Prima pagină » Știri externe » Președintele Turciei a făcut anunțul: În ce condiții își dă demisia

Președintele Turciei a făcut anunțul: În ce condiții își dă demisia

Președintele Turciei a făcut anunțul: În ce condiții își dă demisia
Președintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, promite că va demisiona dacă Rusia poate demonstra acuzațiile privind tranzacții ilegale cu petrol extras de organizația teroristă Stat Islamic, care ocupă regiuni din Irak și Siria, unde a proclamat un "califat", informează CNN.

„Dacă aceste acuzații vor fi dovedite, demnitatea națiunii turce îmi cere să demisionez”, a declarat Erdogan la Conferința ONU pe tema climei (COP21).

„Dar, dacă acuzațiile se vor dovedi neadevărate, atunci îl întreb pe președintele rus, domnul Vladimir Putin, dacă va rămâne în funcție”, a spus Erdogan.

Vladimir Putin a respins solicitările lui Recep Tayyip Erdogan privind organizarea unei întrevederi bilaterale cu ocazia reuniunii de la Paris.

Președintele Rusiei, Vladimir Putin, a afirmat că Turcia a doborât bombardierul rus pentru a proteja tranzacțiile ilegale cu petrol extras din zonele siriene și irakiene aflate sub controlul rețelei teroriste Stat Islamic. „Am primit recent informații suplimentare care confirmă că petrol extras din zone aflate sub controlul organizației teroriste Stat Islamic este transferat în Turcia la scară industrială”, a declarat Vladimir Putin. „Avem toate motivele să suspectăm că doborârea avionului rus a fost motivată de intenția securizării rutelor pentru tranzitul petrolului spre porturi turce”, a adăugat Putin.

Statele Unite și NATO au criticat dur intervenția rusă în Siria, inițiată pe 30 septembrie pentru ajutarea regimului de la Damasc. Turcia este unul dintre cei mai înverșunați adversari ai Administrației Bashar al-Assad, fiind suspectată că ajută insurgenții sirieni și chiar organizații teroriste care ocupă regiuni din Siria.

Relațiile dintre Turcia și Rusia au devenit tensionate după ce armata turcă a doborât, pe 24 noiembrie, un bombardier rus Suhoi Su-24 la frontiera cu Siria. Ankara susține că avionul militar rus intrase câteva secunde în spațiul aerian turc. Moscova a explicat că avionul nu a intrat deloc în spațiul aerian turc, iar președintele rus, Vladimir Putin, a avertizat că incidentul va avea „consecințe grave”. Cei doi piloți ai avionului s-au catapultat, unul fiind împușcat mortal de insurgenți sirieni de etnie turcă, iar celălalt fiind salvat într-o operațiune specială ruso-siriană.

Siria se confruntă, începând din martie 2011, cu revolte reprimate violent și cu un conflict militar între serviciile de securitate subordonate regimului Bashar al-Assad, forțele opoziției și grupuri teroriste, inclusiv organizația sunnită Stat Islamic (Stat Islamic în Irak și Siria / Stat Islamic în Irak și Levant). Bilanțul conflictului depășește 250.000 de morți.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Războiul din Orientul Mijlociu: Fiul lui Khamenei, considerat succesor, a fost eliminat / 40 de zile de doliu național și numirea conducerii interimare astăzi / Trump amenință Iranul
Digi24
„Articolul 5” al UE, clauza de apărare reciprocă mai amplă decât echivalentul NATO. Ce presupune și când a fost testat
Cancan.ro
BREAKING! E știrea momentului în lumea întreagă. A fost ELIMINAT în timpul bombardamentului
Prosport.ro
Olivia, apariție în bikini: „A arătat aproape tot”
Adevarul
„Nu exclud un război cu China”. Un propagandist al Kremlinului critică lipsa tehnologică a armatei ruse: „Ucraina ne-a depășit la drone și la comunicații militare”
Mediafax
Efectele războiului din Orientul Mijlociu. Prețul petrolului ar putea crește brusc
Click
Salată de post cu năut: rețeta măicuțelor de la Mănăstirea Nera care îți potolește foamea și hrănește sufletul
Digi24
Țările în care se mută superbogații lumii. Unele destinații sunt surprinzătoare
Cancan.ro
Cum arată acum Nadia Dănciulescu, la 14 ani după ce a fost transformată complet în Frumusețe pe Muchie de Cuțit de la Pro TV
Ce se întâmplă doctore
Cum arată Andreea Esca în costum de baie, la 53 de ani! Imagini rare cu prezentatoarea Stirilor ProTV
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Video cu momentul dramatic în care un tramvai plin cu pasageri deraiază în Milano: 2 morți, 54 de răniți
Descopera.ro
De ce neanderthalienii colecționau cranii cu coarne?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: - Dragă, sunt cu o domnișoară de 18 ani la un hotel!
Descopera.ro
Observatorul Rubin a transmis 800.000 de alerte către astronomi într-o singură noapte, iar numărul este de așteptat să crească