Prima pagină » Știri » Cadoul primit de liderul PSD Mircea Cosma de la un primar moldovean apropiat de oligarhul Plahotniuc

Cadoul primit de liderul PSD Mircea Cosma de la un primar moldovean apropiat de oligarhul Plahotniuc

Președintele PSD Prahova, Mircea Cosma, președintele suspendat al Consiliului Județean Prahova, a primit un cadou inedit din partea primarului orașului moldovean Hâncești, Alexandru Botnari: o sticlă de șampanie inscripționată cu chipul lui Cosma și mesajul „Hînceștenii vă iubesc!!!".

Președintele suspendat al CJ Prahova, social-democratul Mircea Cosma, a primit un cadou inedit din partea primarului orașului Hîncești, Republica Moldova, Alexandru Botnari: o sticlă de șampanie inscripționată cu chipul său și mesajul „Hînceștenii vă iubesc!!!”. Orașul Hîncești este înfrățit cu Ploieștiul, iar Botnari a venit aici de 1 Decembrie, în vizită la Mircea Cosma.

Alexandru Botnari este primar al Hînceștiului din 2003 și reprezintă Partidul Democrat din Moldova, controlat de oligarhul Vlad Plahotniuc, unul dintre cei mai influenți oameni de afaceri de peste Prut, acuzat că are în mână o parte din justiția moldoveană și din afacerile cu statul. RISE Project Moldova a publicat o scrisoare în care procurorul șef al Chișinăului are o atitudine slugarnică față de Plahotniuc, explicându-i că nu vrea să îl supere și rugându-se de el să îl primească în vizită.

Plahotniuc a demisionat din Parlament și din partidul său, după ce fostul premier Vlad Filat, de la PDLM, a fost reținut de procurori în dosarul privind „jaful secolului” – deturnarea a aproape 1 miliard de dolari din sistemul bancar moldovean. Demisia sa a venit în contextul în care lui Filat i s-a ridicat imunitatea în Parlament.

Botnari a fost pentru câteva săptămâni vicepremier pentru construcții și dezvoltare, în 2015, însă a renunțat la funcție pentru a reveni la primărie.

În aprilie 2014, Mircea Cosma, a fost trimis în judecată pentru luare de mită și abuz în serviciu, fiul său, deputatul PSD Vlad Cosma, pentru trafic de influență, directorul Direcției „Patrimoniu” din CJ Prahova, Daniel Alixandrescu, pentru luare de mită și abuz în serviciu, iar Răzvan Alexe, pentru trafic de influență și dare de mită.

DNA a început ancheta în acest caz după ce Mircea Cosma ar fi primit de la administratorii unor firme care au contracte cu CJ Prahova aproximativ un milion de euro pentru acordarea unor contracte de lucrări în care beneficiar este Consiliul Județean.

Mircea Cosma este cercetat sub control judiciar și în dosarul cumnatului premierului Victor Ponta, Iulian Herțanu, fiind acuzat de sprijinire a unui grup infracțional. El are interdicția de a-și exercita funcția de președinte al Consiliului Județean Prahova.

Mircea Cosma este acuzat alături de Vlad Cosma și Sebastian Ghiță de sprijinirea unui grup infracțional organizat anchetatorii susținând că cei trei politicieni s-au folosit de influența pe care o au asupra unor angajați ai SC Hidroprahova SA, firmă deținută de Consiliul Județean Prahova pentru ca firma cumnatului lui Ponta să poată frauda fonduri europene. În același dosar sunt cercetați sub control judiciar și Vlad Cosma, Sebastian Ghiță, dar și Iulian Herțanu.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Marine Le Pen, pe val în Franța, în ciuda CONDAMNĂRII! Cum o plasează sondajele pentru PREZIDENȚIALELE din 2027
Digi24
Avionul rus de ultimă generație, dezvoltat să înlocuiască aeronavele străine, nu poate zbura pe frig sau caniculă
Cancan.ro
3.300 lei amendă pentru toți șoferii din România care fac această greșeală când se urcă la volan. 90% nici nu știu că este greșit
Prosport.ro
Reacția francezilor despre afacerea mamut prin care frații Pavăl au plătit 823 de milioane de euro pentru Carrefour România
Adevarul
„Era o cămară întreagă cu șobolani roșii și galbeni”. Băsescu îl critică pe Bolojan și spune că Nicușor Dan „nu poate servi țara”
Mediafax
PERFORMANȚĂ! Cum au ajuns niște liceeni din București să IMPRESIONEZE lumea roboticii
Click
Cum l-au poreclit copiii pe Cabral Ibacka? Prezentatorul a aflat abia după despărțirea de Andreea: „A început negocierea”
Digi24
VIDEO „Noua Axă a Răului: Pactul secret”. Vladimir Putin și Xi Jinping pun la cale neutralizarea Starlink și un scut comun antirachetă
Cancan.ro
Plan Roșu pe Autostrada Soarelui. Un autocar cu 60 de pasageri s-a ciocnit cu un TIR
Ce se întâmplă doctore
Dieta de 6.000 de calorii a lui Erling Haaland. Ce mănâncă „mașina de goluri” a Norvegiei pentru a domina fotbalul mondial
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
2026: Când ți se SUSPENDĂ permisul pentru neplata amenzii? Normele aprobate de GUVERN
Descopera.ro
Din ce sunt făcute cochiliile scoicilor?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă e puțin ofticat în noaptea nunții: – Din cate văd, dragă...
Descopera.ro
O companie din Japonia colaborează cu SpaceX și lansează „autobuze” către Lună