăr, când, împreună cu Filip, l-a înștiințat pe Iisus că niște elini, veniți în Ierusalim cu prilejul sărbătoririi Paștelui iudaic, voiau să-l vadă.

Numele „Andrei” derivă din grecescul „Andreas”, care înseamnă „viteaz”, „bărbătesc”.

Tradiția Bisericii arată că, după înălțarea lui Hristos la cer și după Cincizecime, apostolii au tras la sorți ca să meargă în toată lumea pentru propovăduire. Atunci, lui Andrei i-au căzut sorții să meargă în Bitinia, Bizantia, Tracia și Macedonia, cu ținuturile din jurul Mării Negre, până la Dunăre și Sciția (în prezent Dobrogea) și până în Crimeea.

Andrei a avut și un sfârșit de mucenic, fiind răstignit la Patras, lângă Corint, cu capul în jos, pe o cruce în formă de X, căreia i s-a spus Crucea Sfântului Andrei.

Sfântul Apostol Andrei a fost înscris în calendarul Bisericii Ortodoxe Române cu cruce roșie încă din 1995, iar în 1997 Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române l-a proclamat „Ocrotitorul României”. Același for de conducere al Bisericii a decis ca ziua de prăznuire a sfântului, 30 noiembrie, să fie proclamată sărbătoare bisericească națională.

Ziua Sfântului Andrei a fost declarată prin lege sărbătoare publică și este zi liberă din 2012.

Sărbătoarea Sfântului Apostol Andrei apare, în 30 noiembrie, în calendarele ortodox, romano-catolic, lutheran și anglican. În Scoția, însă, el este sărbătorit la 9 mai, data primirii unor relicve ale Sfântului Andrei.

Ajunul Sfântului Andrei este considerat unul dintre momentele în care bariera dintre văzut și nevăzut se ridică. „Andreiu’ cap de iarnă”, cum îi spun bucovinenii, permite astfel interferența planurilor malefice cu cele benefice, lucrurile importante din existența oamenilor putând fi întoarse de la matca lor firească. Se crede că în această noapte „umblă strigoii” să fure „mana vacilor”, „mințile oamenilor” și „rodul livezilor”. Împotriva acestor primejdii, țăranul român folosește usturoiul. În egală măsură, casa, grajdul, cotețele, ușile și ferestrele acestora sunt unse cu usturoi pisat, ca să alunge duhurilor rele la oameni și animale.

În noaptea Sfântului Andrei se desfășoară, astfel, cea mai importantă „acțiune”: păzitul usturoiului. Fete și flăcăi veghează și petrec, tocmai pentru ca usturoiul să capete calitățile necesare pentru a-i proteja împotriva primejdiilor. De asemenea, usturoiul purtat la brâu va servi drept remediu terapeutic și va aduce pețitori.

Tot în această noapte, pentru a testa rodnicia livezilor și a câmpurilor, se aduc în casă crenguțe de vișin, care, dacă vor înflori până la Crăciun, este semn de belșug. Un alt obicei este de a pune grâu într-o oală de pământ, pentru a vedea rodnicia ogoarelor, dar și a casei gospodarului în noul an.

Tradiția mai spune că fetele, în ajunul Sfântului Andrei, încearcă să-și afle viitorul. Astfel, ele aruncă în apă plumb sau cositor topit, care întărindu-se prefigurează chipul viitorului soț. Tot pentru a-și vedea ursitul, fetele stau peste noapte în fața unei oglinzi, mărginite de două lumânări, până ce zăresc chipul acestuia.

Unii bătrâni observă cerul în noaptea de Sfântul Andrei și prezic dacă noul an va fi bogat sau sărac, ploios sau secetos, dar și dacă va fi pace sau război.

Multe biserici au ca ocrotitor pe Sfântul Andrei , dar cel mai mare pelerinaj are loc la Peștera Sfântului Andrei în Dobrogea lângă satul Ion Corvin.

Peștera Sfntului Apostol Andrei este o biserică săpată în stâncă, amplasată la baza unui mic munte împădurit. În peșteră este un pat mic din piatră pe care se crede că stat Sfântul Andrei.

Despre cum a fost descoperită peștera nu se știu prea multe, deoarece Dobrogea a fost timp de 400 de ani, pâna la Războiul de Independență din anul 1877, sub stăpânire otomană

Se știe însă că, în anul 1918, un mare avocat din Constanța, pe nume Jean Dinu, în timp ce era în călătorie prin această zonă, în urma unui vis care s-a repetat, a găsit Peștera Sfantului Apostol Andrei.

Peștera era înconjurată de pădure, copacii ajungeau până aproape de intrare și acolo nu locuia nimeni. El a curățat peștera a construit un mic corp de chilii.

Peștera Sfântului Andrei este loc de pelerinaj pe tot parcursul anului.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Elena Lasconi, atac dur la Nicușor Dan după scandalul de la Cotroceni: „Nu ești șef pe plantație!”
Digi24
Cum vrea Ucraina să preîntâmpine o nouă invazie după încheierea războiului. Obiectivul ambițios postbelic
Cancan.ro
Patronul și Claudia Ion, relație confirmată! Omul de afaceri scoate la iveală detalii despre povestea de amor: 'Mocăniță mă poate contacta dacă are vreo nelămurire'
Prosport.ro
A fost gimnastă a României, dar la 25 de ani s-a călugărit. Cum arată azi Maica Ecaterina, care are grijă de peste 150 de copii în Rădăuți
Adevarul
Ce pensie vor primi românii care câștigă salariul minim și salariul mediu. Calculele unui economist pentru „Adevărul”
Mediafax
Simion îl pune la zid pe Nicușor Dan! Acuzații de „cameleonism” și ordin pentru blocarea protestului AUR
Click
Trucul la care apela o fostă spioană din Rusia pentru a cuceri orice bărbat. Cum îi făcea să nu o mai poată uita
Digi24
Pe cine ar vota românii la alegerile din 2028. Evoluție neașteptată în preferințe, semnalată de către Remus Ștefureac, șeful INSCOP
Cancan.ro
Ilinca Vandici, dată în judecată de fostul soț! Ce îi cere Andrei Neacșu
Ce se întâmplă doctore
Cum arată acum Laura Bretan, câștigătoarea „Românii au talent” din 2016. Soprana româno-americană e de nerecunoscut
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
Mașina Zilei: Seat Leon 2.0 diesel din 2015, compacta spaniolă pentru drumuri lungi. Ce dotări oferă, și la ce să fii atent?
Descopera.ro
Primele planete ale Sistemului Solar erau făcute din...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Controlul emoțiilor umane, mai complex decât credeam. Un studiu amplu contestă o teorie consacrată
Mediafax Italia
„Tata mă violează”. Un român acuzat de abuz sexual chiar de fiica lui
Mediafax Spania
Se închid supermarketurile! Greva afectează și programul Carrefour, Lidl sau Aldi