Prima pagină » Știri » Cât de bogat este ministrul de Interne

Cât de bogat este ministrul de Interne

Cât de bogat este ministrul de Interne
Ministrul de Interne, Petre Tobă, deține cinci terenuri intravilane și agricole, două case, în Ilfov, un apartament în București și două autoturisme, dar nu are bani în conturi și nici bijuterii sau obiecte de artă și de cult.

Potrivit declarației de avere pe care și-a publicat-o miercuri, ministrul de Interne, Petre Tobă, are, împreună cu soția sa, trei terenuri agricole și două terenuri intravilane în județul Ilfov, toate moștenite sau donate de către părinți. Cele două terenuri intravilane sunt în suprafață de 918, respectiv 419 metri pătrați, iar cele trei terenuri agricole au o suprafață totală de peste 10.500 de metri pătrați.

Ministrul de Interne are, împreună cu soția sa, Simona Tobă, și un apartament de 86,29 de metri pătrați cumpărat în 1998 în București și două case în județul Ilfov – una dintre acestea are o suprafață de 77 de metri pătrați și a fost moștenită în 2013, iar cealaltă are 264 de metri pătrați, fiind construită în anul 2005.

De asemenea, noul ministru de Interne are două autoturisme – Nissan și Renault – cumpărate în 2012, respectiv 2015.

Petre Tobă are un credit de 99.912 de franci elvețieni, contractat în 2008 și scadent în 2028 și un credit de 3.495 de euro, contractat în 2011 și scadent în 2016.

La rubrica venituri, Petre Tobă a menționat un venit de 126.511 de lei încasat de la Poliția Română, în timp ce soția sa, care este inginer, a obținut 70.321 de lei de la Raiffaisen Bank.Soția sa a încasat și 400 de euro pe lună din închirierea unei locuințe în Sectorul 2 al Capitalei.

Petre Tobă a fost învestit ministru al Afacerilor Interne în 17 noiembrie.

Petre Tobă s-a aflat la conducerea Poliției Române din mai 2012, fiind propus de ministrul de atunci al Internelor Ioan Rus, în locul lui Liviu Popa. În cei trei ani și șase luni de la preluarea funcției de șef al Poliției Române, Petre Tobă a trecut prin patru miniștri ai Internelor – Ioan Rus, Mircea Dușa, Radu Stroe și Gabriel Oprea.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
„Iubesc mirosul de gaz rusesc!”. Extrema dreaptă din Polonia vrea repunerea în funcțiune a Nord Stream
Digi24
„Lungul amurg” al Chinei: cei doi factori ce prevestesc un viitor sumbru pentru colosul care a fost odată „fabrica lumii”
Cancan.ro
Șoferii de peste 68 de ani NU mai au voie să urce la volan. Mulți români sunt afectați!
Prosport.ro
FOTO. Aryna Sabalenka, apariție incendiară în costum de baie: „E o divă”
Adevarul
Student francez în România, mană cerească pentru universități sau supapă de siguranță pentru sistemul medical francez
Mediafax
RUSIA a bombardat o CENTRALĂ ELECTRICĂ din Harkov, după ce Trump a anunțat armistițiu ENERGETIC
Click
Ce pensie încasează Petre Roman la 80 de ani. Fostul premier face bani și din alte activități: „Muncesc pentru a câștiga un ban în plus”
Digi24
„A mers prea departe”. Musk îi cântă în strună lui Trump, după ce președintele SUA a cerut plecarea lui Zelenski
Cancan.ro
Câți bani au primit Marcel și Armina, din partea Antenei 1, pentru cele doar 11 zile la Insula Iubirii
Ce se întâmplă doctore
Stana Izbașa, neschimbată la 55 de ani. Timpul a stat pe loc pentru cântăreața de muzică populară din Banat. A fost înșelată, nu s-a căsătorit niciodată și nu are copii
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Bell P-59, avionul secret. De ce pilotul său purta o mască de gorilă și fuma un trabuc
Descopera.ro
Bananele care nu se mai înnegresc după ce sunt tăiate, așteptate în magazine
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Descopera.ro
O țară are atât de puțini copii încât își închide școlile. Se întâmplă în Europa
Mediafax Italia
A fost CUTREMUR: ”S-a simțit puternic!”
Mediafax Spania
Stai în chirie? Cât vei plăti după noile reguli