Prima pagină » Știri externe » 1.300 de imigranți care plănuiau să ajungă în Grecia, reținuți de autoritățile turce

1.300 de imigranți care plănuiau să ajungă în Grecia, reținuți de autoritățile turce

1.300 de imigranți care plănuiau să ajungă în Grecia, reținuți de autoritățile turce
Autoritățile turce au descoperit circa 1.300 de imigranți care plănuiau să traverseze Marea Mediterană pentru a ajunge în Grecia, informează site-ul agenției de presă Reuters.

Cei aproximativ 1.300 de imigranți au fost descoperiți de autorități într-o razie a poliției turce organizată luni, după ce duminică Turcia a încheiat un acord cu UE privind limitarea numărului de imigranți care ajung în Europa.

Polițiștii turci au reținut sute de sirieni, irakieni și afgani, precum și trei traficanți de persoane, în apropiere de orașul portuar Ayvacik, din nord-vestul Turciei, au precizat reprezentanți ai pazei de coastă din Turcia pentru Reuters.

Este cea mai amplă operațiune de acest tip din ultimele luni, potrivit oficialilor turci.

Imigranții au fost trimiși într-un centru de repatriere, unde unii dintre aceștia riscă să fie deportați.

Premierul turc, Ahmet Davutoglou, a ajuns la o întelegere cu liderii UE, duminică, pe tema crizei migrației. Turcia se obligă să limiteze numărul de imigranți de pe teritoriul său care ajung în Europa, primind un ajutor de trei miliarde de dolari pentru a acorda asistență acestora, în schimbul relansării negocierilor cu privire la intrarea Turciei în UE.

Săptămâna trecută, șase copii au murit după ce bărcile în care se aflau peste 70 de imigranți au naufragiat în apropiere de Turcia. Prima barcă la bordul căreia se aflau 55 de imigranți, majoritatea cetățeni sirieni și afgani, s-a scufundat, tot în apropiere de orașul Ayvacik. Imigranții încercau să ajungă pe insula greacă Lesbos, unde au sosit sute de mii de imigranți de la începutul anului. Cel de-al doilea vas, în care erau aproximativ 20 de persoane, a naufragiat în apropiere de orașul turc Bodrum, situat la nord de Ayvacik, îndreptându-se spre insula greacă Kos.

Potrivit UNHCR, 806.000 imigranți au traversat Marea Mediterană pentru a ajunge pe continentul european în cursul anului 2015, dintre care majoritatea (660.700) au intrat în Europa prin Grecia. Conform Organizației Internaționale pentru Migrație (OIM), circa 600 de persoane au murit înecate pe ruta maritimă Turcia-Grecia în 2015.

În Turcia, se află peste două milioane de imigranți.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Bărbatul care a „păcălit” canicula: și-a răcit casa fără aer condiționat și fără facturi uriașe
Digi24
Toți oamenii ayatollahului: aliații Iranului învață să se descurce singuri
Cancan.ro
Pescobar, DISTRUS. Restaurantul mega celebru a fost ÎNCHIS! Motivul este halucinant
Prosport.ro
FOTO. Imagini hot cu cea mai frumoasă voleibalistă din lume în costum de baie
Adevarul
Criza politică din România a stricat planul Budapestei privind gazul din Marea Neagră. Presa maghiară scrie despre acordul crucial pentru Ungaria
Mediafax
Crama de pe Autostrada Soarelui care a dus vinul dobrogean în lume
Click
Daniel Iordăchioaie, experiență de coșmar după ce a acceptat un avans de 10.000 de dolari: „M-am băgat de frică. Groapa era adâncă de doi metri, iar pământul era deasupra mea”
Digi24
„Ceasul ticăie pentru Putin. Mai are 5 luni”. Avertismentul șefului serviciilor secrete estoniene privind pierderile uriașe ale Rusiei
Cancan.ro
A dat lovitura după Survivor! Gabi Tamaș a semnat. Pe ce post TV va putea fi văzut
Ce se întâmplă doctore
Ce arată primele rezultate ale necropsiei lui Robert, elevul din Bacău mort după ce s-ar fi înecat cu un sandwich
Ciao.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Promotor.ro
Performanță spectaculoasă pentru un român în Formula 4. Pleacă din pole position
Descopera.ro
De ce dinozaurii carnivori aveau brațe așa mici?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Gheorghe: - Ioane, dacă eu m-aș însura cu soră-ta, noi doi ce-am fi?
Descopera.ro
O plantă considerată dispărută de 60 de ani a reapărut brusc